mergi ori crapa 2


Inca un motiv pentru care ma strabate dorinta sa-mi cumpar lopata: pumpkina plangea astazi ca ea este urata. Am intrebat-o de ce crede ca este urata, si mi-a zis ca ta-su nu ii spune ca o iubeste fiindca e urata si are obrajii grasi, ca e prea grasa si de-aia n-o iubeste ta-su. Si sigur n-o iubeste, din moment ce nu ii spune niciodata ca o iubeste.
Am intrebat-o cum i-ar placea sa arate, si mi-a zis ca vrea sa fie blonda, ca are parul prea inchis la culoare, si ca este prea grasa.
Am intrebat-o daca ea crede ca eu sunt urata pentru ca sunt bruneta cu ochii caprui, si mi-a zis ca da.

Multumesc frumos, draga masculule, pentru tot timpul asta in care mi-ai dat ignore de fata cu copilul nostru. Iti multumesc pentru nici macar o data nu mi-ai spus ca sunt frumoasa, sau ca arat bine, ci doar ca sunt urata. Chiar daca in capul tau idiot credeai ca fiica-ta va considera ca glumesti.

Copilul meu de 4 ani jumate si 17 kg, considera ca idealul de frumusete il reprezinta blondele scheletice. Pentru ca e slabanoaga, nu mai e grasa de mult timp, insa in capul ei se crede grasa pentru ca are obrajorii rotunzi.

Copilul meu de 4 ani jumate crede ca ta-su nu o iubeste fiindca nu-i destul de frumoasa, asa cum nu ma iubeste pe mine pentru ca nu-s frumoasa.

N-am mai scris despre el in ultima vreme pentru ca incerc din rasputeri sa-l ignor. Am incercat sa vorbesc cu el, sa-i explic. Cum ii explici unui om care nu te iubeste, ca tu ai nevoie de atingere. Nu ma refer la sex, ma refer la faptul ca trece pe langa mine si se fereste ca de un colt de mobila.
Da, foarte iubita ma simt cand vad ca pe langa faptul ca nu vorbeste cu mine si ca nu manifesta nici cea mai mica urma de dorinta fizica, nici macar nu suporta sa ma atinga intamplator cand trecem unul pe langa altul. Nici nu mai vorbesc despre ideea de a initia orice fel de contact uman intre noi. Nope. Nu-i genul lui.

Pentru ca pe ma-sa o chema R2D2 si pe ta-su Darth Vader probabil. Omul asta nu-i uman, pe cuvant.
Iar eu oricat am incercat pana acum sa-mi spun ca unii oameni iubesc altfel decat altii, omul asta nu-mi arata in niciun fel ca ma iubeste. Ca face de mancare din cand in cand, nu cred ca se poate numi iubire.
Incerc sa nu ma las doborata de depresie, de-aia ii dau ignor cat pot de mult. In fiecare seara cand vine cu mutra lui de mortaciune si priveste prin mine, imi vine sa plec, sa las tot si sa plec.
Cum pot sa cresc 2 copii intr-o tara straina, a carei limba este inca o problema pentru mine? Cum pot sa fac asta singura?
Si de ce ar trebui sa fac asta singura? De ce ar trebui ca el sa-si vada de viata ca si cum nimic nu s-a intamplat, sa fie liber sa iasa in oras cand vrea, sa fie liber sa faca ce vrea, iar eu sa raman pentru urmatorii cel putin 18 ani, cu puradeii de gat si singura responsabila pentru casa, masa, scoala, bube, lectii, inimi frante, tendinte de anorexie, depresii si tot restul din chestiile care ar trebui sa fie duse in spate de 2 parinti?

Nu stiu ce sa fac. Probabil tot ce-am facut si pana acum. Sa ma rog sa ma tina Dumnezeu intreaga, sa-mi pot creste copiii.
Numai ca pe langa mama mai sunt si femeie, si ca femeie, oricat de dezamagita as fi de toata ideea de cuplu, tot imi doresc sa am pe cineva cu care sa pot vorbi, rade, cu care sa pot face lucruri, cineva care sa vrea sa ma atinga, care sa vrea sa faca dragoste cu mine, cineva care sa imi spuna atunci cand arat bine, si care sa impartaseasca cu mine gustul pentru muzica buna, carti si lucruri frumoase in general.

Simt ca-s cu un picior in depresie, deja. Si nu vreau sa ma las trasa in vartejul asta.

Whateva’.
De supravietuit voi supravietui. N-am de ales.

Anunțuri

15 responses to “mergi ori crapa 2

  1. eventual poate fetitei tale o sa ii placa povestea ratusca cea urata…si o sa relationeze la ea macar ca idee…este greu de explicat unui copil de 4 ani dinamica unei relatii si faptul ca „tati e asa cum e”.
    Retete – nu exista, sau nu sunt personalizate… exista doar optiuni: Altul, un ultimatum, sau ignore-ul in continuare. insa pentru toate e nevoie de tine puternica pe toate planurile.

  2. Of, imi pare rau sa citesc asta la tine ca mereu pari plina de umor. Cu pumpkina o scoti tu cumva la capat ca e mica si tu esti modelul ei acuma. Sa stie ca frumos nu = Barbie sau doar Barbie, ca daca ar fi asa, s-ar plictisi repede. Cum e la ea cu jucariile, ca le tot schimba ca sa nu se plictiseasca, asa e si la oamenii mari cu frumusetea, e diferita de la om la om ca sa fie mai interesant. Ce zici? Ar merge asa o explicatie?

    • Hm.. cam greu sa explici unui copil care vede barbie peste tot, ca nu doar chestia aia scheletica si blonda este ideal de frumusete.
      Sper sa ii scot din cap ideea ca e prea grasa.

  3. Inteleg amagirea gen „unii oameni iubesc altfel”. Traiesc cu asa ceva. Totusi, doi copii cu acelasi specimen? E cam greu de inteles. Depresia … poate ca are o vina si perioada post nastere? Intreb si io, ca nu ma pricep, dar asa am auzit. Pe cineva la care sa te descarci ai? Foloseste blogul, noi suntem p-aci…

    • al doilea copil a fost o surpriza, ca nu vreau sa ma refer la el ca fiind un „accident”.
      nu-s genul care sa sara din barbat in barbat, si nici nu m-a tentat sa fac sex cu altcineva. so.. there we are. Iar de divortat, anul trecut eram pe punctul de a o face, inainte de a constata ca-s gravida. Acum nu stiu. Nu ca n-as vrea, dar sunt totusi 2 copii la mijloc.
      De vorbit chiar n-am cu cine. Sora-mea chiar daca n-ar fi gravida, tot n-ar intelege. Si ea si maica-mea au „cultul pulii” asa cum il numesc eu. Barbatilor li se iarta orice, trebuie sa stai sa inghiti de dragul copiilor, toti barbatii sunt la fel, eu sunt cea care trebuie sa-si schimbe atitudinea – adica sa nu mai vreau nimic, sa stau asa ca vaca in relatia asta, asteptand sa mor de batranete.

      Iar depresia nu-i post-natala, aia din cate am vazut se manifesta prin respingerea copilului. Ori eu sunt nebuna dupa pufosul mic 🙂
      Sunt deprimata fiindca-mi dau seama ca oricat as incerca, n-am sa pot niciodata sa fac din cacat- bici. De ani de zile traiesc intr-un limbo, refuzand sa admit ca pur si simplu nu merge.
      Din varii motive pe care le cunosc dar din pacate nu-s in stare sa le controlez, m-am agatat de relatia asta chiar daca nu a fost niciodata ideala.
      Multumesc pentru gandurile bune. Conteaza foarte mult 🙂

      • Acuma, ce sa zic, nu stiu daca sa le contrazic categoric pe mama si sora ta in privinta barbatilor 🙂 Eu cand am divortat credeam ca sigur am ales eu gresit prima data, dar ala care-mi trebuie e pus de-o parte si-l voi gasi daca voi fi libera. Apoi s-a intamplat un lung sir de alte greseli, fara acte, dar tot alegeri neinspirate au fost. La un moment dat ajungi sa te intrebi daca nu cumva e ceva in neregula cu tine sau asta e specia, n-ai ce-i cere. Pe urma, in timp am inceput sa observ si sa ascult mai bine alte relatii. Si ghici ce: n-am gasit niciuna in care sa nu fie nemultumiri. Chiar de curand ma gandeam ca majoritatea covarsitoare a oamenilor pe care-i cunosc sunt niste nefericiti sentimental. De ce dracu o fi asa nu pricep. Dar e cert ca modelele pe care am fost noi setate sau ne-am setat singure citind sau vazand filme nu sunt alea care corespund cu realitatea. Mie imi e din ce in ce mai sigura treaba asta.
        Faptul ca ai doi copii nu ar trebui sa fie o piedica, teoretic, in luarea unei decizii. Faptul ca traiesti acolo cumva dependenta de el, este insa o mare piedica. O decizie grea care oricum nu se poate lua de azi pe maine. Probabil trebuie sa astepti sa iesi din perioada asta hipersensibilizata de dupa nastere, si dupa aia o sa gandesti mai relaxat, poate. Eu iti ofer urechea mea virtuala, daca vrei sa vorbim mai mult. Pe email 🙂

        • iti multumesc mult pentru ureche 🙂

          m-am uitat si eu in jur, si stiu ca nu-i de-ajuns ca doi oameni sa se iubeasca pentru ca relatia respectiva sa mearga. eu nu cunosc cupluri fericite ca-n filme. unii se inteleg mai bine ca altii, insa toti au probleme.
          nu cred ca exista cuplu perfect, insa nici chiar in halul asta!
          trebuie sa recunosc: habar n-am daca voi face vreodata primul pas spre despartire. l-am iubit si inca il mai iubesc, insa nu merge, indiferent cat de tare ma chinui eu sa fac sa fie bine, iar el habar n-am ce vrea.
          oricum am sa mai astept, acum chiar n-am ce hotarare sa iau, date fiind conditiile.

  4. E bine ca poti vorbi despre asta, ca ai curajul sa-ti recunosti ca „pur si simplu nu merge”. Acum eu sunt in divort, in cateva zile se pronunta hotararea. Din fericire nu e niciun copil la mijloc…daca era, nici eu nu stiu daca as fi putut face pasul asta atat de linistita. Cred ca ceea ce poti face, in conditiile date, e sa te bucuri de fiecare zi, de partile frumoase, de copii si sa incerci sa iti construiesti o viata independent de „mascul” chiar daca sunteti in aceeasi casa. Iubeste-te tu, ingrijeste-te, fa-te frumoasa pentru tine, imbraca-te frumos si nu te neglija. Doar pentru tine. Daca astepti sa vina de la el vreun semn de admiratie, atractie, etc…s-ar putea sa fie degeaba. Asa ca, ofera-ti mici bucurii, o carte buna, o piesa misto, gradina, florile, un tratament cosmetic, o inghetata, mici doze de bucurii zilnice. Ai grija de tine (fa sa te simti frumoasa – te vor vedea si „piticii” asa ) si de copii.
    La mine a functionat, in sensul ca nu mi-am distrus increderea in mine… desi el a facut tot posibilul (tot prin „orbire” constanta fata de mine).
    Sper sa nu ai surpriza ca, la un moment dat, el sa faca o alta alegere, gandindu-se doar la sine, si fara sa tina cont de ceea ce consideri tu important si anume, copii.
    O sa fie bine, ai sa vezi. Ai tot ce iti trebuie ca sa iti faci viata frumoasa si sa te bucuri de ce ti se ofera. Mergi incet 🙂

    • Ai dreptate, asta am si facut pana acum. Nu ma deranjeaza sa o fac in continuare, dar tot simt ca lipseste ceva. Si ceva-ul ala este o relatie normala.

  5. Depresia post-natala nu se manifesta numai cu respingerea copilului.
    Are o mie si una de fete care de care mai ciudate.
    E o perioada sensibila in care simti si vezi monstruos, ai nevoie de cineva cu care sa vorbesti despre tot ce simti si vezi.
    Nu stiu de ce se intampla mai des la al doilea copil…
    Eu am iesit dintr-o chestie de asta cu ajutorul unei asistente, prin 97 in Romania veneau asistentele de la circa sa-ti vada copilutul…
    Sa o tina Dumnezeu sanatoasa, altfel acum as fi fost la puscarie ispasind pedeapsa care se da daca omori jupani:))
    Stii cum se spune: viata e ca mersul bicicleta, nu trebuie decat sa pedalezi. Pedaleaza, sunt si eu pe aici sa te mai imping daca-i nevoie:)

    • multumesc tare mult 🙂
      nu stiu daca-s neaparat deprimata. sunt trista, asta da. dar deprimata.. ? Eu in general am avut asa o viata de rahat, incat ma deprim foarte greu :)) Acum de exemplu sunt foarte bucurasa ca am terminat de facut ordine prin casa. Incepusem de ieri, dar n-am terminat decat azi. S-a oprit ploaia si bate soarele prin perdelele mele cumparate special ca sa ma simt ca undeva pe malul marii 🙂
      Puradelul nr 2 se screme, puradelul nr 1 mananca, viata e frumoasa 🙂

  6. Acu’ adevarat ii ca nicio relatie nu e la fel dupa cativa ani. Incepi sa uiti sa mai faci un compliment, uiti sa mai fi pur si simplu dragastos, incepi sa deschizi gura doar sa comentezi ca aia e nus’ cum, ca asta nu e buna etc. Si spun asta asa la general ca niciunul nu este mai breaz si sunt constienta ca dau si eu cu mucii in fasole intr-un mod de-a dreptul sinistru, desi in general ma cam abtin.

    Probabil tot comunicarea asta, fir-ar sa fie, mai netezeste din asperitati, dar uneori dai de urechi surde. Situatia nu este deloc roz, depinde de tine cat poti merge pe calea asta. Partea tampita este ca nimeni nu are relatia perfecta, fiecare merge in doi mai bine sau mai rau.

    Deciziile astea drastice sunt si mai greu de luat cand ai copii la mijloc, desi uneori un mariaj tensionat nu e mai bun decat un divort linistit. Nu cred insa ca in cazul vostru e caz de „hora cu strigaturi” si tigai aruncate in cap.

    Esti si intr-o perioada aiurea, dupa nastere, IN TIMPUL MUTARII, acomodare etc. Stres cat cuprinde pentru amandoi, chiar daca masculul nu arata, nu inseamna ca nu simte, oboseala, draci etc. Probabil cea mai buna solutie momentan este sa incepi sa te iubesti chiar si mai mult, ca doar ai doi ingerasi care se uita la tine ca la soare, sa te bucuri de partea frumoasa a lucrurilor, pentru ca este si asa ceva, ca ai copii frumos si sanatosi etc.

    Si vei vedea in perioada urmatoare cum merge treaba si cum va puneti cu totii pe picioare. Aveti un nou barbat in casa, e clar ca se modifica una alta, sa nu zic ca v-ati luat coviltirul dintr-un loc in altul si faza asta NU e usoara in nicio situatie, necum cand vine barza.

    Multa bafta si PUTERE iti doresc. Sa gasesti bucata aia de fericire si mai ales sa iesi din pasa asta imbecila. Si vei iesi 🙂

  7. Blo, eu îți citesc blogul de ceva vreme, dar de data asta chiar m-am întristat și simt nevoia să-ți vorbesc. 🙂
    Mi se pare foarte trist că împarți spațiul zi de zi cu un om care te deprimă. Îți irosești tinerețea, really. Pentru că ești tânără, și plină de viață, și amuzantă și inteligentă. Toate astea reies din ceea ce scrii. Și e păcat să nu fie cineva care să se bucure de toate calitățile astea ale tale, e trist să le ții pentru un om care nu știe să te vadă, să se bucure de tine. Nu vreau să-l jignesc, că nu-l cunosc, cine știe ce probleme o avea și el de a ajuns așa, ce frustrări. Toți avem. Dar nici nu poți răbda la infinit toată situația doar pentru că aveți doi copii. Dimpotrivă, ar trebui să divorțezi tocmai PENTRU ei. Le-ai face un mare bine dacă n-ar mai trăi în casă cu un personaj atât de țâfnos, care nu știe să ofere dragoste, nici ție, nici lor. Le poate lăsa traume asta.
    În plus, în loc să vii acasă la un loc cald și confortabil, tu te întorci la bolovanul ăsta rece ca gheața. Oricât de veselă și optimistă ai fi, nu se poate ca, în timp, un om ca ăsta să te tragă în jos. Ai toată viața înainte. Poți găsi sigur pe cineva care să se bucure de toate calitățile tale și de copiii tăi frumoși. Dacă nu, și singură ai fi mai veselă, decât în casă cu cineva care îți amintește mereu că nu ești frumoasă, că n-o să primești niciodată afecțiune din partea lui. Te-ai elibera de toate astea dacă ai fi singură, cu copiii. Doar dacă nu cumva e la mijloc și o problemă financiară. Dar și în cazul ăsta cred că te-ai descurca, că ar fi obligat să te ajute și el, să plătească pensie alimentară pentru copii.
    Nu știu, nu vreau să mă bag aiurea în viața ta, să fac pe atotștiutoarea, îți spun doar cum văd eu lucrurile dinafară. Poate ai nevoie de un impuls să te ajute să faci pasul. 🙂 Te îmbrățișez cu drag.

    • Ai dreptate, asa ma gandesc si eu. Dar din pacate din punct de vedere financiar chiar depind de el in clipa asta. Proaspata mamica fiind nu prea am cum sa-mi gasesc acum de lucru ca sa imi pot intretine copiii. Cat despre procedurile de divort, sunt sinistru de complicate, noi fiind romani care locuiesc in alta tara. Singurul mod in care lucrurile s-ar putea aranja mai putin traumatizant, ar fi daca el ar fi de acord cu divortul, dar din cate stiu nu e.
      Stiu sigur ca as fi mult mai fericita singura decat cu el, insa am tot sperat ca se va trezi intr-o zi, si-si va da seama ca trebuie sa faca ceva.
      Acum chiar nu stiu ce sa fac. Oricum pana nu-mi gasesc un job si pana nu-l dau pe pitic la cresa sau la gradinita, n-am cum sa fac pasul asta.

      Probabil ca pana la urma as gasi pe cineva care sa ma aprecieze pentru tot ceea ce sunt, dar stii ceva? Sau poate ca voi umbla tot restul vietii cu speranta asta desarta. Habar n-am. Sunt extrem de confuza acum, poate voi reusi sa ma decid la un moment dat, pentru ca desi mi-a luat enorm de mult timp, pana la urma am reusit sa realizez ca omul asta nu e interesat sa ii fie bine, asteapta mereu sa i se dea, fara ca el sa dea vreodata ceva.
      Iti multumesc pentru imbratisare si pentru gandurile tale bune.
      Este uimitor cum aici pe blog am gasit la voi mai multa intelegere si caldura decat la el in ultimii ani. Voi fiind niste straini la urma urmelor.

      Va multumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s