cu glittzer


In ultimele zile am citit vreo 4-5 carti de amor nepieritor care nici  nu merita mentionate, una despre medicina cu ingeri si acum am trecut la una despre un pustan care afla ca ma-sa are un amant.

Dintre toate cea mai interesanta mi s-a parut cea despre vindecarea cu ingeri, si asta pentru ca are cateva observatii de bun-simt. Eu oricum sunt fan ingeri, am mai zis asta, si chiar daca poate suna pueril, imi mentin afirmatia.

Altfel, n-am facut absolut nimic interesant. M-am dat cu gugal earthu’ prin locuri pline de soare, si m-am intrebat pentru a enspea milarda oara, eu de ce nu traiesc la malul marii? Ca doar acolo visez zi si noapte sa traiesc, intr-o casuta din care sa vad marea sau oceanul, ce-o fi, albastru si cu valuri sa fie!

Pumpkina acum vreo doua seri plangea si ma intreba: eu de ce nu ma mai duc la gradinita?? I-am explicat ca este in vacanta, dar ca luni dimineata o expediez inapoi la copii. A fost foarte fericita, si de cand are ceas (roz cu flori si cu glittzer), aproape ca a numarat orele pana luni dimineata. Aseara de emotie nu mai adormea, iar azi-dimineata nu se mai trezea de oboseala.

Apropo  de glittzer, mi-a zis pumpkina ca  ma iubeste ca pe o inimioara cu glittzer, si ca pe o floricica cu glittzer. I-am zis ca si eu o iubesc la fel, ca pe tot-tot din lume, cu glittzer pe deasupra. A fost multumita de raspunsul meu, se pare ca o iubesc intr-adevar :))

 

 

6 responses to “cu glittzer

  1. Esti genul de mama cum probabil orice copil si-ar dori sa aibe!🙂

    • 🙂 multumesc mult🙂
      sunt departe de a fi o mama perfecta, sa stii. dar macar ma straduiesc sa fiu acceptabila, sa nu ramana copilu’ cu prea multe sechele :))

  2. 🙂 Pai cred ca tocmai aici este secretul, sa nu incerci sa fii perfecta, de reusit oricum nu ar reusi nimeni sa fie. Citind ce ai scris am invatat ceva: este important sa tii cont si de parerea copilului chiar daca depaseste uneori granitele logici noastre.

    • :)) nu-s experta in logica copiilor mici, insa iti pot spune cu certitudine ca momentele in care nu te mai intelegi cu ei sunt urmatoarele: cand le e foame, somn, cand sunt plictisiti sau cand au facut pe ei. in rest, daca nu-s bolnavi, ai sa vezi ca logica lor nu-i asa greu de urmarit🙂

  3. Ca sa fiu edificat, glittzer inseamna sclipici, nu?🙂

    • 🙂 da, scuze, sclipici inseamna. fiica-mea nu mai foloseste cuvantul in romana de vreun an, si nu mi-a trecut prin cap sa-l traduc🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s