despre mama.


Ranile mele sunt atat de adanci, incat nu le poate acoperi nimic.
Adevarul despre mama mea este ca pe ea n-a interesat-o niciodata nimic in afara confortului ei personal. Si acum, dupa aproape 37 de ani de cand o cunosc, are tupeul sa pretinda ca n-a fost asa. Ba mai mult, ii tot da inainte cu „iertarea greselilor” si cu „realizarea greselilor pe care le-a facut, si incercarea de a indrepta ceva”, insa astea sunt doar cuvinte goale. In esenta a ramas aceeasi dintotdeauna.

Sunt si eu mama, si uneori ii inteleg egoismul. Pentru ca dau, dau, dau si cateodata raman stoarsa complet, insa pufoasa inca mai vrea iar eu nu mai am de unde. Insa astea-s doar momente, nu e un stil de viata pentru mine. Intotdeauna voi pune pe primul plan copiii, poate fiindca eu crescand m-am simtit intotdeauna pe ultimul plan in familia mea. Sau poate pur si simplu ii iubesc, si-atunci e normal sa simt asa.
Nu stiu. Stiu doar ca mi-am dat seama de cateva lucruri in toata perioada asta de cand tot vine mama pe la mine sa ma ajute.
Chiar daca s-a schimbat un pic in bine in sensul ca cel putin la suprafata nu mai e chiar atat de lipsita de interes fata de ceea ce se intampla cu ceilalti, fondul ramane acelasi: egoismul ei primeaza. Acum de exemplu tot ce o intereseaza este sa aiba apartamentul ei. Si pentru asta ar trebui sa platim noi, eu si sora-mea, pentru ca frate-meu munceste deocamdata pe un salariu minim care abia ii ajunge sa-si plateasca el chiria si benzina.
I-am explicat ca eu si barbata-meu n-o sa putem plati lunar pentru chiria si intretinerea ei, si ca nici nu mi se pare ok sa fac asta atata timp cat noi nu avem o casa si am vrea sa ne cumparam una la un moment dat. I-am explicat ca si sora-mea ar trebui sa se gandeasca la viitor si sa faca planuri in sensul asta.
Aparent a inteles pe moment, desi s-a vazut clar ca nu-i convin optiunile, adica ori locuieste in continuare la sora-mea, ori se intoarce in tara.
Dupa  momentul in care a parut ca a inteles, a continuat pe aceeasi idee: un apartament in care sa locuiasca singura. Ca vezi-doamne ne-ar creste ea copiii, mie si sora-mii, ca sa ne putem intoarce noi la munca. Adica eu sa sacrific din timpul cu copiii mei, lasandu-i pe mana ei, ca sa am cu ce-i plati chiria, intretinerea, mancarea si toate celelalte??
I-am replicat foarte calma ca pufarinul  va merge la cresa si apoi la gradinita. Iar cand unul sau ambii copii vor fi bolnavi, voi face in asa fel incat sa-mi pot lua liber sa stau cu ei, asa cum faceam si in Ro cu pumpkina.

Poate sunt prea cinica, prea dura, prea uscata pe dinauntru, insa desi pe undeva mi-e mila de ea, pe de alta parte asta e viata pe care si-a ales-o.
Acum cativa ani imi spunea ca ea a avut o viata foarte fericita cu barba-su, ca nu i-a lipsit nimic niciodata, iar acum ca asta s-a intors in tara fiindca nu s-a adaptat aici,  s-a razgandit, cica toata viata a suferit numai ca sa nu crestem noi fara tata. LOL! Ah, si ca ca daca ne-ar fi spus cat de nemernic era el, si ar fi divortat, noi am fi urat-o pe ea. LOL again.
Am inceput sa muncesc de la 17 ani, in parte pentru ca dragii de ei n-au mai vrut sa ma intretina, in parte pentru ca oricum eram independenta si nu le ceream niciodata bani. Insa cu jobul meu si cu jobul ei, ne-am fi descurcat ok. E adevarat ca n-am mai fi mancat friptane si ca ea n-ar mai fi avut sticle de whiskey prin casa, insa am fi supravietuit. N-a vrut sa divorteze atunci, fiindca vezi-doamne mai era frate-meu la mijloc, ca ala era un puradel de 3-4 ani si nu-l putea lasa fara tata.

Ma intreb daca si fiica-mea se va uita la fel la mine, asa cum ma uit eu la mama mea. Sper din suflet ca nu. Incerc sa ii arat in fiecare zi ca o iubesc, ca e importanta pentru mine, sper ca va creste iubindu-ma si ea.

Toate conversatiile asta cu mama mi se par de domeniul SF. In continuare ma contrazice indiferent ce afirmatie fac, desi eu nu prea deschid gura sa afirm ceva pana nu gandesc bine inainte, deci motive sa ma contrazica n-ar avea. Doar asa.. hai sa mai futem creierii lu’ Blo un pic, ca merge.
Apoi dupa ce ma umple de nervi si ma cert cu ea, incearca sa o dea in glume cu mine, si-mi spune ca am avut dreptate de fapt. Merci, asta stiam de cand am deschis gura prima data!

Cand ma iau de ea pentru ca spune numai tampenii fara sa gandeasca, se ofuscheaza si-mi zice ca daca n-am nevoie de ea, ea se duce la sora-mea. Iar eu proasta, tac din gura, ca deh, sa nu cumva sa se simta in plus, sa vada cum e cand te simti nedorit. Insa probabil ca intr-una din zilele astea o sa ii deschid frumos usa si-o sa-i arat directia in care trebuie sa porneasca la pas, spre sora-mea.

E 3 jumate dimineata si eu nu pot dormi, pentru ca sunt plina de nervi. Mai ca-mi vine sa spun ca vreau sa nasc mai repede, pentru ca cu cat nasc mai repede, cu atat pleaca si ea mai repede de la noi.
Oricum, de mutat ne vom muta in oras cu sora-mea, asa ca daca vreodata am nevoie de ajutor si chiar n-o sa ma pot descurca fara ea, poate veni pentru o ora-doua si apoi sa se intoarca la sor-mea. Da, sunt la fel de ticaloasa ca si ea, nu-i asa? Ma folosesc de ea si-apoi ii dau cu piciorul.

De fapt sunt mai rau de-atat, ma folosesc de complexul ei de vinovatie, ca sa ma ajute acum si totusi sa nu-i raman eu datoare cu ceva :))
Tot au fost bune la  ceva si cartile alea de psihologie in care-mi tot bagam nasul.

Partea buna in toata povestea asta este ca sora-mea chiar are nevoie de ea.
Sora-mea e mai labila, are nevoie permanenta de sprijin emotional, asa ca sper ca n-or sa isi scoata ochii reciproc. Ca doar ea i-a chemat pe parinti aici, cu promisiunea ca vor inchiria o casa mare-mare, in care sa locuiasca cu totii.  Dintre toti a mai ramas mama de plasat si chiar daca nu-i convine ei sa stea cu sora-mea fiindca acolo munceste, nu gluma, probabil ca totusi asta va fi cea mai buna solutie.
La mine mai da cu aspiratorul din cand in cand, mai face cate o mancare si spala vasele fiindca eu nu ajung la chiuveta din cauza burtii, asta in afara de faptul ca o ia pe pumpkina de la gradi dupa-masa. In rest.. program de voie, adica sta toata ziua pe calculator.
La sora-mea spala, calca zilnic, face curat, face mancare, face lectiile cu nepota-meu, se duce sa-l ia de la scoala.. are activitati d-astea recreative toata ziua. Iar noaptea sta cumnata-meu si impusca nemti, de-i fac creierii in cap numai poc-poc, maica-mii. Cred si eu ca-i convine mai mult sa stea la noi decat acolo.

M-am intins ca o pomana tiganeasca, dar simteam nevoia sa scuip undeva toata mizeria asta. Prea tin in mine de mult timp, si din experienta stiu ca nu-i bine sa ma tin, ca pe urma rabufneste prin alte parti.
Parca sunt un pic mai putin furioasa, probabil ca inca doua-trei sesiuni d-astea de „dat din casa” si-o sa ma simt mai bine.

Concluzia ar fi de fapt ca desi sunt ditamai femeia, ma doare al naibii de rau ca mama nu m-a iubit. Desi ea acum pretinde ca ma iubeste. Yeah, right. Brusc, asa, de cand a venit ea sa stea pe aici, a inceput sa ma iubeasca sincer si retroactiv pentru toti cei 37 de ani in care nu i-a iesit schema.
Nu ma incalzesc cu nimic regretele ei tardive. Nu-s o fiinta razbunatoare sau ranchiunoasa, insa e prea tarziu. Sentimentele mele filiale s-au dus demult pe apa sambetei, si n-ar trebui sa ma simt vinovata pentru asta, atata timp cat ea n-a avut nimic sa-mi daruiasca toata viata mea. Si acum ca s-a trezit cu fundul in balta si are nevoie sa o care altcineva in carca, sa tai vitelul fiindca s-a intors mama ratacitoare??

Gata, ca ma intind la nesfarsit.

 

 

 

 

 

 

 

 

17 responses to “despre mama.

  1. Buna-rea, e maica-ta. Asa ca nu fii egoista ca ea si taie vitelul.

  2. Sunt multe chestii la mijloc. Prin simplul fapt ca i-am acceptat ajutorul si prezenta, se poate spune ca am taiat deja vitelul.
    Uneori e mai bine sa ne indepartam de oamenii care ne ranesc, decat sa suferim ca mucenicii in ideea ca noi suntem mai buni ca ei. Oricum n-or sa observe ca suntem mai buni, oricum vor continua sa ne calce in picioare de cate ori vor avea ocazia.
    Iar eu sunt satula de atatea dureri, asa ca ajunge cati vitei am taiat pana acum.

  3. Ma gandeam zilele trecute daca eu sunt o bestie fara inima sau doar s-a umplut paharul. Mama( ca sa-i zic asa) mi-a dat viata, dar a decis ca viata e mult prea frumoasa si barbatii mult prea multi pentru a ii si pasa de mine si de sora mea. Deci trai neneaca, cu chefuri si orgii, copiii la bunici, ca ea n-are chef de crescut plozi. Femeia asta mi-a distrus copilaria, mai ales dupa ce a devenit o epava alcoolica de aia de o aduni de prin santuri. Eu inca ma lupt cu complexele cauzate de ea, ajutata de o familie a sotului extraordinara. Sora mea are o viata de cacat cu un gunoi violent, pentru ca nu a indraznit sa spere la mai mult. Am rupt orice contact cu mama acum vreun an, cand a incercat sa ma desparta de sotul meu, singurul langa care am putut fi fericita. Stiu si ce inseamna sa fii mama( Maria are 2 ani jumate, al doilea bebe vine in septembrie) si tot nu pot sa o inteleg pe femeia asta. Nu mi-e dor de ea, nu cred ca o sa plang daca aud ca a murit. Stii, tragic e cand o sa isi dea seama ca n-are pe nimeni in jur. Nasol, dar si-a facut-o singura.Eu incerc doar sa ii ofer fiicei mele tot ceea ce mi-a lipsit mie si nu pot decat sa sper ca nu o sa gandeasca niciodata despre mine ce gandesc eu despre mama.
    Vitelul il pastrez pentru cauze mai bune.

    • te inteleg perfect, desi mama n-a fost chiar asa, insa le are pe ale ei. toata viata mea am fost un inconvenient pentru ea iar acum brusc si-a dat seama ca mai are un copil in afara de sora-mea si frate-meu.
      ei i-a placut toata viata sa traiasca bine, sa mearga la restaurante, la petreceri, sa nu-i lipseasca nimic, in rest nu mai conta ce se intampla cu mine. ca doar eu eram cea mai mare, sclava in casa pentru toti ceilalti. eu trebuia sa fac curat, sa spal vase, sa am grija sa aiba taica-meu ciorapi si camasi curate, sa am grija de sora-mea, de frate-meu, sa ma duc sa fac cumparaturile la piata.. si nu vrei sa stii cum puteau ciorapii tatalui meu, de care ei ii era scarba sa se apropie, asa ca trebuia sa ii spal eu. in fiecare seara, de mana, ca nu puteau fi lasati in cosul de rufe.
      sau cum a trebuit sa o cresc pe sora-mea de cand eu aveam 5 ani iar ea 2 ani jumate, pentru ca ramaneam singura cu ea in casa, si trebuia sa am grija de ea cat erau ai mei la serviciu, pentru ca la 4 jumate cand venea mama, sa se culce saracuta, ca era tracasata, si sa doarma linistita cateva ore, timp in care tot eu trebuia sa stau cu sora-mea.

      am fost odata plecata la munte cu prietenii, 2 saptamani. cand m-am intors, mi-a zis ca bine ca am venit, ca uite in ce hal arata casa, ca nimeni nu ridicase un pai de pe jos timp de 2 saptamani. nu mai zic ce maldar de vase era insirat peste tot prin bucatarie, ca n-a spalat unul o lingurita in tot timpul asta.
      sunt foarte multe chestii care-mi stau pe sistem. inclusiv faptul ca de ziua mea mama cumpara (daca cumva cumpara) cadouri identice pentru mine si sora-mea. ca sa nu se supere ea, ca vezi-doamne era mai mica si sa nu planga. dar pe ea o intrebau cu luni de zile inainte, ce-si doreste de ziua ei, si-i cumparau.
      sa mai spun ca pe mine nu m-au intrebat nici macar o data?

      eu n-aveam petreceri de ziua mea, ca mie nu-mi organizau nimic fiind la bunica-mea in vacanta in perioada aia, insa cand am implinit 18 ani m-a lasat sa organizez o petrecere pentru care nu mi-a dat niciun ban, am planuit totul cu prietenii, ca apoi cu cateva ore inainte de petrecere sa o apuce nervii si sa ma puna sa contramandez totul. toata seara au sunat la usa prietenii de care nu dadusem in timpul zilei, veniti cu cadouri, mancare, bautura.. si carora trebuia sa le explic ca nu se mai tine petrecerea. pe la 11 seara, a plecat ea la niste prieteni de familie si mi-a dat voie sa petrec. cu cine? la bairamul meu de 18 ani au fost fostul meu sot, un prieten care statea la el in perioada aia, sora-mea, copiii prietenilor la care s-a dus mama in seara respectiva, si un alt prieten care a venit pe la miezul noptii.

      eh. in fine. astea sunt doar cateva exemple minore despre cum se comporta draga mea mama. chiar sunt cele mai putin dureroase, sunt alea despre care atunci cand imi amintesc nu ma apuca plansul si nervii.

  4. No, ce sa zic…nasol ca a trebuit sa treci prin asta, dar pana la urma cred ca SI asta e motivul pentru care ai ajuns o persoana asa de faina…:)

    Acu’ nu m-am mai rabdat – coarda aia sensibila a carait (*vibrat adica) – si m-am pus sa comentez acilea, ca te citesc de ceva vreme si-mi place ce vad.

    • iti multumesc pentru apreciere🙂
      nu stiu daca-s faina sau nu, incerc doar sa nu-mi tradez principiile morale si sa fiu un om bun cu cei din jurul meu. sa zambesti, sa iubesti, sa mangai, cred ca astea sunt lucrurile dupa care cineva este tinut minte cu drag.

  5. esti faina tare, tu, si mie imi place despre tine🙂

  6. hai ca ma faceti sa rosesc, doamnelor, si la paloarea mea verzulie naturala, incep sa arat ca o tomata partial coapta🙂
    ma bucur ca ma citesc oameni asa faini ca voi, ca doar am bagat si eu ochiul prin blogurile voastre (care aveti care puteti). cred ca de vina e faptul ca nu preiau subiectele din EVZ si Libertatea, ca altfel era omor aici pe blog la mine, si nu va mai gaseam in maldarul de comentaci :))

  7. Eu am ramas fără cuvinte… Măcar ai învățat să fii independentă și să fii o mamă ALTFEL (că io zic că în tot răul, și ăsta e un rău urât de tot!, tre’ să fie și o chestie bună).

    • nu mi-am plans niciodata de mila, si dupa ce am lucrat cu copii distrusi de catre parintii lor, mi-am dat seama ca eu sunt oricum altfel decat ea. dar mi-a luat mult timp sa realizez ca n-are de ce sa imi fie teama sa fiu mama.

  8. In sfarsit citesc si eu la cineva o postare sincera in care nu-si pune mama pe un piedestal orice ar fi. Si eu am o relatie proasta cu maica-mea in general, ca ea are probleme de sanatate pe care refuza (pana acuma cateva luni) sa le trateze si prefera sa-si verse nervii pe noi. Eu sper ca macar acum, dupa 23 de ani de cand ne cunoastem, sa incepem sa ne intelegem.

    • esti inca atat de tanara, sper sa reusesti sa te intelegi cu mama ta. o sa ai nevoie de ea toata viata, si iti spun din proprie experienta ca nici la 36 de ani nu inceteaza sa te doara cand constati ca n-ai mama de fapt.

  9. imi pare rau sa spun asta, dupa ce din celelalte postari mi-am facut o parere diferita, insa in aceasta problema pari atat de superficiala incat parca nu ai avea mai mult de vreo 17 ani. Iti doresc sa reusesti sa depasesti aceasta varsta in aceasta problema

    • 🙂 intotdeauna vor exista lucruri mai grave, mai urate, mai greu de iertat decat cele petrecute intre noi si parintii nostri. sau cel putin asa se vor vedea din afara.
      nici varsta si nici experienta acumulata nu inseamna ca ranile sunt mai putin adanci, si nici faptul ca uneori explodez pe blog nu inseamna ca aici scriu absolut totul. unele lucruri sunt atat de dureroase incat nu le pot admite nici macar sub privilegiul anonimatului.
      ca ma crezi superficiala sau nu, mi-e egal. dar nu mi se pare ok sa lipesti pe fruntea cuiva o eticheta de genul asta, mai ales ca nu ai acces decat la o farama de adevar.
      sper ca pentru binele tau, restul de opinii privind lumea sa ti le faci bazandu-te pe informatii complete🙂

  10. Blo, am și eu câteva întrebări…de ce ați adus-o pe mama voastră în Germania, tu și sora ta? Dacă a adus-o doar ea, de ce te bate pe tine la cap? Nu am înțeles niciodată de ce oamenii simt nevoia să-și care tot familionul după ei înainte să se fi stabilizat din toate punctele de vedere în patria adoptivă. Apar discuții, certuri, etc. Nu mă bag, nu-mi da detalii dacă nu vrei, doar lămurește-mă și pe mine, îți era dor de casă? Eu am locuit 3 ani în străinătate (Suedia) și când auzeam că au venit alți români în oraș pentru studii (am fost acolo la master) nu mai știam cum să fac să mă feresc de ei, odată am auzit-o pe-o tipă vorbind românește într-o parfumerie și m-am ascuns, doar ca să n-o mai aud, să nu mai dau cu ochii/urechile/nimic de ceva care să-mi aducă aminte de țara asta. Când mă suna mama de’abia îi răspundeam și nu stăteam de vorbă niciodată mai mult de 1 minut sau dincolo de obligatoriul ‘ești bine, totul ok, sănătoasă, mai ai bani, cum e vremea, să nu răcești’. Pe bune.
    Dorința mea cea mai mare e să plec odată pentru totdeauna din țara asta și să nu mă mai întorc absolut niciodată, să nu mai văd, să nu mai aud. Mi-era greață, efectiv, de ideea întoarcerii în România. Acum suport mai ușor, dar tot vreau să scap….

    Te admir că nu ai mentalitatea aia de rahat cu ‘țara ta’ patriotismul ăla de rahat ordinar, mă bucur sincer că ai reușit să-ți scoți copila din cloaca asta ordinară, că băiețelul s-a născut în Germania și că acolo va crește…am divagat😀

    deci, de ce ați adus-o pe mama ta acolo, dacă nici nu vă înțelegeți, nici prea mult ajutor nu e? Mă gândesc că la o anumită vârstă e mai ușor pentru cineva să nu facă o transhumanță într-o țară unde nu vorbește limba, nu are prieteni și nici cum să-și facă etc.

    • credeam ca e clar ca nu eu am adus-o aici, ci sor-mea. de ce a adus-o, e problema ei, nu a mea. nu ma bag, nu ma intereseaza, sa se spele cu ea pe cap din punctul meu de vedere.

  11. nope, anumite chestii nu sunt prea clare, adică ai stilul tău de scris și povestești ca și când cititorul a fost deja introdus în your world…sau poa’ n-am ajuns eu acolo. btw, îți citesc blogul pe luni, pana la început, i just love it și sunt în ‘vacanță’ momentan, așa că așteaptă-te la comentarii tâmpite pe la vreun post de acum 4 ani😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s