ups and downs


Azi am vazut la ecograf pe numitul puradel numarul 2. Are un cap mare, o poponeata pe masura, si se zvarcoleste ca o broscuta intr-o balta. Ma uitam la el pe ecran, si-l vedeam asa mic si fragil..mi-e drag. Are mugurasi de manute si picioruse, si inca mai are un rest de codita. Dar a mai crescut: acum are 3,5 cm. Abia astept sa-i vad mutra peste vreo 2 luni, la ecograf. Pe pumpkina am vazut-o deschizand ochii si zambind cand mi-a auzit vocea, la eco in 5 luni.

Masculul evident ca a doua oara cand a deschis gura in cabinet a fost ca sa intrebe de sexul plodului. Prima data cand a deschis gura, a fost ca sa salute. Si nu, inca nu se stie, e prea mic.

10 saptamani jumate pana acum. Sa dea Dumnezeu sa fie totul in regula cu piciu’.
Pe langa alte terori de-ale mele legate de numarul de degete sau de membre ale plodului, mi-am dat seama ca mi-e frica si de nasterea naturala.
Am intrebat-o azi pe madam doftoreasa cu cine nasc, si mi-a zis ca nasc la spital, cu cine o fi pe tura. *#$#&!!!BX$#Y@$##$?

Mi-a explicat linistita ca de fapt nici nu nasc cu doctorul daca nu-i nevoie, ca nasc cu moasa. Pe care mi-o caut eu, ma duc la interviuri cu moasele pana o gasesc pe aia de care imi place. Plm. In mod sigur o sa fie aia care vorbeste engleza!

Sunt terorizata de ideea ca o sa stau cracita pe masa pana iese puradelul nr 2. Plus ca fiica-mea a fost enorma pentru cat de mica-s eu, daca si asa e la fel de mare, am belit-o. Am viziuni cu mine bagata intr-un colt, operandu-ma cu  un desfacator de conserve, pentru ca mi se pare mai putin dureros si mult mai eficient decat sa stau sa astept enspe mii de ore in travaliu, pana-mi ies ochii din cap, ca sa iasa prin gaurica mea cat un kiwi,  ditai pepenoiul.

Stiu o gramada de povesti de groaza legate de nasterea naturala. Gen sora-mea care un an dupa aia nu s-a putut fute pentru ca o cususera aia prea stramta. De restul nu mai vorbesc, ca-s si mai naspa.  Asa ca mi se pare normal sa fiu ingrozita pana la os de perspectiva asta.

Data trecuta intrasem deja in travaliu cand am ajuns la spital, si pot sa spun cu mana pe inima ca e cea mai ingrozitoare durere pe care am simtit-o vreodata. Niciunul dintre oasele mele zdrobite in tot felul de accidente nu m-a durut in halul ala. Ever. Nu, nici macar cand mi-am futut meniscul. Si nu, nici cand mi-am fisurat coasta, restul loviturilor fiind mult sub standardul unei dureri de travaliu.

Geeez.. Cat de rau imi pare ca n-am fost pasionata de fisting, footing sau mai stiu eu ce obiceiuri lagritoare de orizonturi. Ce vaca am fost!
Eh, mai am aproximativ 7 luni timp in care sa stau sa ma trag de buze, poate-poate se mai largeste un pic pan atunci.

 

 

4 responses to “ups and downs

  1. :)))))))) Criminala postarea! am ras de m-am cufurit! Noa, pai sa-ti fie intr-un ceas bun si multe „succesuri” cu moasele, sa ai un prunc sanatos si nervi de otel soro, ca io am numa’ unu si-am turbat cu ea! al 2-lea poate intr-o alta viata😛

    P.S. eu am fost mai norocoasa decat sora-ta >:)))

  2. tenc iu veri maci for ior uishiz end gud touts. iu ar uandarful. uish iu da seim😛 !!!!

  3. 🙂 suntem amandoua incredibil de inteligente, frumoase si destepte. mi se pare corect. :))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s