Barry Lyndon


Am vazut aseara Barry Lyndon regizat de Stanley Kubrick. In general filmele lui au calitatea de a imprima imagini pe retina, insa Barry Lyndon…

Sunt genul de persoana care dintr-o imagine extrage o mie de sensuri si o mie de sentimente, iar pentru mine calitatea luminii este in sine unul dintre factorii care dau sens imaginii. Ei bine, Barry Lyndon am inteles ca a fost filmat in intregime fara lumina artificiala, si asta face ca toate imaginile sa capete adancime.

Nu sunt critic de film si nici n-am vreo legatura cu lumea asta, asa ca sunt nevoita sa folosesc vocabularul uzual pentru a incerca sa exprim niste lucruri aproape inexprimabile.

Cand spun ca imaginile capata adancime asta inseamna ca ele merg dincolo de planul care reflecta lumina. Personajele plutesc in lumina lumanarilor si chiar daca nu poti vedea exact fiecare zvacnitura a muschilor faciali, intuiesti mult mai mult decat ar fi putut vreodata sa redea un reflector proptit in ochii personajului.

Lumina naturala se schimba de la un frame la altul, dupa cum se misca soarele, si in scena bataii dintre Barry si un alt soldat, fractiunea de secunda in care totul a devenit mai luminos fiindca soarele a iesit din nori, pe cuvant ca s-a potrivit perfect cu scena. De parca Stanley Kubrick i-a spus soarelui: action, iesi de dupa nor!

Pentru ca atunci cand iese soarele brusc, simti ca  Barry a avut o revelatie, si a stiut ca de-atunci inainte viata lui se va schimba. Mi-e greu sa explic. Cred ca cel mai bine e sa vezi filmul.
Am ramas cu impresia ca fiecare cadru este fixat cu atentie pe tesatura tacerii si ca asta este ceea ce leaga povestea.

Actiunea se desfasoara limpede, aproape previzibil, desi in anumite puncte iti dai seama ca nu te asteptai ca povestea sa ia turnura respectiva, si cu toate astea noua cotitura parca este mai naturala decat cea la care te gandeai tu, intoxicat de filmele de Holiud.
Nu este un film comercial, poate ca pentru marea majoritate pare plictisitor, insa pentru mine este o poveste buna, desenata mai bine decat mi-as fi putut-o inchipui eu.
Si chiar e mare lucru sa spun asta fiindca dupa aproximativ 31 de ani de citit, povestile pe care mi le imaginez eu sunt mai bune decat filmele realizate dupa aceleasi povesti.

Geniul lui Thackeray de a portretiza fara ca in aparenta sa acorde vreo atentie deosebita trairilor interioare ale personajelor, ci doar actiunilor lor, a avut nevoie de geniul lui Kubrick pentru a crea bijuteria asta cinematografica.

Marturisesc ca am vazut un review zilele astea pe un blog, sa-mi fie rusine dar nu imi aduc aminte unde, si asta mi-a starnit curiozitatea pentru acest film.
Cu scuzele de rigoare, chiar nu stiu unde anume am vazut. Daca imi aduc aminte, pun link.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s