mom


Ma intreb de ce naiba scriu chestii la care nu ma gandeam inainte de a-mi veni cheful sa scriu. Twisted, huh?

Pai mi se invart prin cap niste ganduri, si logic ar fi sa am chef sa le pun pe hartie. Sau pe monitor. Dar nu!
Eu deschid calculatorul, si dintr-o data, o multime de ganduri incep sa sara in capul meu si sa strige pitzigaiat: me first, me first, me first! Si: pick me, pick me, pick me!

Nu stiu exact daca vreau ca blogul asta sa fie un fel de carnetel in care-mi notez ca sa nu uit, chestii pe jumatate uitate, sau jumatati de ganduri de acum, sau ce?
Zilele astea n-am avut chef de scris, pentru ca mi-a fost rau, si pentru ca urasc sa ma miorlai. Oricum asta am facut. M-am simtit ca o matza uda intr-o zi friguroasa.

Ma schimb. Ma transform iarasi.
Inainte, in orice conversatie ma defineau tigara si zambetul.
Nu stiu ce sa fac cu mainile cand vorbesc, probabil ca de-aia ma ajuta tastatura in momentul asta.
Dupa 20 de ani, am renuntat la mizeria aia de tigari. Nu-mi mai pute parul, nu-mi mai put hainele, nu mai sparg banii aiurea. Si nu m-am ingrasat, am tot 51 de kile cu tot cu ambalaj.

Spun doar ca ma schimb din nou. Nu mai stiu cine spunea ca numai oamenii prosti nu se razgandesc si nu se schimba. Inca nu stiu in ce ma transform, astept sa vad, si asteptarea asta uneori e plina de nerabdare, alteori mai zen decat Dalai Lama. Tot ce pot sa fac este sa stau mai mult sau mai putin cuminte, sa privesc totul cu ochi mari ca sa nu uit, si sa iubesc.

Stau aici, e 6 jumate dimineata, sunt ascunsa in asternuturile portocalii cu bluza de la pijamaua mea bleu (observ ca nu stiu de ce, dar majoritatea pijamalelor mele sunt bleu) pe care e desenata o blonda si pe care scrie „I’m not sorry, are you?” si astept ziua asta noua si frumoasa. Langa mine doarme pitica. Din cand in cand mai arunca cate o labuta spre laptop. Ma ia de beregati crezand ca sunt cainele supradimensionat cu care doarme, imi pune funduletul pe umar, se dezveleste, se rasuceste in patura ca o sarmaluta, sforaie, partzaie, si ramane cea mai frumoasa si mai minunata intamplare din viata mea.
Am adormit aseara impreuna in patul meu cand ne-am dus la culcare, si ta-su n-a mai pus-o in pat la ea, ne-a lasat sa dormim tinandu-ne in brate si s-a dus cumintel in sufragerie.

Stiu ca ar trebui sa o pun in patul ei, sa doarma singura, dar mi-e atat de draga, si e atat de dulce cand doarme (fiindca nu vandalizeaza nimic, nu urla, nu are pretentii absurde si nu ma pune sa vorbesc cu poneii), incat nu rezist. O las aici si din cand in cand mai pup o manuta sau un piciorus, o invelesc, o descurc cand se incurca in patura si o ascult cum respira.
Nu exista nimic mai frumos pe lumea asta, decat un copil care iti doarme in brate. Nimic.

Si iar n-am scris nimic din chestiile la care ma gadeam cand am inceput postul. Sunt oare condamnata sa incerc la nesfarsit?

Anunțuri

3 responses to “mom

  1. Frumos . . .ce virstå are fata?

  2. 3 ani jumate 🙂
    Foarte mica, inca bebelus pe de-o parte, o mica femeiusca pe de alta parte.
    Vorba lui J: scares the shit outta’ me :)) ce fac cu un copil foarte frumos si foarte destept? Pe scurt incerc sa nu-i fut viata asa cum mi-au futut-o parintii. Dar cum fac asta, habar n-am. Nu exista instructiuni de folosire. Stiu doar ce sa „don’t”, asa.. in mare.

  3. Multi inainte! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s