sans vacances

J pleaca in Franta. Fah, sa te gandesti la mine cand oi sta cu curul in nisipul ala caldut, si-o sa te uiti la apa aia albastra.

Mi-a promis ca o sa se gandeasca, da’ o stiu eu pe ea. O sa se preocupe sa nu intre fi-sa in apa prea adanca, sa n-o arda soarele prea tare, sa-si scoata nisipul din cur.. d-astea.
Si visul meu in care stateam amandoua pe plaja si beam cocktailuri cu umbrelute colorate, aduse de baieti bronzati, musculosi si cu pielea lucioasa, se duce pulii de suflet. Eu nu pot pleca acum. N-am cu ce.
Vacanta probabil ca o sa am pe la anul candva. Pana atunci stau si-o frec pe dealuri, ca Eminescu, da’ mai putin romantic. Nu ca n-as fi eu romantica, da’ aici in iarba sunt capuse, asa ca n-o sa pot sta la umbra copacilor sa meditez. Decat daca stau in locurile special amenajate in stanga si in dreapta potecii.
Da’ pe potecile alea alearga babele si mosii, asa ca nu poti sa stai sa meditezi la efemeritate, cand ii vezi pe imortalii astia care la 80 de ani alearga prin padure si pe dealuri.

Pana la anul imi intaresc fizicul plapand, si cine stie.. de visat pot visa pana atunci.