Ender’s game


Am din ce in ce mai acut senzatia ca nimic nu-i ce pare a fi. Ori este un acces de paranoia, ori intr-adevar undeva un puradel sta cu telecomanda in mana si se joaca cu mine.

Nu stiu cum sa mai reactionez, de fapt reactiile normale ies din discutie, pentru ca ori fac puscarie, ori plec pur si simplu. Dar cum n-am cum sa plec si nici puscaria nu ma tenteaza, stau. Si stau. Si stau, si-mi sta viata in mine, asa simt.
Zambesc rar, eu care zambeam de dimineata pana seara, rad si mai rar, ma bucur doar de copiii mei si ma agat de picul de normalitate ramas intact in capul meu, ca sa-mi pot creste copiii. Atat cat pot, asa cum pot.

Si nu, nu-i vorba doar de sex, e vorba de tot pachetul. E vorba de faptul ca nu-s atinsa, iubita, dorita, apreciata. E vorba de faptul ca-s singura si ca mi-e teama ca asa voi ramane for ever. Mi-e teama ca intr-o zi un barbat se va indragosti de mine si-mi va spune ca-s unica si irepetabila, si ca fara mine nu poate respira, iar eu ma voi uita la el si-i voi spune: sa mori tu!

 

17 responses to “Ender’s game

  1. n-am sa-ti spun ca stiu prin ce treci ca nu te-ar incalzi cu nimic; in schimb iti pot spune ca va trece, chiar daca azi totul e de cacat.

  2. trimite-l nitel la ma-sa-n excursie… plecatul TAU de acasa nu e raspunsul corect…

  3. te citesc de ceva vreme si pt. ca am trecut prin ceva asemanator imi permit sa-ti spun ce am facut eu: nu m-am lasat pana nu am reusit sa vorbesc cu el si sa-l fac sa inteleaga ce simt, ce gandesc, ce-mi doresc; asta a durat cateva luni chinuitoare in care aveam senzatia ca vorbesc cu peretii, ca sunt intr-o situatie fara iesire, dar simteam ca trebuie sa incerc sa restabilesc legatura dintre noi pe toate planurile; acum cateva seri am reusit sa vorbim si simt ca am reinceput sa mergem impreuna pe acelasi drum; recunosc ca am reusit sa ma fac ascultata doar dupa ce l-am facut sa creada ca am sa plec, cu toate ca in sinea mea stiam ca nu o pot face niciodata

    • ai aplicat o tactica buna. am incercat si eu asta, si n-a mers.
      acum vreo luna jumate a fost prima data cand intr-adevar a stat de vorba cu mine. prima data in 10 ani.
      a parut sa constientizeze inspre ce ne indreptam, insa n-a facut nimic si nu face nimic pentru ca sa arunce un pod peste prapastia dintre noi.
      iar de plecat stie ca n-am unde pleca, cu un copil mic de tot si inca unul foarte demanding agatati de gat.

  4. :)…Nu ma pot abtine…..eu am zis deja…:) .

  5. de cand am vazut titlul articolului m’au fript dejtele sa te intreb ceva absolut lipsit de empatie.
    m’am abtinut 24 de ore.
    dar totusi: ai citit jocul lui ender sau e doar o coincidenta?

    • am citit trilogia

      • exista si o a doua trilogie – paralela cu asta. daca prima ti’a placut, a doua… oho, cu tzapuituri! as da orice sa o uit ca sa o mai pot citi ‘a nouveaux’ inca o data. de fapt cred ca in we asta o voi lua din nou la rasfoit (desi ar trebui sa termin zugraveala inceputa de o meseriasa😦 ).

  6. total blackout! adica, am citit cateva postari/insemnari pe ici pe la tine iar acum serios ca nu mai stiu cum am ajuns aici. anyway, „solutia” problemelor tale incepe cu a si se termina cu mant.. ce dracu.

    • bine-ai venit in balamucul meu privat🙂
      evident, daca as avea timp de asa ceva :)) crezi ca ar accepta vreun amant sa vin la intalnire cu ceva urme de voma de bebelus pe umar si cu juniorul in carut? :))
      in cel mai fericit caz as putea incerca sa-mi gasesc o supapa emotionala asa, virtual, da’ parca nu-i la fel.

  7. fara parca.
    timpul.. ah timpul. timpul e buba. timpul pt copii, da. timpul pt etc, etc..

  8. Măi fată, dacă problema a început cu 10 ani în urmă, adică atunci când încă nu aveai copii, la ce naiba ai mai rămas? De ce nu ai plecat atunci? De ce ai mai făcut copii, și încă 2? Băi, pe bune. Citesc blogu’, e tare drăguț cum scrii, e amuzant, e foarte fain, reușești să scrii doar despre mâncat-culcat-schimbat-vomă-supermarket-oboseală dar într-un mod absolut delicios care mă face să citesc continuu, pe mine, care nu suport plictisul și subiectele de genul.

    Măi fato, serios acum. O s-o iei razna dacă nu faci ceva pentru TINE. Dacă cu discuția nu merge cu soțul tău, dă-l în pizda mă-sii și du-te într-o vacanță, ceva. Nu știu, înțeleg că ești mamă, că îți iubești copiii mai mult ca orice (și sor-mea are 2 plozi) dar dă-o-n căcat, la tine existența se reduce la copii, copii și iarăși copii.

    Știu că blogu’ e de mommy, i get that. DAR dă-o naibii, parcă nu mai are nimeni copii pe lume. Educă-ți fetița să nu mai urle, du-o la un psiholog, bagă disciplină, e deja mare, nu are 3 ani. Ești prea slugă la dârlog, zău așa. Ți-o spun fără nici un pic de răutate, și da, nu știu cum e să ai copii de-aia nici NU VREAU SĂ ȘTIU! M-a terminat doar ce pățește sor-mea, și față de tine, ea e în Caraibe tot anul, are doar probleme în ceea ce privește găsitul cuiva să stea cu copchiii când vrea să iasă în oraș, etc.

    For fuck’s sake. Nu mai face asta, fiindcă o să te bagi singură în mormânt. Ori exagerezi tu de dragul talentului scriitoricesc ( pe care il ai sau cel puțin așa mi se pare mie), ori you’re heading towards the no-no lane.

    • :)) nuu, nu ma mai indrept spre no-no lane🙂 mi-am gasit un oarece echilibru.
      nu exagerez cu nimic, ba chiar las foarte multe p-afara. n-am cum sa-mi explic toata viata aici, si ce m-a facut sa ajung in punctul asta, desi stiu exact care-i problema (si e numai vina mea ca-s in situatia asta).
      multumeste-te si tu sa citesti si sa razi cand iti vine, sau sa inchizi pagina cand te enerveaza ce scriu🙂

      vreau sa-ti spun ca m-am gandit de multe ori daca as schimba viata mea de acum cu doi copii, pe viata libera pe care o aveam inainte sa raman insarcinata prima data si sa aflu ce fel de om e masculul meu. raspunsul este NU. ii iubesc pe plozii astia, asa cum sunt ei.
      iar fiica-mea e normal sa urle noaptea, chiar daca uneori ma enervez sau simt ca nu mai pot suporta. foarte multi copii de varsta ei fac asta, nu-i nimic special. ba altii fac chiar mai urat. ea are doar episoade, atunci cand e obosita, sau se simte neglijata.

  9. Nu mă enervează niciodată ce scrii🙂 mie îmi place tot! aș vrea doar să nu te mai ‘aud’ așa obosită, că nu face bine la sănătate, dar keep going cu posturile, sunt delicioase🙂 e bine că nu ești ca alte mămici în ceea ce privește publicatul pozelor copiilor, la început voiam să-ți las un comentariu cu ‘mai pune poze!’, fetița ta e absolut adorabilă, cu ochioșii ăia cât două farfuriuțe de cafea, când ajunge la 15 ani deja tre’ să-și ia masculu’ pușcă să sperie admiratorii, iar gugulete mic e pufos și grăsun mamă-mamă. Să le dea doamne-doamne sănătate la bebei și ție putere și energie.

    Dacă tot gândești ‘pozitiv’, nu te mai flagela cu ‘e vina mea că am ajuns aici’, etc. Nu-i dracu’ așa de negru, până la urmă. Adică ai mereu soluțiile cu vacanță și psihologu’😀

    Te pup și keep writing! Mor de blogu’ tău, de când am ajuns aici întâmplător de la Dollo, nu mă mai dau jos de pe el :)) doar că o să mai bag câteva comentarii așa, mai anapoda, că așa îs eu😀 te pup

    • iti multumesc pentru ganduri🙂 dar obosita o sa fiu cam tot restul vietii, ma gandesc. cu doi puradei, nu-i prea usor sa te relaxezi. cred ca vacanta mea ideala ar fi una in care sa ma pot duce la buda cand vreau, iar cand ma duc sa nu-mi bata nimeni in usa in stil Gestapo :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s