True.


Citesc multe bloguri, si foarte putine dintre ele sunt „adevarate”. Majoritatea sunt mult prea „pieptanate”, sunt curatate de orice urma de sentiment real, prin utilizarea unui limbaj muuuult prea… hmm.. sa zicem literar, desi nu asta-i cuvantul care-mi umbla prin cap.
Ok, sunt de acord, daca scrii povesti pentru copii, nu te poti exprima exact asa cum iti vine. Povestea este in sine un neadevar, si atunci este normal ca si limbajul sa fie atent gestionat. Dar cand povestesti lucruri personale, asa cum se intampla in general pe bloguri, folosesti vocea interioara pentru redarea intamplarilor. Sau?

Mai este si problema identitatii. Adica autorul blogului isi publica numele pentru ca vrea sa fie recunoscut, si atunci trebuie sa isi asume faptul ca va fi judecat,  asa ca merge pe burta si incearca sa lase o impresie buna despre sine. Bine, asta daca nu e cumva un pusti teribilist care inca n-a scapat de cosuri si pentru care procentul femeie vs laba, inclina inca preponderent spre laba.
Ca tot vorbeam despre pustii teribilisti: am observat ca pe blogurile lor, femeile sunt principalii saci de box. Orice femeie este automat o „pizda” . Orice femeie care trece de 30 de ani, este clar moarta si neimbalsamata.  Mamele sunt in general niste fiinte fatatoare, lipsite de orice urma de inteligenta, cultura, sunt urate, batrane si complet neinteresante.
Nici nu vreau sa stiu ce cred ei despre bunici.

In fine, asta a fost doar o paranteza, pe acneicii astia frustrati n-ai cum sa ii educi, si cu mintea prostului e bine sa nu te pui, ca e mai odihnita decat a ta.

Ziceam de bloguri si de continut ne-autentic.
Sigur, poti vorbi in termeni  elevati despre orice, daca scrii o carte, daca esti profesor, sau cand vorbesti cu copiii.

Eu pana pe la 27-28 de ani n-am injurat. In casa parintilor mei nu se foloseau cuvinte vulgare, iar eu pana cand n-am inceput sa conduc zilnic prin oras, nu ziceam nici macar un „du-te naibii” cuiva.
Ei, si pe urma am descoperit ca nivelul de stres generat de traficul din Bucuresti, se diminueaza subit daca mai scap din cand in cand cate o injuratura printre dinti.
Nici meditatia, nici yoga, nici trasul de fiare nu au reusit sa ma calmeze ca o injuratura despre morti si raniti, adresata la momentul potrivit celui care incerca cu tot dinadinsul sa-mi faca franjuri juma’ de masina.

Dar ma rog, nu toata lumea apreciaza efectul benefic al injuraturilor, asa ca nu pot decat sa-i sfatuiesc sa intrebe specialistii daca nu ma cred pe mine. Ce vroiam eu sa spun, este ca un blog personal, ar trebui sa poarte vocea, accentul autorului.
Nu toata lumea scrie bine. De fapt foarte putini sunt cei care o fac pe blog, asa ca macar fiti autentici, fratilor! Exprimati-va pe voi, nu ideea voastra despre voi.  Faima si averea n-or sa vina de pe blog decat daca abdicati complet de la toate principiile morale si va prostituati pana la capat. Ceea ce faceti voi, e asa.. ca si cum ati lasa clientul sa bage doar varful.
Sunt satula de texte anoste, care incearca sa implanteze imagini fara nicio forta. Sunt satula si de sentimente si aripi si suflete deznadajduite si trairi interioare exprimabile doar prin versuri de proasta calitate.
Ca editor pe un site de literatura, am intalnit mii de texte care m-au facut sa ma intreb unde pula mea se duce literatura romana? Sigur ca printre acele mii de texte, cateva erau minunate, erau ca niste oaze  intr-un desert stilistic. Textele scrise bine aveau si ele un numitor comun: erau autentice, frate. Atat.

Nimic mai mult, nimic mai putin. Cand citesti un autor bun, ii recunosti scriitura oriunde, pentru ca il recunosti pe el, sinele lui este transpus in tot ce scrie. Pentru ca desi sunt partial ne-adevaruri, povestile sunt rupte din el, din insasi esenta lui, nu de pe varful limbii.

Atat vroiam sa zic. Multa lume ma judeca pentru ca „scap” cuvinte vulgare in posturile mele. Nu-s scapate. Sunt exact ceea ce am gandit in secunda in care am scris.
Dupa o viata intreaga de auto-control si self-improving (bate-ma, omoara-ma, dar la ora asta habar n-am cum ii zice in romana), cand conteaza fiecare gest, expresie faciala si cuvant in jobul tau, simti nevoia sa fii tu insuti macar fata de tine. Familia  nu poate fi calul tau de bataie, asta e clar, asa ca multumind aluia de-a inventat internetul, cuvintele mele vulgare se varsa aici, si nu undeva unde ar putea sa le auda recorderul de fi-mea, si sa ma trezesc ca le reproduce cand mi-e lumea mai draga.

Bine, asta-s eu. Altii, mult mai elevati ca mine, isi consuma frustrarile agresandu-si familia, jucand jocuri cu impuscaturi, sau facand origami. Foarte frumos, nimic de zis, dar asta nu inseamna ca blogurile lor vor lasa vreodata impresia de autentic.

 

 

 

 

9 responses to “True.

  1. Bai eu nu injur pe blog fiindca stiu ai mei de el, framiu, sormea, si oricum m-am cam dezobisnuit sa injur, in facultate injuram cu orice ocazie, cand ma stresa ceva/cineva. In orasul natal nu prea am nici pe cine sa injur, nu sunt in mediul meu.😀

    • eu nu ziceam de tine🙂 desi uite, ca-mi confirmi teoria😛 daca te stie lumea, trebuie sa „dai bine”
      de-aia blogul meu e anonim😀
      iar eu in viata reala injur destul de rar, ca deh, ma cunoaste lumea si-si face o impresie proasta despre iducatia mea :))

  2. Ca bine zici, ‘mpula mea!

  3. Eu am alte motive, pe langa ca „nu e frumos”.

    Tin forumuri de vreo 9 ani acusica. Pe diverse teme, in romaneste sau in engleza. Am utilizatori de 20 de ani si oameni de 12 ani. Multi pustani. Cum unele forumuri erau pe international si aia se socheaza de orice rahaturi, am impus de la inceput un sistem de „fara limbaj licentios”. Nu vreau sa ma traga nimeni de urechi, ca fii-su de 13 ani citeste „din alea” la mine in comunitate.

    Plus ca informatia se poate prezenta si in mod elegant, nu trebuie sa injure astia, sa se faca intelesi. Mai e si problema de advertising, sistemele pe care le folosesc au fost destul de stricte si pe chestia asta. Acum nu cred ca-mi pierdeam contul pentru o injuratura, dar, daca dai nas comunitatii, sa te fereasca al de sus ce sunt in stare sa scrie. Si, cand tot continutul e deja „adult oriented”, ai o problema.

    Culmea e ca in viata reala cam injur. M-am mai potolit in ultima vreme, aprox., dar scot pe gurita destule chestii, cand mi se ridica tensiunea. Pe blog insa nu prea am draci. Scriu relaxat despre ce-mi trozneste prin cap si ma enervez foarte rar. Deci nu are rost sa scriu cuvinte „tari”, ca nu le simt in momentul ala.

    Plus ca de obicei cand e vorba de comunitati (ca e forum sau blog), puterea exemplului conteaza enorm. Consider ca poti comenta si fara sa injuri sau o faci mai cu „perdea”, mai ales ca pana la urma nu dezbatem chestii vitale pentru intregul univers.

    In acelasi timp nu m-a deranjat la altii faptul ca se scrie sau se comenteaza mai „drastic”. Consider si eu ca respectivele cuvinte sunt absolut OK si de multe ori dau farmec scriiturii. De asta nu ma vei vedea dandu-ma cu dosul de pamant, ca am citit la tine sau la altul una mai vartoasa.

    Pe siturile mele insa incerc sa mentin un anumit limbaj, pentru ca reteaua s-a construit pe multi ani de munca si doresc sa fac ceva din ea. Exista deci un interes „comercial” sa zic asa, deci libertatea mea de exprimare e usor restrictionata.🙂

    • e normal sa faci asta cand iti castigi existenta din imaginea pe care o promovezi. si eu daca-mi postam numele adevarat aici, n-as mai fi scris decat in metafore si coduri, fara urma de injuratura, ca deh, sunt o duamna :))
      eu vorbeam nu numai despre expresiile mai tari, ci si despre tenta asta de a plastifia totul. hai sa dea bine, hai sa lasam impresia de mimoze, hai sa nu spunem exact ce simtim, cu cuvintele noastre, hai sa ne zbatem in versuri, hai sa macelarim orice urma de autenticitate!
      ca cititoare avida de literatura, ma deranjeaza expresiile astea mai „tari” atunci cand sunt aruncate pur si simplu ca tic verbal sau din teribilism.
      poti face pe cineva de doi lei, fara sa injuri si fara sa te repeti😀 in anii in care eu n-am injurat, devenisem experta in asta si era chiar amuzant, dar nu injuram nici macar in gand pe vremea aia. deci eram stresata.
      ia fa un exercitiu de imaginatie: esti pe punctul de a iesi din birou, ai terminat tot ce aveai de facut, si n-ai stat decat o jumatate de ora peste program, pentru ca ai tras ca nebuna sa termini cat mai repede. creierii iti zvacnesc din cauza concentrarii, ai sarit peste masa de pranz fiindca n-ai avut timp. 9 ore jumate ai stat cu fundul pe scaun si ochii in cifre.
      exact cand tocul tau atinge podeaua in afara biroului, apare seful tau zambind, si-ti zice: ah, bine ca mi-am adus aminte: in seara asta vorbesc cu ixulica si-am nevoie de o proiectie de buget pentru proiectul lui. fa-mi-o si mie repede.
      iar tu nu ai habar despre ce proiect vorbeste seful, fiindca a uitat sa-ti spuna si tie.
      eh, in clipa asta, ce cuvant iti vine in minte?
      :))
      si normal ca am ramas cu sechele :))

  4. no, lasa. Ma lipsesc de plastic. Mie imi place sa fie frate realmente cum s-o intamplat. cu dumnezei si cu alte alea, pentru ca la gradul de frustrare acumulat in cursul zilei e singura supapa. prost e ca au ajuns sa ma citeasca sefii si trebuie sa mai cenzurez din ce scriu de munca…al’fel…oileooooo. Pana la capat scriu pentru mine, fin’ca n-am bani si nici nu as vorbi cu un psiholog. daca esti prea pudic, dispari si citeste sandra brown si lasa-ma cu poporenii care au acelasi feeling ca mine…

  5. Eu in viata reala numa-n „metafore” o tineam pe vremea cand lucram la ziaru’. De cand m-am lasat de treaba si mi-am luat lumea in cap incerc sa ma controlez:D Mai scäp cu pu si pi dar controlat:D
    pe blog ma cunoaste lumea si dupa buletin dar intri pe „curu gainii” nu poti avea cine stie ce asteptari.

  6. multe din textele mele s’ar putea simti acuzate. asa ca in numele lor…
    a. noi credem ca exista suficienta marlanie in lumea asta. noi suntem deranjate de nesimtire, marlanie, proasta educatie samd. incat un plus in spatiul public de asa ceva din partea noastra ni s’ar parea mai damnabil decat ca nu am fi reale.
    b. tipul asta care ne scrie a fost la baza dus cu pluta. cu olimpiade de matematica, cu concursuri de sah, cu carti… primele doua parti din formarea individului (0-7 si 7-14) si le’a petrecut mai mult itnre carti decat intre oameni. drept care desi parem ireale, pur si simplu asa ne gandeste el. fara sa ne puna volens nolens glitzer… cu mana (lui cea mare :D). cu toate ca dupa 14 ani a locuit in zone periculoase (din piata romana tzop langa ferentari in pieptanari), a facut armata cum se facea pe vremuri si a lucrat ani de zile pe santiere incat a’nceput sa aiba dubii cu multe chestii gramaticaloase (influenta de la valentina lu’ ender)… mintea lui chiar asa gandeste. cu aceste cuvinte pe care le pune in noi.
    pe de alta parte de regula un barbat fata de o femeie are un nivel de emotie folosit in viata curenta evident diferit. si textele interioare evident vor vibra diferit la capitolul emotie. cu exceptia pornirilor scriitoricesti autentice barbatii exrima idei. femeile sentimente. nu din falsitate sau calcule. din firea naturii umane.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s