tot latzita


Zilele astea am dat peste un serial pe net, „secret diary of a call girl”, bazat pe „jurnalul unei prostituate de lux londoneze”. Am citit cartea mai demult, insa filmul mi s-a parut mai funny, cartea o portretizeaza pe Belle ca fiind mult prea umana.
In fine, aseara m-am culcat, si oricum ma durea in gat, dar m-am trezit brusc la un moment dat ca nu puteam sa inghit si nici sa respir foarte bine. Am presupus ca amigdalele mele sunt de marimea unor mingi de tenis asa ca am supt ceva bomboane din plante, d-alea din care am supt si ieri si degeaba.
Azi-dimineata cand s-a prins ca nu pot vorbi, masculul era in culmea fericirii. Si eu care aveam intentia sa il ignor regal astazi, si sa nu vorbesc cu el fiindca ieri m-a enervat ingrozitor..
Dupa doua cani de ceai cu multa lamaie si multa miere, durerea parca s-a mai atenuat un pic, dar acum de cate ori incerc sa zic ceva, incep sa tusesc.

Pufarina mi-a tusit in nas in ultimele 2 zile, asa ca nu ma mir.

Pufarinul da din extremitati cu mare veselie, uneori ma simt ca-n Alien :))
Toata groaza aia de la inceputul sarcinii, cand nu stiam daca e ok sau nu, apoi cand m-au apucat greturile, dupa care rezultatele cam naspa ale analizelor de sange, toate astea s-au topit undeva in fundal. Am ramas cu bucuria de a ma expanda, de a-l simti pe pufos miscand si cu nerabdarea de a vedea odata copacii infloriti, pentru ca stiu ca atunci o sa vina si pufulete.

Desi oasele bazinului ma dor de parca ma intinde cineva in spagat- nu m-am latit inca semnificativ in fund, asa ca ma preumblu cu o burta tuguiata in fata si cu viteza unui melc obosit. E chiar haioasa burta mea, mie asa mi se pare. M-am vazut in oglinda alaltaseara, in timp ce ma dezbracam sa ma bag in pat, si cu tot frigul din casa, am stat sa-mi admir un pic burdihanul.

Durdulia se amuza cand vede cum loveste pufosul in burta, si azi mi-a zis ca vrea sa  il pupe pe bebe, dar nu-l gadila, ca sa nu ma loveasca cu piciorusele.  Mi-a pus mainile usor pe burta si m-a mangaiat, si a pupat in cateva locuri. M-a topit, pur si simplu, bestia mica.

 

 

2 responses to “tot latzita

  1. Cea mai importanta lectie „o prostituata serioasa nu poarta parfum de dama, la intalnirea cu clientul. Se da cu parfum masculin, sa nu puta clientul a dama, cand ajunge acasa”😀

    Simpatic serialul, l-am urmarit acum cateva luni.

    Sanatate maxima. Io abia imi revin dupa gripa gaina, sper ca iti va trece si tie ‘bucuria” cat mai repede😉

    • mmmhhh, mai e pana imi trece. zac deocamdata in pat, inconjurata de munti de servetele folosite, si cu nasul rosu. azi-noapte am dormit doar vreo ora jumate, asa ca am zis sa zac in dormitor, dar cred ca mai bine zaceam strategic in sufragerie :)) macar acolo mai primeam si eu ceva de mancare din cand in cand, ma mai vedea lumea, mai stateam in drum si aruncau cu un ceai in mine.. :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s