asa.. de doliu, ca tot mi-a murit inima in mine


Am zis ca nu vreau sa devin patetica, si sa ma mai plang pe blog. Ma fut! Intelegi, ma fut! Ma doare in cur de cine ma citeste si de ce.
Pe mine ma doare, sunt de acolo de unde s-a inventat Pateu’, sunt patetica si proasta, in pula mea, si daca vreau sa scriu ca ma doare, scriu ca ma doare!

MA DOARE! Ma doare de ma cac pe mine, si nu inteleg de ce. Chiar credeam ca in toti anii astia, dupa toate mizeriile astea, dragostea mea s-a dus pulii de suflet demult.

Poate ca nu-i nici macar dragoste ce simt eu, poate e doar oftica, nervi pentru ca doar pe el l-am vrut, si el nu ma vrea. Doar cu el am vrut o familie, si lui nu-i pasa.  Si m-a mintit, in mortii lui de nemernic, mi-a zis ca ma vrea, ca ma iubeste, ca vrea o familie cu mine..
Trebuia sa ma lase, trebuia sa ma lase in pace. Trebuia sa nu il primesc inapoi de cate ori il dadeam afara. Trebuia sa .. trebuia sa…

Da, probabil ca o sa ma transform intr-o chestie sinistra, plina de muci si cu o privire de caine ranit, ce pula mea conteaza? Pe cine intereseaza cum o sa arat eu de-acum inainte?
Asta e locul in care Blo jeleste spargerea inimii ei in bucati, uciderea cu pietre a tandretei, si poate candva, dupa toata jalea, poate candva fata blogului va fi din nou luminoasa.
Poate ca trebuie sa jelesc acum cat nu am jelit o viata intreaga, niciuna dintre durerile mele din ultimii 20 de ani. Durerile mele de dragoste de pana acum  sunt un nimic, intelegi? Un nimic, o basina in mijlocul unui taifun.

De ce? De ce acum? Pentru ca am crezut cu adevarat ca vom ramane impreuna for ever and ever. Am crezut ca ma iubeste. Am crezut ca putem avea o familie.
Si ce daca el imi demonstra incontinuu ca nu-i adevarat ce spune si ce cred eu. Eu credeam ce spunea el. Ca deh, daca spunea el, trebuia sa fie adevarat, nu?

‘ga-mi-as pula in creierii mei de imbecila!

Bah, deci ma dau rotunda ca am aichiuu mare, ca sunt desteapta, ca stiu, ca pot, ca fac, ca dreg.. sunt ultima imbecila, asta e adevarul.
Ultima imbecila. Sunt mai rau ca alea care stau sa fie batute, ca alea stau de frica, eu am stat de proasta. Eu am crezut toate minciunile lui, si culmea stii care e? Culmea e ca in imbecilitatea mea notorie, inca mai astept undeva intr-un colt de suflet, sa isi asume responsabilitatea pentru ceea ce face si ce zice, si sa fie prezent in familia asta. In secunda doi, chiar in clipa in care sunt gata sa fac un atac de cord, asa de tare simt ca ma doare ideea asta, imi dau seama ca daca vroia, nu-l impiedica nimeni sa o fi facut pana acum.
Si iar ma doare, iar simt ca-mi crapa inima in mine si-mi vine sa urlu ca o fiara ranita.

Si da, sunt o proasta ca m-am indragostit de un prost. Ii scutesc pe aia desteptii sa imi spuna asta, informandu-i ca deja stiu. OK?

3 responses to “asa.. de doliu, ca tot mi-a murit inima in mine

  1. bai, e doar o faza! O sa treaca. Esti foarte misto. Eu de cate ori ajung in tara aia ma gandesc ca mi-ar fi greu. Prea sunt toate perfecte. Si din cauza asta prea morti sunt ei, oamenii. Cred ca dupa o vreme te simti contaminat. Tu nu pari contaminabila🙂

    • poate ca nu-s contaminabila, sau poate ca sunt printre ultimii oameni ale caror inimi din carne, sunt casante.
      si nu e doar o faza. verigheta mea e in cutia de bijuterii, a lui e aici, in fata mea. sub monitor, ca nu cumva s-o ratez.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s