Nope, that’s not me!
Este un citat dintr-un articol , in care o tanti care n-a lipsit de la job din 1948 si pana acum, spune ca nu se gandeste sa se pensioneze, ci spera sa moara la serviciu.
Is it me, or she’s insane?
Ok, inteleg ca la 85 de ani vrei sa te simti in continuare util, si ca oricum n-ai prea multa treaba pe acasa, dar totusi..
Eu sper ca atunci cand voi iesi la pensie, sa am destui bani sa pot calatori. Sper ca intre “birou” si “morga” sa fie cati mai multi ani pe care sa-i petrec bantuind prin lume.
Si uite cum m-am transformat eu dintr-o workohoolica declarata, intr-o persoana sanatoasa mental 
)
Abia astept sa vina primavara, sa ies cu bicicleta in padure 
Astea-s chestii de facut, nu sa stai ingropat intr-un birou, sa bati recorduri de prezenta.
Ai tras concluzia corecta.
Ti-o zice unul care – metaforic vorbind – de doi ani jumate se plimba cu bicicleta prin paduri…
Nu zic nu, daca trebuie sa trag 16 ore pe zi pentru o anumita perioada, cand e de facut bani si ‘e’ multi clienti. Dar urmeaza pauze lungi si dese, zile in care doar ‘semnez’ condica si in rest imi vad de ale mele. Exista in viata chestii mai importante decat munca
asta am descoperit si eu, dar cam tarziu. era pumpkina deja maricica atunci cand am zis ca nu mai pot trai alergand in continuu
nu vrei sa vezi cum arata timesheet-ul meu la biroul asta si la allalt zilnic…zic sa te bucuri inca de libertate si de mirosul de piele de bebe, nu se stie cat mai tine
)
‘been there, done that! si programul meu obisnuia sa fie absolut cumplit. pana cand am zis “stop”. trebuie sa mai existe si altceva in afara de stress, disperare si alergatura non-stop. si exista sa stii, trebuie doar sa ai curaj sa-ti dai drumul la maini.
crecă ţine şi de un fel de înţelepţire, cu vremea aşa, datul drumului la mîini. era o vreme cînd nu ştiam ce să fac dacă aveam timp liber, mă panicam. acum nu ştiu cum să fac să muncesc mai puţin.
dap. cred ca tine de varsta, de cat de repede ti-au murit idealurile de a schimba lumea si de cat de obosit esti la final.