tarom- „friendly” mofo


Daca tot nu-mi gasesc job, am zis ca macar sa ma simtzasc bine. Asa ca am decis o vacanta la sor’mea. Stiu cand plec da’ nu stiu cand si cu ce ma intorc. Asa ca am scobit pe net pentru cel mai ieftin transport pana la cucuietii din deal si… stupoare. Shoc! Cele mai ieftine belete de avion pana acolo erau la Tarom! Imi indes globii oculari inapoi la locul lor, iau o gura de apa, si incep sa zic lumii ca uite, am gasit belete ieftine tocmai la Tarom. In mod normal, tarifele lor sunt cam duble fata de alti operatori, dar acuma cica aveau o promotie.

Suna mult prea bine sa para si adevarat. Si cum sunt o adevarata fiica a mamei mele, am o oareshce indoiala vis-a-vis de tot ce suna prea bine. Asa ca m-am gandit: ce-ar fi sa merg pe jos 10 minute, sa sar in metrou pana la Victoriei si sa verific direct la agentie daca intr-adevar mai au locuri? Imi pun din greseala intentionata niste pantofi noi care ma strang de mor dar par foarte delicata si eleganta incaltata in ei, si dau o fuga pana la agentie.

Acuma.. nah! Io gandesc asa: daca ii faci prostului un serviciu si-i oferi la nas ce-i trebuie lui, preturile ar trebui sa fie un pic mai mari, decat daca se duce prostul la agentie (adica pierde timp si bani cu transportul). Numa’ ca nu e asa. La agentie, aceleasi bilete costau cu aproximativ 50 de euro mai mult decat daca stateam acasa cu curul pe canapea si cu cardul in mana si le cumparam online. Ajung la concluzia ca 50 de euro inseamna kile de ciocolata si inghetata care ar putea sa ma tranziteze pe mine, si nu portofelul agentiei Tarom, asa ca ma intorc acasa plina de basici (‘te m-ash in ei de pantofi) si de spume..

Ultima data cand am zburat cu senzationalele avioane Tarom, tin minte ca mi-am facut aproximativ 50 de cruci pe secunda la decolare,  in cateva momente in timpul zborului, si la aterizare. Mancarea a fost cah, tantinele care se plimbau printre pasageri pareau in pragul pensionarii, iar avionul se zgaltaia din toate incheieturile. Ah, si nu mai zic de faptul ca undeva putin deasupra urechii mele, printr-o gaurica intra un aer rece si care shuiera cu atata putere ca am ajuns la destinatie cu dureri de cap. Ma tot gandeam ca daca pe partea ailalta, adica drept in fuselaj mai e o gaurica, pot sa-mi bag picioarele si sa-mi iau adio de la existenta.

Dar acum am sa gandesc pozitiv. Am de mers doua ore cu teleguta, asa ca refuz sa ma uit pe discoverii ca dementii aia arata mereu documentare cu avioane prabusite.  De fapt, refuz sa ma uit la orice emisiune in care apare un avion.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s