Salam, deschide-te!


Ziua asta a parut fara sfarsit.. de ieri noapte ploua si ninge intermitent. Zapada aia pufoasa si minunata, s-a topit aproape in intregime iar  in gradina rasar peste tot smocuri din iarba pe care ar fi trebuit sa o tundem inainte sa vina inghetul.

Abia astept sa mergem sa cumparam brad saptamana care vine. Astazi fiind duminica n-am avut pe unde sa iesim, asa ca am stat in casa si-am citit o carte cu spioni, agenti dubli, rusi, kurzi si genii buboase. N-am avut chef sa ma tarasc pana in Nurnberg sa ma invart printre tarabele targului de Craciun, m-a deprimat vremea asta ploioasa.

Cred ca iarna ma enerveaza cel mai tare faptul ca la astia totul e inchis duminica. Vara mai iesim cu bicicletele, mai facem o tura prin padure, mai mergem la piscina.. dar cand e frig nu prea avem ce sa facem, stam in casa.

Ieri am ascultat cu pitica Lorena McKennit, Maria Calas si Cesaria Evora. De ieri incoace imi tot canta: besameeeee, besame muuuchooooo  si vine sa ne pupacim🙂

Cred ca ma apuc sa sap dupa niste povesti radiofonice, desi pumpkina parca-i o baba senila:
-cine zicea cucurigu?
-cocosul zicea cucurigu, ii raspund eu.
-cine era boierul?
-boierul era nenea care i-a furat punguta cu doi bani, raspund eu cu rabdare
– foarte urat din partea lui! (se incrunta si gesticuleaza vehement cu pumnisorul) dar cum a inghitit cocosul toate vacile si toti taurii aia? mamiiiii, cocosul e miiiiic, nu poate inghiti o vaca.. sau! (mai toate propozitiile se termina cu nemtescul „oder..” tradus in romaneste printr-un „sau” pe care pune un accent hotarat)
-pai in mod normal nu poate inghiti o vaca, dar asta era un cocos magic, incerc eu sa scap de restul de intrebari.

Si tot asa.. este absolut imposibil sa ascultam o poveste cap-coada, pana si cand mergem la culcare si ii citesc sau ii spun o poveste, vine mereu cu completari sau cu intrebari. Mie-mi place ca nu ia nemestecat tot ce-i spui, dar cand vreau sa stau linistita sa ascult ceva, simt ca mi se increteste parul pe ceafa.

Later edit:  acum cateva minute pumpkina ascultand povestea lui Ali-Baba: Salam, deschide-te!

:))

13 responses to “Salam, deschide-te!

  1. Am crescut cu povestile lui Creanga, Petre Ispirescu. Le aveau, inca le mai au, ai mei pe discuri de vinil si in fiecare seara puneam placile sa le ascult. Am invatat replicile pe de rost. Mai tarziu, cand am citit povestile, dialogurile din carte aveau pe ele amprenta vocilor de pe discuri. Intr-o vreme imi placea sa citesc mult teatru, povesti, comedii sau piese mai serioase. Cat am fost mic am tot pacalit-o pe sor’mea sa preia si ea un personaj si sa citim impreuna, „era un teatru in casa” :)) . Pe urma cand a venit fra’miu mai mic, ii citeam foarte multe si schimbam vocea functie de personaj.
    Eu orice citesc, imi face mai mare placere, cand pot sa asociez povestitorului, personajelor o voce. Uneori ma gandesc ca unele din personaje ar fi nush ce cunoscuti.. sau actori de filme care cred ca s-ar incadra in atmosfera romanului. Intotdeauna mi-am dorit sa dublez desene animate, dar nu cred ca m-ar ajuta dictia, traind mai mult prin Moldova. ;))

    • Noi cand eram mici n-am avut pick-up, si tare am mai suferit din cauza asta. Povesti si piese de teatru ascultam la radio, sau pe viu, la teatru.
      Ah, si la teatru imi placeau piesele de oameni mari, nu teatrul de papusi. Mi se parea creepy :))
      Aseara pitica a stat pentru prima data si a ascultat cu atentie cam juma’ de poveste cu Ali-Baba dupa care s-a apucat sa insire niste piese de puzzle prin casa. Inainte de culcare i-am terminat de citit „hainele noi ale imparatului”, care a cam plictisit-o, mai ales ca nu a inteles de ce nu ii spunea nimeni imparatului ca e in poponeata goala, iar eu ma simteam prea rau ca sa ma apuc sa ii explic la ora aia faza cu aparentele. Am lasat discutia asta profunda pe alta data, sunt sigura ca se va mai ivi ocazia.

      • Eu aveam unul la parinti, il primise mama cadou. Si avea si bunica unul cu radio. Acum is mai degraba piese de colectie, functionale insa. Si proiector de diafilme si permis la biblioteca. ;)) Atata bucurie aveam si noi. M-am uitat la diafilme ani buni, ca tv-ul era un amarat de Diamant alb-negru. Recent, de vreo 4 ani, mi-am luat color. Dar tv-ul desi era vai de mama lui, avea o mare calitate, capta toate posturile pe care le aveau astia prin cablu. Contract la cablu am tot de cand mi-am luat color, ca pana atunci nu am avut nevoie. Prindeam posturi tv o multime. Si se strica intotdeauna inainte de Craciun cu vreo 3-4 zile si il luam pe patura si mergeam cu tata sa-l reparam. Cam asa ca in filmuletul asta.

        • Si noi aveam proiector de diafilme🙂 Permisul de biblioteca mi s-a parut cea mai tare gaselnita de la fermoar incoace, pentru ca pana atunci dadusem iama in bibliotecile tuturor cunoscutilor, colegilor, vecinilor si rudelor mai indepartate.
          Iar televizorul nostru care era un Sirius (muuult ai amarat decat Diamantul tau) se strica intotdeauna in noaptea de Anul Nou. Aveam un vecin electronist la cateva blocuri de noi, si se stia ca in seara de 31 dec. vine sa ne repare magaoaia. Am renuntat la el abia prin 94-95, cand deja ma mutasem de la parinti, si deh.. nu mai dadea bine, chiar daca prindeam cu el toate posturile de pe cablu. Era de-ajuns o bucata de sarma, si gata, cred ca prindea televizorul ala si OZN-uri daca imi puneam mintea cu el.

          • Am avut si Sirius, la un moment dat, aveam doua tv alb-negru sa se poata uita si sormea la telenovele si eu cu fra’miu la fotbal. Asta e inca functionabil, dar e depozitat pe undeva pe la tara. E un model de Sirius destul de fainut, diagonala mai mica decat la Diamant, negru, plastic peste tot si caseta aia cu rotite si benzi de linie se scotea in exterior. :)) Asta prindea mai prost posturile tv decat Diamantul si ii facusem o antenutza din cupru si aluminiu, circulara, ca un colier, pe care o tineam in balcon. Vazusem si noi la altii si pe deasupra inelul era izolat cu staniol de la ciocolata. =)))
            Chiar staniol, mi-am amintit acum cum faceam noi „rachete”, le confectionam din hartie, ca pe avioane si in coada lipeam cu banda scoci chibrituri, gamalia la chibrituri o inveleam in staniol, lipeam asa cam vreo 10-20 de bete (o cutie) si le aprindeam apoi pe toata odata si reactia era ca se miscau prostiile alea de rachete. Faceam intrecere cu framiu, puneam astea pe un capat al mesei din bucatarie (pe musama :)) sa poata aluneca) si vedeam care ajunge mai departe la aprindere. Cate chestii din copilarie imi vin acum in minte =)))..

            • eu am fost un copil extrem de cuminte, nu stiu despre ce vorbesti. nici despre reactia carbidului in contact cu apa nu stiu nimic. ah, si mai ales nu stiu cum se fac prastiile si cum se trage cu ele😀

              • =)) m-ai convins. Chiar carbidul din cutii, peturi, tuburile de la sprayuri (tunuri cum le ziceam), puscoaiele facute din injectoare in care bagam gamalie din aia de chibrit sau clorata, si prastii faceam de doua feluri. Erau unele cu guma luata din manusi chirurgicale/camere de bicicleta/benzi de la mastile de gaz si cele din cablu cu sarma de cupru in interior, cu elastic care trageau cu capse. Plus arbalete, cornete..
                Copiii din ziua de azi nu stiu din astea.
                Bunicul meu imi facea avioane din hluji/coceni de porumb – asta iarna. Vara faceam tractorase utilate complet, combina, semanatoare, plug din sarme de aluminiu si tot felul de cabluri. =))
                Din betisoarele pe care le cumparasem in clasa I, si cand nu ajungeau si din chibrituri, faceam prin casa circuite de formula 1 si ma jucam cu masinutele. =)) sau castele din carti de joc. Nu mai zic jocurile de fotbal cu mingea de tenis din holul apartamentului. Stropeam de la fereastra cu peturile/aruncam pungi cu apa in capul liceenilor care veneau sa bea apa de la ciusmea (asta cand ne inchidea mama in casa si ne plictiseam, eram la bloc 40 de pusti cam de aceeasi varsta si stateam toti pe la geamuri si ii atacam pe astia. Unii pe o parte a blocului, ceilalti pe dincoace.) Teroristi. :))

                • ooohooo :)) si samburii de cirese lansati cu viteza dintre aratator si degetul mare in capul trecatorilor. pe vremea aia nu purtam ochelari si tinteam foarte bine chiar daca stateam la etajul 8😀

  2. Este adorabila fetita ta!

    • Toti copiii au momente in care-s adorabili si momente in care iti vine sa cauti agentii de adoptie. Pumpkina din fericire este din ce in ce mai adorabila si seamana mai putin cu un tiran maniac, acum ca a mai crescut un pic🙂

  3. m-ai dezamagit.. ma asteptam si eu sa fie vreo melodie cu salam pe aici:(

  4. ahahahah. Salam deschide-te! Si-nauntrul pesterii de tavan atarnau suncile la afumat:-))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s