dor de mare


Dintotdeauna mi-am dorit sa locuiesc undeva langa mare. Sa absorb ca un burete soarele, nisipul, marea, totul intr-o singura miscare, inainte sa deschid ochii dimineata.

Imi place clima de aici, din Germania, mai mult decat cea din Bucuresti. Insa mi-e dor de mare. Am o nevoie organica de apa sarata, cer albastru  nesfarsit, si nisip arzator sub talpi.
Imi zgandar dorul de mare visand cu ochii deschisi la strazi insorite, brize racoroase si scoici infipte in talpa. Ma plimb cu gugal mapu’ prin lume. Nu m-am putut decide niciodata pentru o singura locatie in care mi-ar placea sa locuiesc, dar pana la urma va trebui sa-mi implinesc si visul asta, de a locui undeva la malul marii.

Acum cativa ani aveam un coleg din Grecia, cu care lucram la un proiect. Si ma suna dimineata de pe drum, inainte sa ajunga la birou, ca sa stabilim ce avem de facut in ziua respectiva. Intr-o dimineata il auzeam foarte prost si l-am rugat sa inchida geamul masinii, ca e curent prea mare si nu il aud. Si nemernicul mi-a zis ca nu e in masina, ca el dimineata inainte sa ajunga la birou se plimba pe plaja, sta in cur pe nisip si-si verifica agenda pe ziua respectiva. Ca cica il ajuta sa-si inceapa ziua plin de energie pozitiva.
Asta in timp ce eu faceam slalom cu carutul ploadei printre masini, caini si cacati, alergand la gradinita si apoi topaind cu gratie pe toacele mele de 10 pana la birou. Fiindca nu ma puteam urca in transportul in comun fiindca nu intra carutul pe usa decat la anumite troleibuze, plus ca aglomeratia+ transpiratia altora+ geamuri inchise = NO fuckin’ way.

Nu-s o persoana invidioasa. Nu ii invidiez pe altii pentru norocul lor, nici nu-i urasc. Dar uneori asa ma apuca niste spume.. eu de ce nu traiesc la malul marii?? Eu de ce nu stau cu curul pe nisip inainte sa ajung la birou? Eu de ce nu imi pot duce ploada sa se joace pe plaja in fiecare zi?

Ok, iubesc toata verdeata asta din jurul meu, aici. Dar mi-e dor de mare. As putea trai acolo for ever and ever and ever. Probabil ca din cand in cand mi-ar fi dor de munte si de verdeata, dar cred ca mult mai rar decat mi-e dor acum de mare. Oricum de catarat nu se mai pune problema, nu mai sunt in forma, plus ca acum nu mi-as mai risca viata asa cum o faceam inainte cand ma cocotam pe hornurile pulii fara coarda de asigurare. Am devenit „pantofara” de care radeam acum niste ani :))

Ce ti-e si cu viata asta..

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s