mami


Imi aduc aminte cum ma plimbam cu ea pe cele cateva strazi din jurul casei, si cum ajungeam in curtea bisericii. Era primavara, si pumpkina mica descoperise frumusetea mugurilor. Stateam amandoua in fata cate unui boschet inflorit, si ea le striga florilor cu vocea ei dulce de bebelus: va iubim, floricelelor, va iubim! in timp ce le mangaia cu degetele grasute si neindemanatice.
Acum ca e mai mare, ma anunta ca mai are un pic si implineste 4 ani, si fiindca e deja mare, jumuleste tufisurile de trandafiri si-mi aduce cate o floare de cate ori iese pe afara.
Nu-i destul de mare in opinia ei, sa renunte la biberonul de lapte seara la culcare. Dupa ce am discutat acum cateva zile despre aspectul asta, a dat din cap afirmativ si cu mandrie: da, intr-adevar sunt mare acum!
Doua ore mai tarziu, m-a anuntat ca s-a gandit mai bine, si inca nu e destul de mare sa nu mai bea laptic din biberon. Mai bea asa.. un pic, pana implineste 4 ani.
Negocierile cu ea uneori ma amuza, dar de cele mai multe ori ma umplu de nervi. Fiindca nu exista de fapt negociere. Vrea sau nu vrea ceva, si atat. Punct.

Mi se rupe sufletul cand vad ca o doare ceva. Uneori o doare fizic, alteori o doare ca o cert, alteori o doare ca ma cert cu taica-su si simte tensiunea dintre noi.
Ieri dupa-masa i-a fost rau. In momente din astea imi dau seama cat de mica si de fragila este de fapt. Uit de cele mai multe ori, fiindca vorbeste cursiv inca de cand era foarte foarte mica, si e inteligenta si face observatii de ne lasa masca, dar e inca mica. Foarte mica.
Isi masoara din cand in cand palma fata de palma mea. Imi arata cu mandrie ca i-au crescut palmutele, si ca sunt maaaaari si ca or sa fie cat ale mele de mari un pic mai tarziu.

Este un copil senzational, dar eu simt uneori ca nu-s echipata corespunzator pentru calatoria asta. Cred ca ar trebui sa merg la un curs in care parintii sunt invatati sa nu se panicheze, sa nu se enerveze, sa nu renunte niciodata la ideea ca viata e frumoasa chiar daca ai un copil boracios si care ti se scurge livid in brate, sa nu se simta niciodata obositi si sa nu se enerveze (stiu ca am mai zis-o, dar as face cursul asta de doua ori) chiar daca plodul se trezeste in creierii noptii si decide ca e o noapte prea frumoasa ca sa mai dormi, ca la urma urmelor viata e scurta si tre’ sa ne jucam cat putem, nu?

Tare o mai iubesc eu pe pumpkina mica si nu zic asta doar fiindca astazi a fost foarte cuminte (eu o suspectez ca n-a avut energie sa tropaie pe nervii mei), zic asa.. fiindca ma simt foarte mami zilele astea.
Pentru prima data de cand ma stiu eu, nu m-a deranjat asa rau ca m-am ingrasat. Am pus 2,5 kile pe mine, si alea toate pe burta, dar pe cuvant ca nu m-am mai stresat. Sunt mami, mamele nu mai arata ca niste fotomodele. Cel putin nu mamele care nu-s fotomodele :))))

4 responses to “mami

  1. He he, sa iti traiasca sufletelul. Noi stam cu a mica a prietenilor nostri, are 4 ani jumate, si asta e o smechera si jumatate. Is exceptional de destepti si descurcareti, mai ales cand sunt educati sa nu le fie teama sau rusine chiar de orice. Absolut adorabili. Dar, asa cum spui, cand „pica” la pat realizezi ca sunt doar nicte bucatele mici de oameni.

    In ceea ce priveste „maternitatea”, din ce scrii aici pare ca nu e o problema. Si atat timp cat a mica este atat de fericita si de plina de viata, ceva chiar faci bine😉

    • multumesc, esti o dulce🙂
      o sa inveti la un moment dat pe pielea ta diferenta dintre baby-sitter si mami🙂
      ca baby-sitter trebuie doar sa ai grija sa nu se dezmembreze plodul, ca mami.. e o lista atat de lunga incat s-ar putea sa decizi ca nu mai vrei copii, daca o citesti :)))

  2. Ideea este ca, daca iti iubesti copilul, esti deja o mama buna🙂

    Iar tu o adori pe micuta. Iti pasa de ea, incerci sa ii faci bucurii, sa o educi, iti pui chiar si probleme ca poate nu esti o mama buna, ceea ce deja te califica pentru categoria „mommy of the year”😉

    Nu cred ca mi-ar fi teama de asta, pentru ca stiu ca as iubi juniorul ca pe soare, ca-mi doresc sa fie bine educat si sa stie ca este iubit. Ma streseaza mai mult procesul tehnologic, la ce spitale avem noi. Dupa aia ne-om descurca😀

    • oooo, da, procesul tehnologic sux in romania. daca vrei povesti de groaza, ask me :))

      sa stii ca nu-i de ajuns sa iubesti foarte mult un copil, ca sa fii un parinte bun. am constatat asta pe pielea mea.
      nu-s mereu rabdatoare, am momente cand zbier si eu, cand imi pulseaza vene pe frunte, cand imi vine sa fug unde-oi vedea cu ochii :)) dar pe urma ma uit la ea cum doarme, si ma topesc. mi-e groaza de momentul in care ii voi auzi glasciorul dulce intrebandu-ma in creierii noptii unde ii este nu stiu care iepuras sau ursulet, sau mai stiu eu ce, mi-e groaza de momentul in care trebuie sa ne trezim sa plecam la gradinita, fiindca invariabil vor fi scandaluri. ca nu i se asorteaza aia cu ailalta, ca nu vrea sa fie pieptanata, ca nu vrea sa manance, ca nu vrea sa faca pipi, ca nu vrea pantofii aia, ca nu vrea tricoul ala.. la fiecare piesa de imbracaminte indesata cu greu pe trupul mic, am parte de scandal. cand plecam cu masina ca de ce nu plecam pe jos, cand plecam pe jos ca de ce nu plecam cu masina… si tot asa.. toata ziua.
      am un copil tare pissed off. n-o pot condamna, au fost o gramda de schimbari pentru ea in ultimii 2 ani, jumatate de viata si-a petrecut-o mutandu-se din casa in casa, asa ca tac si inghit. sau ma enervez si zbier.
      dar si cand e cuminte..in fiecare zi are cel putin un moment in care pare un inger, pur si simplu, si te face sa crezi ca tot balamucul merita cu varf si indesat :)))
      per total e nebunie mare sa ai un copil, dar e si cea mai mare bucurie din viata mea sa o vad pe pitica zambind, sau intinzand manuta in somn si strangand la piept cainele de plus cu care doarme. n-am cum sa descriu. vei fi candva in pantofii mei🙂
      vreau doar sa spun ca in primele 3 luni am dormit tinand-o de mana, pentru ca eram atat de nebuna de dragoste, ca trebuia sa o simt langa mine chiar si in somn. eu sunt una dintre mamele alea demente care nu isi duc copilul intr-o camera separata, si nu-l lasa sa planga pana invata sa adoarma singur.
      sigur ca acum imi iese pe nas, dupa cum vezi, fiindca e groaznic de rasfatata :))

      gata, ca m-ai starnit. despre pumpkina pot vorbi zile in sir, asa ca mai bine ma opresc aici :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s