blog de mamicuta


Bah, mi-am dat seama ca presu’ tarii are dreptate! Nu numai Romania s-a transformat intr-o tara de mamicute si bebelusi, dar chiar si blogul meu a devenit asa ceva.
De la femeia eleganta, de cariera, care avea nevoie de un loc in care sa poata injura la liber cand simtea ca nu mai poate  si careia ii trebuia neaparat o supapa pentru tot stresul acumulat, am ajuns o mamicuta care acum uite, tocmai are in productie bebelusul nr 2.
Injuraturi apar din ce in ce mai rar pe aici, fiindca nu prea ma mai enervez asa tare in ultima vreme, in schimb au inceput sa abunde povestile cu pumpkina.
Si cat ma puteau enerva femeile care nu intelegeau ca dreptul la vot si egalitatea (aparenta) dintre sexe trebuiesc platite cu sange si sudoare, construindu-ti o cariera, nu stand acasa si privind adanc in pampersii copilului.
Bine ca mi-a dat Dumnezeu mintea cea de pe urma, si-am realizat ca-mi creste copila, si chiar daca are parte de foarte multa atentie si chiar daca invata lucruri noi si utile la gradinita, mama este una singura, adica eu. Si daca eu n-am timp sa fac educatie copilului meu decat seara inainte de culcare, intre mancat, spalat, cacat, indesat in pijama etc.. risc sa cresc in casa o straina.
Am fost multumita de gradinita la care mergea, desi mi se rupea sufletul sa vad ca o pupa si o tandretea mai mult pe ingrijitoarea de acolo, decat pe mine. Pe mine refuza sa ma pupe, dar la momentul respectiv am considerat ca e doar o etapa si-o sa ii treaca. I-a trecut, ea a uitat, dar eu nu. Nu vreau sa ma mai simt vreodata asa ca atunci, cand nu puteam sta cu ea decat in wknd, cand eram stoarsa dupa o saptamana de munca silnica, si nopti cu dintisori care cresteau, si muci si dureri de burtica si tot ce-l mai apuca pe un copil exact cand crede parintele ca a scapat, ca e liber cateva ore sa faca ce vrea. Inclusiv sa doarma.

Unul dintre motivele principale pentru care am venit aici, este faptul ca  se pune foarte mare accent pe cresterea copilului. Da, sunt si aici gradinite si bone. Foarte putine particulare, si alea doar in orasele foarte mari, la noi la tara, sunt doar gradinite de stat. Excelent utilate si foarte ok din pdv al programei, dar toate se inchid relativ devreme. La 4.30- 5.00, gradinita are deja lacat pe poarta.
Pai daca aveau programul asta in Ro, ma impuscam direct. Pe la 5 il apuca pe seful meu sa mai vrea un raport, sa mai faca o sedinta. Adica taman cand ar fi trebuit sa ies eu pe usa. Pe la 6 jumate- sapte, transpirata, isterica, dupa ce dadusem telefon la barbat si la bunici ca sa ridice copilul de la gradi ca eu n-ajung, reuseam sa fug inainte sa-i mai vina vreo idee tampitului.  Erau gradinite deschise si pana la 8 seara, si bine ca n-am dat copilul la una din ele, ca m-as fi complacut poate in jobul pe care-l aveam, stiind ca nu trebuie sa alerg sa o iau acasa si sa o indes direct in pijama si la culcare.

Hai ca-s senila, stiu. Sar de la una la alta, dar pe cuvant ca mi s-a parut foarte foarte trist faptul ca n-aveam timp de copil. De copilul pe care mi l-am dorit, pe care m-am chinuit ingrozitor sa-l am. Si pentru ce? Sa mi-l creasca altii? Sa aud povesti despre ce-a mai invatat, ce-a mai facut ea cat eu stateam foarte importanta si foarte stresata ingropata in maldare de rapoarte si bugete?
Cred ca asta este problema multor femei de cariera. Adica te strofoci 10-15 ani sa ajungi undeva, si stie toata lumea cat de greu este sa ajungi daca nu-ti arati chilotii si dedesubturile sefului, incerci sa nu calci pe nimeni pe cap ca sa te ridici tu, incerci sa ramai o persoana onesta chiar daca altii te calca in picioare pentru simplul fapt ca tu nu pui botul la mizeriile lor, si dupa toti anii astia, te trezesti ca-ti dai seama ca ai fost o tampita.
Bine, asta in caz ca te duce un pic capul, sau ca-ti baga Dumnezeu in sac, cum mi s-a intamplat mie, ca altfel eu nu m-as fi desteptat prea curand.
Si ce faci? Eu am renuntat la jobul corporatist, mi-am gasit un job aproape de casa si pe un domeniu mai hippiot, asa (dezvoltarea durabila), ca sa simt ca fac si eu ceva util societatii.
Tot n-a fost de-ajuns. Am vazut cum se traieste in Germania, si-am zis ca imi bag picioarele in job, si-n bani, si-n viata din Ro in general.

Am venit aici ca tuta, nu stiam o boaba nemteste, plecasem de la jobul de director executiv si stiam clar ca aici voi spala vase, in cel mai fericit caz. Si nu m-a deranjat ideea.
Fiica-mea isi petrece aproximativ 7 ore/zi la gradinita. As putea sa o iau inainte de pranz, dar ii place sa manance in compania celorlalti copii, chiar daca pe mine ma calca pe nervi meniul lor compus mai ales din carnati si taitei cu sos. Dupa pranz se mai joaca un pic inauntru, dupa care ies afara. Ca sunt -20 de grade, ca ploua sau ca sunt + 30 de grade, copiii sunt afara la joaca.
Acum avem timp sa ne jucam, sa ne plimbam zilnic, sa nu mai fim mereu pe fuga. Bietul copil nu auzea decat : „repede, mai repede”, era si ea la fel de haituita ca si noi.

De-asta blogul meu se transforma intr-unul de mamicuta. Pana la urma se pare ca m-am plictisit de una singura pe insula mea cu cocotieri, si mi-am adus si familionul.
Si-au trait fericiti pana la adanci batraneti🙂

4 responses to “blog de mamicuta

    • ai am a momi, end aim not asheimd to sai it :))

      • iti dai seama ca a fi mama zilele astea echivaleaza cu a-ti arata „rusinea” in public?! stranii vremuri…

        • tu ai idee cate priviri dispretuitoare primeam eu pentru ca insistam sa ajung acasa inainte sa adoarma pumpkina? sau cat de ciudat se uitau la mine cand refuzam sa ies cu colegii la baute sau la petreceri, pentru ca sincer: preferam sa imi petrec seara asteptand ca pitica sa faca caca la olita, decat sa stau fara ea.
          ohhh, si privirile pe care le primeam la interviu, dupa ce am nascut.. ah, deci aveti un copil.. va mai sunam noi!
          toata lumea din cercul in care ma invarteam, se astepta ca un copil sa nu schimbe cu absolut nimic viata nimanui. recunosc cu rusine: si eu m-am uitat stramb la o prietena care a renuntat la job ca sa stea acasa cu copilul. bine, ea fiind jurnalista, putea sa mai lucreze si de-acasa, dar totusi! sa renunti la o cariera, dupa ce ti-ai rupt oasele muncind atatia ani???
          cred ca si prietena asta a avut o oarecare influenta asupra mea, desi nu mi-am dat seama atunci. imi povestea despre zilele cu fiul ei, si simteam ca mi se rupe sufletul ca nu pot sta si eu cu pumpkina mai mult. nu i-am multumit niciodata, cred ca e timpul sa o fac.
          multumesc, R!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s