cum am devenit designer I


Cariera de designer mi-am inceput-o complet intamplator. Dupa ce activasem timp de cativa ani in campul ONG, m-am trezit intr-o frumoasa primavara, ca din varii motive, n-am job.
Si-am inceput sa caut. Ca de obicei, ori eram supracalificata, ori faptul ca n-am fost in stare sa-mi iau licenta de la nici una dintre facultati – ma descalifica din start.

Una dintre prietenele mele despre care o sa povestesc alta data, era la vremea respectiva combinata cu un tip. Nu e roman tipul, e frumos de pica, si are si carute de bani. O sa-l numesc X. Deci da. M-a chemat la ziua ei, si-o sarbatorea la Jaristea. Putin cam rustic dupa gustul meu, mancarea a fost acceptabila in schimb. Mai era si o tanti care canta ceva muzica populara de-mi faceau neuronii 13-14 in cap, dar per total a fost interesant.
Venisera tot felul de prieteni si parteneri de-ai lui X, iar eu nu cunosteam pe nimeni in afara de ea si inca doua prietene. In dreapta mea era un domn la vreo 40 si un pic de ani. Nouveau riche, tipul. Imbracat corect, costumul se vedea ca e foarte scump dar discret, freza regulamentara, pantofi d-aia de 600 euro, ceas si mai scump.
Io, care-s o extremista si nu-mi plac barbatii cu bani, abia i-am acordat onoarea de a-i adresa 2 cuvinte.
La un moment dat, se servesc muraturi in otet. Tipul se stramba, si incepe sa-mi povesteasca procesul de fabricare a otetului (scarbos, va spun eu, de-atunci eu nu mai folosesc otet). Incet-incet, incepem sa conversam. Oricum alta optiune n-aveam pentru ca tipul din fata mea, era un gras libidinos, iar cel din stanga era complet preocupat de una dintre prietenele noastre.

Si discut cu individul, si constat ca e politicos, educat si oarecum simpatic. Ramanea totusi ceva sub stratul ala placut, ceva care nu se asorta, ca sa ma exprim asa. Tocmai cand incepeam sa-mi inving retinerile si sa discut mai relaxata cu el, se recomanda. Biiiiig mistake. Numele de familie era Gheara. George Gheara. Varul lu’ Nicu Gheara.
Instantaneu m-am afundat in scaun si am inceput sa privesc cu interes la salata din farfurie.
Faza e ca tipul nu s-a recomandat de parca ar fi trebuit sa-i cad in genunchi cutremurata de onoare, ci pur si simplu, ca orice persoana normala.  A vazut ca imi provoaca o repulsie instinctiva numele lui de familie, si n-a insistat. A mai schimbat o propozitie-doua de complezenta, si m-a lasat in pace.  Am apreciat asta foarte tare, si pe urma chiar mi-a parut rau ca nu mi-am putut controla expresia fetei.
In fine, dupa petrecerea asta, X mi-a zis ca are nevoie de cineva la el la firma, care sa ii manageruiasca una dintre afaceri.
Cum eram cu foamea-n gat, as fi zis da si daca ma ruga sa ii raspund la telefon.
Si uite-asa am inceput eu sa pun in ordine o retea de distributie, diverse alte chestii, si inainte sa-mi dau seama, deja eram captivata de lumea designului.
Mi-am cumparat carti de arhitectura, carti despre istoria artei, carti despre design de toate felurile si culorile, citeam despre toate descoperirile tehnonlogice in materie de tigle si gresie :)) etc.
Adica tot ce face o persoana serioasa, care vrea sa faca lucrurile bine si frumos.
Un singur lucru n-am invatat sa fac: randari 3D. Cand aveam cate un proiect, tinand cont de faptul ca eu nu pot desena nici macar ca sa-mi salvez viata, mergeam la un prieten arhitect, si mi le facea el.

Trecand eu si pe partea de design (desi duceam in continuare si partea de management), am trecut sub haripa lu’ architeacta/partenera de afaceri a lui X.
Architeacta respectiva, e o pitzi. Sau pizdi mai degraba. S-a tot strofocat sa se combine si ea cu cineva cu bani, si pana la urma a reusit. I-a facut un plod unuia cu ceva supermarketuri, s-a mutat la el in casa, si si-a deschis un magazin al ei.
Pitzi architeacta ar merita un capitol special, dar vroiam doar sa povestesc despre cum a facut ea juma’ din casa lu’ iubi ei, aurie. Pereti aurii, corpuri de iluminat aurii, mobila tapitata cu auriu, robinete aurii, rame de oglinzi aurii, cre’ ca si mobila era aurie pe ici-pe-colo.
Ceea ce demonstreaza cat de mult conteaza sa ai o facultate in arhitectura, ca sa te poti face de cacat linistita pe un post national.

Anunțuri

9 responses to “cum am devenit designer I

  1. Si daca numele de Gheara nu-mi zice chiar nimic, Jaristea aia suna cunoscut… O fi fost mosia lu’ bunicu?
    Si, bai, io chiar am de gind sa scriu un post zilele astea cum in loc sa fiu cu un bisturiu in mina sau cu Codul Penal sub brat am ajuns in cizme de cauciuc…

    • :))) si cu mine avea mama ganduri mari. vroia sa ma vada medic, norocul meu ca la matematica eram clei :)) poate de-aia si eram clei, ma gandesc eu acum :))) ca meseria de doftor nu mi s-a parut facuta pentru mine.

  2. zi-ne cum se face otetu. se pun mere la stricat si?

  3. Mere? Otetul se face din rumegus.

  4. mincinosilor! din rumegus se face lemnul.
    sau ce, pe sticla scrie otet de mere in sensul ca merge?

  5. …zise Ostap Bender, cel renumit pentru sinceritate…
    La cel din 12 scaune ma refer, evident.

  6. interesant. . .am fost la Jaristea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s