zilele de dupa ziua zet


Repede si pe scurt. Cel putin am sa incerc, fiindca sambata dimineata ne mutam si acolo n-o sa am net o vreme.

Deci am ramas inapoi in sala de nasteri.
Unde pufosul era gata imbracat cand am ajuns eu, asa ca n-am putut sa vad pe viu ce-mi explica masculul. Si anume ca fi-su e coios.” Are niste coite mari, bah dar mari!” imi zicea el mandru. Mai tarziu am avut ocazia sa ma conving si eu. Da bah, sunt mari rau!
Medicul pediatru m-a linistit si mi-a zis ca or sa se micsoreze pana la sfarsitul primului an de viata. Sper, ca i-ar fi cam greu sa umble cu oualea alea pana la genunchi :))
In fine, a trebuit sa astept acolo in sala vreo 2-3 ore, timp in care anestezia mea se dusese pe apa sambetei, iar eu ma milogeam ca ultimul junkie: care imi dai si mie o doza?
Mi s-a spus ca inca nu, ca or sa-mi dea cand ma duc in salon.

Intre timp tensiunea mea si-a mai revenit un pic, ca ajunsesem la 14, cred ca s-a cam speriat anestezista in sala de operatii si-a bagat acolo sa fie :))

Cu dureri si ametita, m-au tarat in salon.
Urmatoarele 2 zile au fost un cosmar, pentru ca vecina mea de salon avea vizitatori de dimineata pana seara tarziu, iar eu n-am putut dormi. Ah, iar noaptea sforaia. Rau.

In fine, in prima zi mi l-au adus pe pufos pentru cateva ore, n-a vrut sa suga, continua sa vomite lichid amniotic.
Noaptea la fel, l-au tinut asistentele in camera cu bebelusi, unde a vomat cam toata noaptea.

A doua zi n-am avut lapte destul asa ca i-au tot dat un supliment care nu contine lapte ci niste chestii, de mirosea ca mancarea pentru caini.. Pufosul de foame a mancat, dar dupa aia a vomat iarasi.
A doua seara n-am mai vrut sa-l las cu asistentele, pentru ca i-am spus aleia cu barba ca daca ii e foame pustiului sa mi-l aduca la san, si la 10 min dupa aia cand m-am tarat eu pana la el, asistenta tocmai ii daduse iar porcarie d-aia. Asa ca l-am luat cu mine.
Fiindca vecina de salon sforaia ca o drujba, mi-am bagat dopuri in urechi si l-am tinut pe pufos pe mine, ca sa simt daca ii vine sa vomite.

Ah, si dupa pranz tot in a doua zi m-am enervat si i-am zis aleia ca salonul nu-i loc de intalnire sau cafenea, ca are la dispozitie ditai’ parcul, cafeneaua de la parter plus mese si scaune pe holuri, ca sa isi intretina oaspetii. S-a ofticat dar a executat.

In fine, joi la pranz m-am dus la pompa, pentru ca nu mai vroiam sa-mi miroasa bebelusul a caine ud si pentru ca eu cred ca nu ii facea bine chestia aia, oricat de hranitoare ar fi ea, din moment ce o tot voma. Asa ca am pompat, si am pompat, pana mi-au iesit ochii din cap.
Sfarcurile aveau un inceput de rana, dar nu era foarte grav. Acolo la mulgatoare m-am intalnit cu o americanca si cu barbac-su. El frumos, bah dar frumos cu clabuci, nu alta, ea parea sa fi fost draguta dar nu-mi dadeam foarte bine seama, fiindca era foarte grasa si trasaturile nu i se vedeau foarte clar.
M-am simtit dintr-o data mai smechera cu 2 grade, cand m-au intrebat unde suntem stationati. Adicatelea vorbeam asa bine americaneza, ca au crezut ca-s de-a lor :))
Au ramas uimiti cand le-am zis ca-s romanca, si mi-au zis ca planuiau in vara asta un concediu prin Europa, si ca vroiau sa ajunga si pe acolo.
Le-am urat succes si mi-am vazut de pompa mea.

Ei bine.. pana seara m-am umplut de lapte. Aveam niste tzatze de ziceai ca-s din beton. Nu mai spun cat de tare ma dureau, ca asta e deja irelevant. Eu m-am bucurat ca are ce manca haplea mic. Si a mancat, a ros la tatele mele pana mi-a dat sangele.
Vineri dupa-masa vine masculul la  mine, asta dupa ce l-am pizduit dimineata la telefon. Vine si evident ca nu-s cere scuze, ca deh, nu exista asa ceva in codul bunelor maniere de la Iesi, de unde-a venit bunica-sa.
In schimb imi zice: stii ce i-a zis moldoveanul unei gagici?
Ce? intreb eu
stii engleza?  intreaba moldoveanul
da, stiu, raspunde gagica
atunci tradu-mi si mie:  „gheatza ceai picior”

Am zis ca mor acolo in patul ala. Ca de ras mi-era imposibil din cauza operatiei, ma zvarcoleam si ma sufocam de ras pe infundate.
Ce sa mai fiu suparata pe el? De atunci de cate ori ma enerveaza imi vine in minte bancul asta si rad ca proasta inainte sa apuc sa scot vreun cuvant.

In fine, vineri seara pentru ca ramasesem singura in salon (vecina se carase acasa), nu m-am mai chinuit cu pantalonii de pijama, si-asa muream de cald cu ciorapii iadului pe mine si cu pantaloni.
Asa ca mi-am scos pantalonii si-am ramas sa ma bucur de libertate in chilotii mei din plasa, speciali ca sa se aeriseasca operatia. M-am dus la baie sa ma spal pe maini dupa ce l-am schimbat pe pufarin de izmene, si m-am surprins in oglinda de la baie.
Bah, deci Nikita in desuuri e mic copil!
Picture this: un tricou de culoarea liliacului cu decolteu adanc, cu capsele deschise pana aproape de buric intru scoaterea rapida a tzatzelor la aer (avand rani, trebuia sa stau cu ele pe afara sa se vindece mai repede).
2 tzatze imense. Huge. Mari, big ones, the mother of all boobs, stand tzepene pe restul de burta ramas.
Burta care spre deosebire de cum arata in filme, nu dispare instant imediat ce-a iesit puradelul, ci se micsoreaza treptat, de la o zi la alta, insa cate putin. Deci burta respectabila sub tzatzele descrise mai sus.
Chilotii de plasa.
Ciorapii iadului, albi, cu adeziv pe pulpa, imediat sub vanataile produse de injectii.
Clogsi albi in picioare.

Eh, viziune sexy sau nu?

Vazandu-ma in oglinda iar m-a apucat rasul, abia am reusit sa ma tarasc pana la pat din cauza durerii produse de hilizeala.
Sambata si duminica a fost liniste, frumos, eu si pufosul.
Bine in toate zilele astea a trecut pumpkina pe la spital si dimineata inainte de gradi si dupa-masa, ca sa il vada pe bebe iar sambata l-am parcat pe pufos in camera cu bebei si am iesit in parcul din fata spitalului cu pufarina.

Luni dimineata am povestit cum am plecat.
Odata ajunsa acasa, nici n-am apucat bine sa ma intind in pat, ca am primit flori din Romania. Da, matusa bebelusului cu tumoare, de anul trecut, mi-a trimis flori🙂
M-a emotionat gestul. Noi am mai tinut legatura din cand in cand, Raducu e bine acum, gratie Bufnitoiului de serviciu, care s-a agitat pana a gasit o fundatie care sa plateasca pentru operatia lui.
In fine, masculul nu era foarte convins ca florile sunt de la matusa lui Radu, dar pana la urma n-a mai insistat :))

De cateva zile suntem acasa, pufosul are colici, screme, partzaie si doarme. Pumpkina se plictiseste pentru ca nebunii astia i-au impachetat toate cartile de colorat si de citit,toate jocurile si jucariile, asa ca se uita la desene la televizor iar eu n-am cum s-o opresc.
Dupa un meci cu maica-mea ieri l-am rugat pe mascul sa o duca acasa in dimineata asta. Si a dus-o. Asa ca dupa pranz tre sa ma tarasc la gradi sa ridic pumpkina, iar pana atunci mai am o gramada de impachetat.

Asa ca inchei aici, detalii oi mai da  cand o sa mai am timp🙂

4 responses to “zilele de dupa ziua zet

  1. Tradu și mie, bre, bancul la, că zău dacă mă prinsei care-i poanta:( Și al meu e tot moldovean, dar tot nu o pricep😀
    A, și care e rolul ciorapilor iadului, totuși, doar să nu aluneci în baie sau ce?
    Să-mi răspunzi până vă mutați, că mor de curiozitate pe lângă blogul tău până îți bagă net acolo :))

  2. :)) pai cum se zice in inglish la gheata ceai picior?
    ais ti fut :))

    pai ciorapii iadului erau ca sa nu fac eu tromboza.

  3. ahaaa! :))) da, merita deci iertat pentru bancul ăsta bun :))
    și deci ciorapii ăia te strâng?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s