obiceiuri pufoase si pumpkinesti


Sunt complet fascinata de bebe asta nou, experienta cu el este complet diferita de cea cu sora-sa.
Pumpkina s-a nascut cu 4 saptamani mai devreme decat trebuia, dar a fost mare si sanatoasa. Am fost turbata de dragoste pentru ea, in primele zile nici nu dormeam, doar ma uitam la ea si ma minunam.
A fost de la inceput incredibil de frumoasa, rozalie, blonduta, cu ochii imensi si gene lungi, dar nu de-aia o iubeam eu. Doar ca stiam si cate fire de par are in cap, asa stateam cu ochiu’ pe ea. Era copilul meu, copilul pe care mi l-am dorit dintotdeauna: blonda, grasa, plina de cute si gropite si o privire ingereasca. Era mai nasol cand deschidea gura sa urle, dar asta era partea a doua.
Cumva mi se parea normal sa fiu sclava ei, asta pana am vazut si eu alte mamici cu copii ceva mai normali, nu asa urlatori ca pumpkina. Pentru ca pe ea daca o lasam jos 1 minut, urla pana se invinetea dupa care voma si se sufoca.
Asa ca ma plimbam cu ea prin casa cate 9-10 ore/zi, ca nu suporta sa stau jos.
Si cu toate astea si multe altele, am iubit-o nebuneste.
Ei bine, cand am ramas gravida din nou, unul dintre motivele pentru care mi-a venit sa ma impusc pe loc, a fost asta, chinul de a sta non-stop cu un puradel agatat de gat, imposibilitatea de a manca, merge la baie, dormi, oroarea pe care o simteam (si inca o mai simt, sa fiu sincera) atunci cand venea momentul de mers la culcare. Pentru ca pumpkina n-a vrut sa doarma. Never. Adormea doar dupa ce o leganam, zgaltaiam, bibileam doua ore. Si dormea juma’ de ora. 30 de minute pe ceas.
Nici acum nu dureaza mai putin pana se culca, timp in care ma freaca pana imi vine sa plang sau sa-i lipesc un leucoplast pe gurita.
Dap. Deci n-are sens sa ma mai intreb de ce nu-s normala la cap :))

Dar ca sa revin: Pufosu’ e complet diferit. Din cauza de spate distrus de la caratul pumpkinei in brate ani de zile, pe el n-am mai putut sa-l tin in brate. L-am alaptat stand intinsa langa el, doar cand ne prinde foamea pe-afara, il tin in brate si-i dau sa manance, dar nu-i prea place pozitia fiindca nu-i obisnuit.
Pufosul adoarme singur. Pufosul daca se trezeste, nu racneste ca un indian scalpat cu o lama ruginita, ci sta cuminte si se uita pe pereti.
Daca-i e foame ii aud plescaitul din camera alaturata, cu asa pofta isi roade pumnisorul.
Daca are colici, urla, e adevarat. Sau daca pe punctul de a adormi fiind,  se freaca pe mutra cu manutele si-i cade suzeta. Altfel nu.
Daca e plictisit, icneste si se foieste pana vin. Cand ma vede intrand in camera, zambeste si gangureste.
Cand se trezeste ne uitam ochi in ochi, gangurim, il pupacesc un pic, dupa care il pun in scaunul ala de zgaltait, unde se holbeaza la animalutele atarnate deasupra. Intra in transa, nu alta, asa fix se uita, dar sta cumintel in timp ce eu alerg prin casa dupa pumpkina sau fac treaba.
Este un copil rezonabil. Cred ca asta e cuvantul. Ma lasa sa respir, ma lasa sa traiesc.
Pumpkina nici acum, la aproape 5 ani, nu ma lasa sa traiesc. Probabil ca si eu sunt prea obosita si deja vad dorinta ei de comunicare (permanenta) ca pe o tracasare.
Daca ies 2 minute din camera, vine dupa mine. Daca ma duc la buda, uneori o gasesc langa usa cand ies.
Adevarul este ca abia astept sa inceapa gradinita. Nu de alta, dar am inceput sa-mi pierd din dulceata, din zi in zi sunt din ce in ce mai ticaloasa si mai nebuna pentru ca urlu la ea si am inceput sa spun NU cu o satisfactie feroce. Dureaza mai putin de-o fractiune de secunda satisfactia asta, dar ma ingrijoreaza totusi, pentru ca nu-i normal sa vreau sa o pedepsesc doar pentru ca ma oboseste.
Azi de exemplu, intr-un interval de 20 de minute m-a intrebat de cel putin 2 ori pe minut unde mergem, ce cumparam, cand ajungem acolo, ce fel de inghetata luam si asa mai departe, desi stia exact unde mergem si ca vom cumpara de acolo inghetata. Odata intrate in magazin, m-a intrebat incontinuu (adica o propozitie dupa alta, fara pauza intre ele), „cand cumparam inghetata? Cumparam acum? Mami, cumparam inghetata acum? cand cumparam inghetata?”
Intrebari la care n-am mai avut putere decat sa-i raspund cu un NU! plin de nervi. NU cumparam acum inghetata, pentru ca se topeste pana ajung la casa cu ea, fiindca mai am de cumparat si altceva din magazin.
Dupa ce am cumparat inghetata, tot drumul m-a intrebat daca o sa mancam inghetata cand ajungem acasa.

Si jur ca a mancat si ieri inghetata, deci nu e ca si cum copilul asta ar trai in desert si n-ar fi vazut inghetata niciodata.
Asta e doar un exemplu.

Nici mie nu-mi vine sa cred cat de tare ma oboseste. Cand merge la gradinita, e chiar misto, fiindca vine acasa, imi povesteste ce-a facut, vorbim una-alta, ne plimbam, ne jucam un pic, ne pupam, face dush, se spala pe dinti si se culca.
Dar sa stau cu ea non-stop este un chin ingrozitor.
Stiu ca par o mama mizerabila, si probabil ca sunt, dar am inceput sa urasc sa ma joc. Numai cand aud „joaca-te si cu mine”, mi se pune o pata neagra pe ochi.
Urasc papusile alea anorexice si blonde, urasc cartile de colorat si urasc revistele cu chestii de decupat/lipit.

Pare imposibil, dar pe cuvant ca acum aproape 10 ani, jobul meu era sa inventez jocuri pentru copii. Si am iubit jobul ala cu pasiune. A fost una dintre cele mai misto chestii pe care le-am facut vreodata. Sa ma joc cu copiii, sa inventez jocuri pentru ei, sa le spun povesti..Acum daca as putea sa iau o pauza sa o trimit undeva in vacanta, as trimite-o fara sa clipesc. Sigur ca mi-ar fi dor de ea in secunda doi. Asa cum mi-e in clipa asta, cand ea sforaie in camera ei, iar eu ma plang aici ca vorbeste prea mult si ca ma freaca non-stop.

Inainte sa nasc, credeam ca n-o sa il iubesc pe pufos la fel de tare ca pe pumpkina. Si intr-un fel nu este ca atunci cand era ea mica. Nu mai sunt atat de fascinata, atat de indragostita de bebelusul asta, este diferit. Sunt turbata si dupa el, insa dragostea asta este mai asezata. Il iubesc si totusi il las sa maraie 5 minute pana termin eu de mancat, dupa care ma duc sa-l scap de pampersul plin.
Il iubesc si totusi il las sa adoarma singur, desi mi-ar placea sa-l tin in brate, langa mine, asa cum o faceam in maternitate, insa stiu ca daca fac asta, pe urma n-o sa mai adoarma decat asa. Ori eu as prefera sa supravietuiesc totusi, nu sa atarn de lustra pe motiv de 2 puradei mancatori de ficati.

Nu stiu, vroiam sa spun ca e foarte diferit acum, la al doilea copil. E greu cu 2, e adevarat, dar asta doar pentru ca sunt amandoi non-stop cu mine acasa, din septembrie o sa fie mult mai usor. Insa intr-un fel e mai usor decat imi inchipuiam si asta pentru ca pufosul este un tip discret si simpatic.
Sunt doua caractere complet diferite, si asta se vede inca de acum, desi pufosul este atat de mic. Probabil ca va fi genul de copil pe care-ti vine sa il pui ca pe o compresa pe inima. Pumpkina fiind defibrilatorul.

Ma duc sa ma holbez la manutele lui grasulii si la profilul de mops.

8 responses to “obiceiuri pufoase si pumpkinesti

  1. In primul rand, vreau sa-ti spun ca te-am descoperit de cateva zile si imi place de mor cum scrii.
    In al doilea rand, imi place ca ma regasesc partial in ce scrii (eu din postura de tatic de baieti de 7 ani si respectiv 3 luni). Exact atitudinea asta o avem si noi fata de cel mic, suntem mult mai relaxati, cateva minute de plans nu sunt o catastrofa, statul in patut sau in scoica cu ochii la caruselul cu animale l-ai descris exact asa cum face si el. Chiar si metoda de alaptat e aceeasi🙂 Si manutele grasulii (6 kile 600 g la varsta asta).
    Din fericire, cel mare a fost (si este) ceva mai cuminte decat o descrii tu pe pumpkina, ceea ce-ti doresc si tie. Am reusit sa-l invatam sa doarma singur in camera destul de devreme, inainte de culcare citim cateva pagini de poveste (daca nu e prea tarziu; daca trage de timp, stie ca rateaza povestea). Dupa cateva minute de stat langa el, il lasam singur, cu lumina aplinsa in hol. Se intampla sa nu adoarma imediat, dar l-am invatat sa stea cuminte pana adoarme. De multe ori nici nu-l auzim daca se trezeste peste noapte ca sa mearga la baie, apoi adoarme la loc. E un feeling misto sa te poti baza pe el. O sa creasca si pumpkina si o sa se cuminteasca, o sa vezi.
    O sa fiu prin zona sa mai vad ce mai scrii. Numa’ bine!

    • bine-ai venit pe blogul meu, si felicitari pentru cei doi baieti🙂
      sigur ca si pumpkina primeste poveste seara, doar ca de ceva timp simt ca mi s-au blocat creierii si nu mai pot inventa nimic interesant. toate povestile au devenit foarte moralizatoare, printesele isi fac curat in camera si dorm toata noaptea ca niste ingerasi, pentru ca daca nu fac asta, li se intampla lucruri indescriptibile :))
      asa ca in ultima vreme prefer sa ii citesc cateva pagini inainte de culcare. asta daca nu trage prea mult de timp si se face prea tarziu.
      stiu ca o sa fie mai usor cand o sa mearga din nou la gradinita, pentru ca cel putin atunci o sa adoarma mai repede

  2. intotdeauna copilul 2 este altfel, ma uit la mine si frac-miu oricum, cred ca e ca atunci cand inventezi prajituri…prima iese dementiala, dar iti dai seama ca trebuia sa ii mai pui un strop de aia, de aia, de ailalta. deja cand faci a doua oara, iese peeeerfect🙂

    • :)) eu fiind prima nascuta, tre’ sa te contrazic :)) prima iese perfect, la a doua iti dai seama ca merge si fara aia, si fara aia.. ca iese buna oricum :))

  3. ohoooo, draga mea, da` ce-ti veni sa zici ca pari o mama mizerabila?🙂 eu sunt absolut convinsa ca toate trecem prin faza asta, in care, oricat de mult ne iubim copiii, tot avem momente cand ne-am dori o pauza de ei. asta nu inseamna ca nu suntem mame bune, ci doar ca suntem oameni si noi. gandeste-te ca si la mine e la fel ca la tine, diferenta este ca ale mele sunt amandoua destul de mari incat sa-mi puna creierul pe bigudiuri fiecare in parte (cu toate ca cea mica e incomparabil mai cuminte si mai putin stresanta decat cea mare.) dar cea mare, intr-adevar, are momentele ei de glorie cand imi vine s-o pedepsesc doar pentru ca deschide gurita. pe de alta parte si io am momentele mele de glorie cand ma enerveaza cineva doar pentru ca e in camera cu mine. asa ca, eu zic ca esti foarte normala si foarte zdravana la cap. deocamdata cel putin:))

    • :)) multumesc. eu credeam ca intr-adevar o iau razna. i-am zis si medicului ca-s prea nervoasa, da’ doftorita a zis ca nu-s depresiva dupa simptome, ci doar obosita si stresata.
      asa ca astept sa-mi treaca :))

      • la mine functioneaza foarte bine baile fierbinti interminabile cu spuma si sare de baie. ma relaxeaza, ma remonteaza si ma ajuta sa dorm foarte bine. ma rog, baile si cate o sambata in care plec de acasa si las copchiii cu tatal lor, ca pana mea, au si tata, nu i-am facut singura. deci o baie si o plimbare singura sau cu o prietena fac cat un mini-concediu cateodata. insa precizez ca asta functioneaza la mine, nu e obligatoriu sa functioneze si la tine.:)

        • pai in etapa asta nu prea apuc sa fac baie in cada. ca dureaza prea mult pana se umple, si pana se umple se trezeste pufosul care pe urma vrea chestii. sau daca o umplu cat e el treaz, pana adoarme mi se raceste apa si tot asa😦
          planuiesc sa ma duc la inot serile. sa vad daca si reusesc sa pun in aplicare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s