glume tampite


Cred ca unul dintre dezavantajele de a fi crescut (nu zic imbatranit sau maturizat, fiindca eu sunt inca juna si bella), este ca ma amuza din ce in ce mai putine lucruri. Asta nu fiindca mi-as fi pierdut eu simtul umorului, ci pentru ca toate glumele bashite pe care le primesc pe mail, mi-au mai fost spuse de cel putin juma’ de milion de ori. Cum le aud/citesc, cum imi ies din minte. Uneori se intampla sa si rad pentru a juma’ de milioana oara la acelasi banc, dar asta se intampla destul de rar.
Iar restul de faze „funny” sunt de un cretinism absolut. Eu sunt intotdeauna singura din incapere care nu rade cu lacrimi cand vede tot felul de defazati in diverse pozitii sinucigase, dand cu botul de asfalt sau cu coaiele in diverse chestii contondente. Stau ca baba Marghioala si-mi fac cruci si-mi scuip in san cu ochii iesiti din orbite, in timp ce lumea in jurul meu crapa de ras. Prefer sa cred ca nu eu am o problema, ci cei care rad.

Si daca tot vorbim de glume proaste, mi-am adus aminte cum am inventat eu odata un banc. Eram in clasa a 5-a, si la ora de engleza ne-a pus profa sa pregatim pentru data viitoare o gluma. Cum la mine in casa parintii nu spuneau decat bancuri politice sau bancuri cu bula, pe care n-as fi putut sa le reproduc pentru simplul fapt ca eu pana la 28 de ani n-am zis „pula” sau alte cuvinte din categoria asta, a trebuit sa scot totusi ceva de undeva. Mi-am stors creierii, am cautat prin revistele „cutezatorii” de prin casa, am cautat prin cartea de engleza pe care mi-o cumparase mama, si unde erau niste glume pe care eu nu le intelegeam d-apoi sa le si spun, asa ca am ajuns la concluzia ca va trebui sa inventez una. Ete si bancul:

Un om fugarit de urs, alerga prin padure. Si alearga, si alearga, si ursul dupa el (have some mercy, ca pe vremea aia nu invatasem prea multe cuvinte in inglish:)), pana cand cu ultimele puteri, omul se catara intr-un copac. Si imediat dupa ce se urca, aude: timbeeeeeer.  Evident ca nici profa n-a inteles bancul, si dupa ce l-am spus am inceput si eu sa ma intreb: da’ unde erau muncitorii forestieri cu topoarele si drujbele? De ce nu le-a cerut lor ajutorul? Cum de nu i-a vazut?
Dupa aceasta experienta traumatizanta, am decis ca niciodata, never ever, nu voi mai inventa vreun banc. Pana acum m-am tinut de cuvant.
Ah, asta se intampla prin 1985-86

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s