dor de munte


M-am apucat sa recitesc cartea fericirii de Berberova, si iar m-au apucat meditatiile. Mi-am dat seama ca eu probabil ca am un butonel undeva, un resort care pocneste exact cand nu trebuie. De exemplu de cand m-am mutat in Germania, aflandu-ma la sute de km de cea mai apropiata mare, oftez ca o baba incontinenta dupa albastrul apei contopit cu cel al cerului. Nu ca nu as iubi marea in mod normal, dar cu cat ma aflu mai departe de ea, cu atat mi-e mai dor.
Acuma ca-s gravida si ma misc din ce in ce mai lent, mi s-a facut de catarat. Mi-am adus eu aminte de gasca cu care tropaiam pe cararile patriei, de traseele pe care le bateam in sus si-n jos ca o capra neagra, si m-a apucat amokul, evident. Vreau sa ma catar, vreau sa simt piatra sub picior, vreau sa orbecai cu mainile dupa prize atarnata in echilibru precar intr-un varf de bocanc si doua degete de la mana stanga.

Mi-aduc aminte cat de tare ma enervau pantofarii care faceau mizerie pe munte, care urcau cu casetofonul urland dupa ei, si tarand la deal pitzipoance cu tocuri.
Pe langa sub-specia asta umana, mai erau si aia care se credeau descendentii directi ai lui Rambo. Pantaloni de camuflaj, tricouri kaki, geci de camuflaj. Doamne-fereste daca se pierde imbecilul, sau daca aluneca in vreo rapa, sa poata fi gasit la timp. Acuma daca ma gandesc bine, nu era o idee asa proasta. Selectie naturala, moncher!
Tin minte cum se uitau la noi pantofarii si berbecii camuflati, vazandu-ne colorati din cap pana-n picioare pentru ca nu intelegeau ca asta este una dintre regulile cataratului, sa fii vizibil intre bolovani si ierburi, in caz ca patesti ceva.

Nu stiu daca am mai povestit sau nu, dar pe mine m-a marcat intalnirea cu niste pantofari undeva la cantonul Jepilor. Urcasem toata dimineata pe Seaca dintre Clai, apoi pe branele lui peste pana la canton. Jumatatea cealalta a gastii, cu care trebuia sa ne intalnim la Babele, luase rucsacii cu telecabina. Noi aveam extrem de putina apa, guma de mestecat, biscuiti, si cativa metri de cordelina.
Am pornit inainte de rasaritul soarelui, pentru ca trenul ajungea in busteni la 2 noaptea. Rasaritul l-am prins undeva deasupra padurii, si-am stat acolo cu spatele rezemat de piatra rece, in timp ce aerul vibra in nuante de roz si purpuriu.
Fiecare dintre noi a absorbit ca un burete frumusetea aia ireala, si-a tinut-o strans, sa nu scape o picatura. Nu era nevoie de cuvinte, asa ca am urcat in tacere o buna bucata de drum dupa asta.
Traseul a fost destul de dificil, pentru ca plouase mult in saptamanile precedente, si piatra era uda mai peste tot. Am alunecat la una dintre ferestre si era sa ma cam duc la vale, daca nu ma tinea zdravan unul dintre tipii din grup.
In fine, am ajuns sus la canton, si ne era cam sete, ca intre timp soarele ne batuse in cap fara mila si ne copsese ca pe niste chifle.
In grup eram doar doua fete, eu si inca o tipa, care si aia murea de sete. Sus la canton ne-am intalnit cu doi pustani in adidasi, care tineau in mana doua sticle verzui. Tipa n-a mai asteptat sa intrebe ce-i in sticle, pur si simplu i-a smuls-o unuia din mana, si-a tras vreo doua inghitituri. Dupa care a inceput sa urle, pentru ca in sticle era coniac.
Da, pustanii se plimbau pe platou in adidasi, sugand din doua sticle de coniac Napoleon, si cautand Jepii, ca vroiau sa coboare pe-acolo.

Ne-am crucit, eu si ceilalti am baut apa din putul de la canton, apa in care inotau broscute printre matasea-broastei. Le-am dat la o parte, si-am baut, ca mi-era sete. N-am avut nici pe naiba, in caz ca se gandeste careva  ca am dat in ebola dupa asta.

Gagica s-a machit instant si-a adormit pur si simplu in mijlocul drumului spre cabana Babele, am lasat-o sa doarma acolo asa cum a cazut, iar unul dintre baieti a ramas cu ea. Noi ne-am dus la cabana, ne-am intalnit cu ceilalti, si-am trimis pe cineva cu mancare si Pepsi pentru betivanca si amicul ei. Ah, la cabana nu se gasea apa de niciun fel, cica. Doar Pepsi. A fost bun si-ala. Am stat si-am dormit si noi la soare cateva ore pana s-a trezit betiva, si-am plecat spre Omu, unde am si ramas peste noapte. Si unde a dormit doar unul din gasca, pentru ca n-aveam unde dormi decat in sala de mese, pe jos. Ne-am instalat frumos, dupa care am inceput sa iesim pe rand afara, fiindca se zguduiau geamurile de sforaitul tipului. Asa ca ne-am petrecut noaptea la statia meteo, band vin fiert cu flori de munte.

A doua zi nu eram deloc mahmuri, culmea, asa ca am pornit din nou la drum. De la vinul ala fiert cu ierburi, transpiratia ne mirosea a flori de munte. Pe cuvant, n-am mai patit asa ceva niciodata, dar a fost minunat.

Ce ziceam? Ah, ziceam de pantofari si imbecili betivi.  Pai de-aia sunt atatea cruci pe munte, pentru ca pleaca idiotii nepregatiti, au senzatia ca sunt centauri si ca nu li se poate intampla nimic.
Eu era sa crap foarte putin delicat de cateva ori pe munte, si eu chiar sunt (eram) atenta si stiam ce fac. Daca-mi imprastiam oasele pe-acolo, ar fi fost pur si simplu ghinion, si nu pentru ca ma balansam pe tocuri intre doi bolovani uzi sau pentru ca eram ocupata sa-mi tin bine sticla cu alcool.

Si noi beam, si dupa o zi de traseu, ne cam faceam pulbere imediat, dar nu beam niciodata in timpul zilei. Nici macar nu prea fumam pe munte, pentru ca ne dureau plamanii cand o faceam si pe urma nici nu prea mai simteam nevoia, asa cum se  intampla in oras.

Imi tot sar gandurile din traseu in traseu, din munte in munte.. cred ca cel mai iubit loc al meu de suflet, ramane Plaiul Foii. Da, stiu ca s-a manelizat, stiu ca in ultimii 15 ani s-a transformat in carciuma cu mici si bere, dar eu vorbesc despre locul in care iubeam si cantam noptile in jurul focului, acum 20 de ani.

Hai ca-s mai baba decat vreau sa admit :)) am pornit de la dorul meu de catarat, am ajuns la imbecili pe munte, si acum o dau in nostalgii de matusa batrana si virgina :))))

Eheeeei, maica.. pe vremea mea..

10 responses to “dor de munte

  1. cunosc plaiul foii de acum 10 ani. şi încă era rai… mi-a plăcut ce realist povesteşti. şi implicată.
    să naşti uşor…

    • multumesc:)
      acum 10 ani deja incepusera sa construiasca mult in zona. trebuia sa vezi locul cu 20 de ani in urma, chiar era un colt de rai.

  2. …si te-torceai acasa cu trenul foamei din Busteni?:-))

    • :)) si n-aveam niciodata bani de bilet, doar de nas😀
      ceva imi spune ca stii foarte bine trenurile alea de noapte care mergeau spre busteni😀 Oricum, de prin 93 cred s-a desfiintat cursa aia, fiindca si-au dat seama ca nu renteaza :)) nu cumpara nimeni bilet, pe hartie trenul circula gol.

  3. Ai fost norocoasa. Fiind baiet paduri cutreieram prin vecinatatea satului bunicilor in cautarea de diverse animalute (gusteri, vulpi, iepuri, arici..) si locuri cat mai bune pentru ascunzatori (ne faceam cazemate prin malurile rapelor, sapam ca inconstientii in maluri, coboram si urcam din abisurile rapelor pe radacinile copacilor de la suprafata cam 10 – 15 m). Tot pierzand vremea asa in miezul verii ni se facuse sete si nu gasisem decat un firicel de apa care izvora dintr-un mal din asta, avea si o cadere frumoasa, o firava cascada si apoi apa se scurgea cativa metri mai incolo in solul nisipos. Si am zis sa bem de acolo, gasisem cateva urme de copita de animal in care se acumula apa (porc mistret, vaca, caprioara, oaie.. ce o fi fost nu stiu exact, dar era micuta si despicata in doua) si am baut noi de acolo pe saturate, o apa rece si buna, cum cred ca nu am mai baut vreodata. Si pana am ajuns noi acasa ne-au iesit niste pecingini pe fata si pe maini de mai mare frumusetea.:)) Ne-au tratat cu nu stiu ce sprayuri si albastru de metil, de ziceai ca suntem din Avatar.

    • :)) pitici albastri :))
      eu pe munte eram foarte diferita de cum ma comportam in oras. Acasa de exemplu ma spalam pe maini de cel putin 20 de ori pe zi si vedeam microbi peste tot. Pe munte am baut apa cu broaste, am racait pateu cu degetul de pe o piatra si l-am mancat :)) Eram pe un traseu si ni se facuse foame, desi mancasem destul de bine dimineata inainte de plecare. Grupul nostru n-avea nici macar un briceag, dar aveam o cutie de pateu pe care am spart-o cu o piatra ascutita, pe alta piatra. Iti dai seama ca tot continutul s-a intins peste tot, iar noi am stat cuminti si-am lins pateul de pe bolovan pana au venit ceilalti care aveau mancarea. Noi caram echipamentul :)) De atunci inainte am avut mereu la mine un briceag d-ala elvetian si o rezerva de biscuiti, indiferent cat de multa mancare puneam la gramada ca grup, si de cat de utilati cu bricege erau baietii.

  4. eheeeeee…cred ca nasu’ de pe trenurile alea bate si acu matanii ca nu aveam bani de bilete:))) am inceput sa merg cu cortul de la 13 ani. si greu gaseai bocanci pe vremea lu’ ceasca:D

    • ei, eu eram mai mare. aveam aproape 17 ani cand m-au lasast ai mei sa plec pentru prima data singura cu gasca pe munte si asta s-a intamplat abia in vara lui ’91. dar nici atunci nu se prea gaseau bocanci de catarare. tin minte ca odata din cauza bocancilor grei am facut niste basici groaznice pe talpa, asa ca la coborare pe valea cerbului, am fost mai rau ca pantofarii :)) pentru ca am luat o pereche de espadrile de la cineva si asa am coborat.
      uimitor a fost ca m-am simtit mai bine asa, in picioarele aproape goale, decat m-am simtit in orice pereche de bocanci, ever..

  5. Insulated. Cu cuie de lemn batute inainte de prima purtare:-))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s