grafitti


Priveam nepasatoare la zidul din fata mea, ca o vaca blajina. Imi rumegam amintirile pastrate in cele patru ventricule, si-mi ziceam: zidul asta nu exista, zidul asta nu exista, zidul asta nu exista. Ca eu asa spun lucrurile, de cate trei ori, si intorc cheia in yala doar odata. Dar nu asta e important.
Important este ca tot ce era rotund candva, acum are colturi. Colturile dor, stii?
Ma uitam deci la zidul din fata mea, si zidul nu devenea ireal prin afirmatia ca zidul nu exista. Dimpotriva, afirmatia nu vroia sa devina reala.

Nu ma gandeam la complexitatea pe care o necesita o materializare sau o de-materializare, dupa caz. Ma gandeam doar cat de simplu e sa ma intorc cu fata catre rasarit si sa soptesc nimicuri.

Pe tot zidul asta gol, stau proiectata ca un grafitti desenat un pic neglijent, cu toate culorile alandala si fara o anume forma. Un wannabe Picasso m-ar intelege, mi-ar intelege degetul mare de la piciorul drept,  desenat fix langa urechea stanga si zambetul care mi se intinde printre coaste, ca o rana.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s