Daily Archives: 15/12/2010

(in)toleranta


Zilele astea am fost acuzata ca as fi intoleranta. Cica mi-ar lipsi din ADN. M-a deranjat afirmatia asta, si m-am gandit serios daca intr-adevar asa sunt.

Poate ca sunt subiectiva, fiind vorba de propria-mi persoana, insa cred ca zilele astea tolerata este mai putin ceva cu care te nasti in ADN sau ceva ce inveti de mic in familie, si tine mai mult de sistemul tau defensiv. Daca ceva iti face rau, nu vad cum ai putea fi tolerant fata de lucrul respectiv.
Sigur ca in timp se poate dezvolta toleranta la orice, inclusiv la arsenic, insa nu asta este idealul.

Crescand, am avut colegi si vecini tigani cu care m-am inteles bine. Asta nu inseamna ca n-am invatat de-a lungul anilor sa trec pe partea cealalta a drumului daca vad o gasca de tigani venind spre mine si privindu-ma cu interes.

Nu vreau sa mai vorbesc despre experientele mele nefericite cu diverse categorii de oameni, ci despre ceea ce ne transforma din bebelusii care zambesc si intind manutele catre oricine, in oamenii care scapa cu viata pentru ca au traversat la timp pe trotuarul de vis-a-vis.

Este cam tarziu sa discutam despre toleranta in momentul in care o natiune intreaga este lipsita (la modul general) de orice urma de educatie si bun-simt. Asta este efectul comunismului, al incercarii de nivelare a diferentelor sociale, cu orice pret.
Intelectualii au fost fortati sa traiasca la un loc cu analfabetii, si asta nu cred ca a facut vreun bine culturii romane. Pe vremea cand Moldova dadea pe banda rulanta scriitori si oameni politici, fiecare isi avea locul lui bine definit in societate.
Integrarea asta fortata a celor de la tara, in mediul urban a avut urmari dezastruoase. In primul rand ca cei de la tara n-au scapat niciodata de complexul lor de inferioritate, de-asta si simt nevoia sa-si afirme „puterea” fata de intelectualii ochelaristi si inofensivi, care n-au de ales si TREBUIE sa admita ca sunt niste zerouri si ca EI, cei care-s la prima generatie de locuitori la oras, dicteaza cum sta treaba in bloc sau pe strada.

Nu toti oamenii de la tara sunt complet lipsiti de educatie sau bun simt. Tataie care a murit primavara asta, era unul dintre cei mai de bun-simt oameni din lume. Nu te-ar fi deranjat cu un fulg, si nu era o persoana culta. A invatat sa citeasca abia cand s-a facut mare, fiindca in copilarie a muncit la camp, si n-a avut niciodata maniere alese. Dar era OM.

Despre asta vorbesc eu cand mi se spune ca-s intoleranta. Ok, sunt intoleranta, dar nu fata de o anumita categorie sociala sau fata de anumite grupuri. Nu, ci la nivel individual.
Nu sunt toleranta fata de tiganii care ma fura in transportul in comun, fata de cei care ma agreseaza pe strada, fata de cei care nu muncesc si traiesc din munca mea.
Nu sunt toleranta fata de moldovenii care-si bat familiile, care asculta muzica la nivel de discoteca, care se apuca sa bage bormasina in priza la miezul noptii si care arunca gunoaie pe geam.

Daca as fi fost cu adevarat intoleranta m-ar fi deranjat homosexualii, ma gandesc. Sau oamenii de culoare, cei de alta religie, persoanele cu handicap, persoanele de alta nationalitate, ungurii, bulgarii, etc. Dar ei nu ma deranjeaza. Nu mi s-a intamplat pana acum sa ma agreseze vreunul, sau sa faca vreunul scandal si sa-mi puna muzica pana imi vibreaza plamanii in mine.

Poate ca sunt subiectiva. Este posibil, accept si posibilitatea asta, dar totusi as vrea si eu sa stiu in ce consta toleranta asta atat de frumos fluturata pe la nasul meu?

Ce presupune sa fiu toleranta cu cei care ma agreseaza? Cum pot sa fac asta fara sa imi fac singura bagajele sa ma duc la balamuc?

Later edit: n-as vrea sa se inteleaga ca oamenii care s-au nascut la tara (si prin la tara inteleg la sat, comuna sau in mijlocul padurii) sunt in vreun fel inferiori alora nascuti la oras.
M-am referit doar la exodul oamenilor scosi din mediul lor in care aveau porc, gaini, crasma si puteau sa-si bata nevasta si copiii zilnic, catre marea promisiune a orasului.
Lipsa de bun-simt nu este scuzabila prin lipsa de educatie sau cultura!

Anunțuri

n-am titlu pentru asta


Slana, ceapa, ceai. Mic-dejunul campionilor 😀

Ma simt bine in dimineata asta. M-am distrat recitind Uimire si Cutremur, chiar merge cu ceapa si slana :))

Acum imi degresez matzul cu un iaurt si ma gandesc ca abia astept sa-l vad pe pufulete nr 2 peste doua zile. Bine, o sa vad mai mult oase, ca fac echo d-aia clasica, dar abia astept. Oare o mai fi crescut? Burta mea inca n-a crescut spectaculos, este cam cat era cand eram gravida cu fiica-mea in 3 luni. Si-acuma sunt in aproape 5. Nevermind. Atata timp cat e sanatos pufuletele, e ok.

Evident ca mi-e frica. Stiu ca are toate mainile si toate picioarele, ca are toate oasele si organele acolo unde trebuie, dar vreau sa stiu ca o sa fie sanatos, ca o sa fie OK. Sunt atat de multe cazuri de copii cu deficiente, incat ma inspaimant.

Nu trebuie sa ma mai gandesc la asta, altfel o iau razna. E numai vina sora-mii. Eu eram fericita ca toate testele au iesit ok, deci pufosul e ok, cand vine ieri sora-mea si-mi zice foarte linistita: aaaa, pai stiu multe tipe care au facut testele si le-au iesit ok, si copiii s-au nascut sanatosi dar autisti.
Eu ii ziceam sa taca din gura si sa ma lase in pace, ea ii dadea inainte ca doar zice, ca n-a zis ca asta micu’ o sa fie asa.
E tampita, stiu, nu-i o noutate. N-ar trebui sa o bag in seama.

Ma bag sa ma uit la un film, habar n-am la ce. Ah, sa caut serialul ala cu Oliphantu’.