Aseara mi-am adus aminte cea mai sinistra chestie pe care am auzit-o la o nunta. Ever!
“si-alta data, si-alta data, o s-o facem si mai si mai lataaaaa!”
Acuma n-am inteles bine, era vorba de urmatoarea nunta, de botez, divort sau inmormantare in aceeasi familie?
Bleah! Iar mi-am adus aminte ca am o oarecare alergie la ideea de nunta. Sau poate fiindca n-am fost eu niciodata invitata la un eveniment regal, ci doar la rude si cunoscuti la fel de parliti ca mine.
Prima nunta de care imi aduc aminte, a fost cea a unchiului din partea mamei. S-a insurat cu o moldoveanca cam curva si cam betiva, dar ce conteaza, el o iubea adanc si sincer.
In noaptea aia am renuntat la suzeta. Tocmai implinisem 4 ani si mi-a zis cineva ca-s deja prea mare sa mai cer suzeta la culcare. Imi aduc aminte ca ma gandeam: ” da, chiar sunt mare acum, pot sa stau si fara oco (asa ii ziceam eu)”. Stiu ca mi-a fost foarte greu sa adorm, dar pana la urma am reusit.
Prima nunta, prima trauma.
Urmatoarea a fost pe cand aveam vreo 10 ani. Vara-mea mai mare, Sandica, s-a maritat cu ala care ii citea contoarul. Cred ca avea sub 18 ani, si s-a maritat gravida. El tin minte ca era un pic cam gras si un inceput de chelie.
Am auzit la masa discutii despre faptul ca “nah, daca i-a citit ala contoarul in fiecare zi, acuma trebuie sa se marite, n-are de ales”.
Trauma 2. De-atunci n-am mai avut niciodata incredere in tipii “de la curent” si nici in aia cu inceput de chelie.
Nunta nr. 3. S-au casatorit Bui si Buiutz, nu detaliez ca nu-mi sunt simpatici dar nici antipatici. Prieteni cu fostul meu.
Trauma 3: sa nu angajezi cameraman care sa se certe cu iubita la nunta ta, apoi sa o urmareasca peste tot pe una dintre invitate, filmand mireasa si mirele doar atunci cand era absolut necesar. Dap. Pe toata caseta nuntii lor, apar aproape numai eu.
Nunta nr 4 a fost cand deja eram cu actualul. Unul dintre colegii mei s-a casatorit si ne-a invitat la Moreni.
Trauma 4: femeile de peste 40 de ani, singure, tind sa devina ridicole atunci cand poarta pantaloni transparenti si se freaca de iubitii altor femei.
Trauma 5: soferii de microbuz sunt complet dementi.
Trauma 6: mi-a fost mila de una dintre colege, care era indragostita pana peste urechi de ginerica. am ramas cu traume pentru ca pe individa n-o puteam suporta si daca as fi vazut-o cu flori la cap n-as fi varsat o lacrima, dar asa mi-a fost mila de ea.
Nunta nr 5 a fost in orasul Victoria, cand s-a casatorit fiul unui prieten de familie de-al huzbandului. Nu cunosteam pe nimeni, dar nu asta a fost problema.
Trauma 7: plecatul de acasa al miresei insotita de alai. Lautari cantand in fata blocului si pe scari, femei cu platouri cu cozonac si pahare cu alcool la prima ora a diminetii.
Trauma 8: daca nu bei, inseamna ca nuntasii or sa aiba ghinion.
Trauma 9: legata de trauma 8
Trauma 10 si cea mai dolofana: in ziua premergatoare nuntii, a fost ziua mea iar masculul nu mi-a zis nici macar un “la multi ani”. Adevarul este ca si eu mi-am dat seama abia seara
) dar asta nu m-a impiedicat sa-i rup capul.
Nunta nr 6: o fosta amica. la nunta eu si una dintre prietenele ei i-am furat barbatul si l-am dus in Cazino. am jucat la ruleta, dupa care ne-am intors. n-a apreciat gluma, ci a fost plina de draci.
Trauma 11: niciodata, dar niciodata sa nu mai invit sotul altei femei sa fuga cu mine si cu alta femeie in noaptea nuntii, pentru ca mireasa nu va intelege ironia.
De-aia eu n-am vrut nunta nici cu primul nici cu sotul nr 2. Probabil ca daca erau orfani as fi fost de acord, dar n-am avut chef de rude cazute sub masa si de babe care sa ma barfeasca prin toate colturile.
Pe cuvant ca nu inteleg de ce cineva in toate mintile ar vrea sa cheltuiasca mii de euro pe o petrecere pe care sa o planuiasca cu luni inainte, iar in ultima clipa sa le fie date peste cap planurile din diverse motive.
De ce sa fii pe punctul de a face atac de cord fiindca in loc de pui ti-au adus aia de la catering, fructe de mare?
De ce sa dai carute de bani pe niste haine pe care le imbraci o singura data???
De ce sa stai in curul tuturor invitatilor sa te asiguri ca se simt bine, cand tie iti crapa capul de durere, ai basici de la pantofii noi, te ia cu ameteala de foame pentru ca n-ai mancat de o saptamana ca sa incapi in rochia de mireasa, iar toate paparudele iti comenteaza si ultimul fir de par pubian epilat cu doua zile inainte?
Nu, serios, de ce?