despre morti, numai de bine.


M-a intrebat o data daca am sange de tataroaica, pentru ca seman foarte bine cu o fosta iubita de-a lui din tinerete.
Se oprea aproape de fiecare data in plimbarile pe Calea Victoriei si uneori cand aveam timp stateam de vorba, alte ori ma bucuram doar sa-l vad acolo, linistit, stand intr-un fotoliu, si purtand peste tot cu el un aer special.
Uneori batea campii, vorbea cu voce tare despre conexiuni  intre fapte si intamplari de-atunci sau de aiurea, dar niciodata nu mi s-a parut agasant. Mi-era drag. Imi placea cum imi punea cateodata usor mana pe umar, ca un barbat care stie sa atinga o femeie, cu atentie, cu finete, cu drag, cu un fel de veneratie pentru ceea ce reprezinta o femeie in general.
Imi placea sa-l ascult povestind nu pentru ca era Johnny Raducanu, ci pentru ca era un om care a trait mult, intens, a iubit si a suferit mai mult ca media populatiei.
Aveam impresia despre el ca aude mereu in cap cate-o melodie, si de-acolo gandurile incep sa curga in ritmuri doar de el stiute.

5 responses to “despre morti, numai de bine.

  1. da, foarte frumos scris. pacat ca nu inteleg colegele tale de bloguri casnice despre ce ii vorba sa comenteze. respect.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s