prima ninsoare


O asteptam de ieri sa ajunga si pe aici. Ieri ploua cand am plecat de-acasa, si la cativa km de oras, spre Nurnberg, deja se transformase in ninsoare. Cat asteptam sa ne cheme inauntru la ecograf, afara incepuse sa ninga cu fulgi cat jumatate din palma mea. Erau absolut imensi, niste ghemotoace albe si pufoase pluteau prin curentul rece dintre cele doua cladiri. Mi-as fi lipit nasul de geam, cum faceam cand eram mica, dar pervazul interior era foarte lat, n-ajungeam pana acolo.

Astazi de dimineata m-am uitat nerabdatoare pe geam. Nici urma de ninsoare. Dezamagita, m-am uitat la un episod dintr-un serial, dupa care m-am apucat sa citesc Pirandello.
La un moment dat, am vazut ca ninge cu niste fulgi mici si zapaciti, care nu cadeau din aceeasi directie pe pamant, ci se invartejeau ca intr-un balet d-ala postmodernist din care nu intelegi nimic, doar casti ochii si te uiti la sliturile balerinilor.
Weeeee! m-am gandit eu. Sa vezi acum ingerasi in zapada si tavalit de-a dura la vale pe dealurile astea! Mi-am adus aminte ca-s gravida totusi si ca probabil ca o sa trebuiasca sa ma multumesc sa ma plimb in pas agale printre nameti, dar chiar si asa, buna-dispozitie n-a disparut totusi. M-am imbracat, mi-am adus aminte sa iau camera dupa mine, si-am iesit. Intre timp ninsoarea se oprise, asa ca n-am putut face poze spectaculoase, plus ca locul in care-mi place mie sa ma duc sa admir natura, era ocupat de un buldozer care nush’ ce tot sapa in zona aia.
M-am multumit cu cateva cadre, iar cand am intrat in casa mi-am adus aminte sa pozez si unul dintre biletelele de dragoste ale fiica-mii. Scris cand statea ganditoare pe wc🙂

8 responses to “prima ninsoare

  1. 🙂 sarumana!
    frumos si trandafirul nins..dar scrisorica e bestiala🙂

    • pe mine m-a topit🙂
      deseneaza singura inimioare pe care le coloreaza si le decupeaza, apoi le lipeste pe pereti🙂

      • pai inseamna ca tre sa te pregatesti..cu cartulii cu origami si d’astea de decupat si montat impreuna🙂 daca tot e mare fan hartii, pune-i degetelele la lucru…precis o sa ii placa..

  2. Si in tara au cazut azi primii fulgi de zapada, pe undeva prin judetele Neamt, Iasi..
    Fetita acolo a desenat o papadie?😛

    • eh, la varsta asta, toate floricelele desenate arata la fel, asa ca n-as putea spune cu certitudine ca e o papadie🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s