ce-am mai citit azi


Azi am citit doua carti de Doris Lessing: „The fifht child” si continuarea ei, „Ben in the world”.
The fifth child nu-i o carte usor de citit, si asta nu pentru ca ar fi ermetica, ci pentru ca cel putin pentru mine ca mama, este genul de carte horror.
O ea il intalneste pe un el, se indragostesc, se casatoresc,  isi cumpara o casa imensa si decid sa faca cel putin 6 copii.
Fac 4 copii perfecti, minunati, dar al 5-lea iese diferit. Un fel de neanderthal.
Modul in care familia asta se destrama din cauza celui de-al cincilea copil (Ben), suferintele prin care trec toti membrii familiei dar mai ales ea ca mama, m-au facut sa inchid cartea dupa ce am terminat-o, si sa multumesc cerului si pamantului pentru ca pufosii mei sunt intregi.
Ben nu pare uman, ci mai degraba o creatura, si chiar daca citind, am simtit ca-l urasc pentru ca a distrus vietile celor din jurul sau, ca mama nu m-am putut opri sa simt mila fata de el.

Mi-am adus aminte ce-am gandit atunci cand eram gravida cu pufulete si medicii mi-au zis ca s-ar putea ca fatul sa aiba probleme mari. Am decis atunci sa astept pana in luna a 4-a, cand puteam sa fac testele respective, iar daca testele ar fi iesit prost, as fi facut avort. Decizia asta n-am luat-o pentru ca n-as fi putut eu sa fac fata unei asemenea eventualitati, ci pentru ca stiam ca ar fi distrus viata pumpkinei. In afara de asta, sunt batrana, cine ar fi avut grija de un asemenea copil peste 20-30 de ani? Nu toti copiii cu probleme ajung adulti functionali, iar abandonarea intr-o institutie mi s-a parut mai rea decat moartea.
La fel a fost si cu pumpkina, pentru ca am avut probleme mari in sarcina, cred ca am povestit pe aici pe undeva despre primul control, cand eram atat de fericita ca sunt gravida, incat m-am prezentat dupa doua saptamani de sarcina la doctor. Care mi-a spus foarte serios ca el recomanda sa fac avort, pentru ca fatul nu va fi ok, sansele sa fac un copil normal erau prea mici, mi-a zis.
Atunci am decis sa aud si o a doua opinie, sa fac toate testele necesare si daca e totul ok, atunci sa merg inainte, daca nu, sa fac intrerupere de sarcina.
Si nu, n-am decis asta asa.. la o cafea pe terasa. Mi-a fost greu, si din fericire n-a fost nevoie sa decid, dar dupa cum spuneam: viata intr-o institutie, mi se pare mai rea ca moartea.

Nu doresc nimanui sa trebuiasca vreodata sa se gandeasca la asta. Sa trebuiasca vreodata sa stai si sa pui in balanta dragostea ta pentru faptura aia care depinde in totalitate de tine, si calitatea vietii ei in viitor, plus modul in care vietile tuturor celor din jur se vor schimba. Suna rece, egoist, lipsit de umanitate probabil. Si totusi n-am fost niciodata mai umana ca atunci cand in mine crestea un pui de om, pe care-l iubeam cu fiecare celula.

In fine, ce vroiam sa spun este ca m-am simtit atat de profund recunoscatoare si atat de rusinata pentru usurarea mea, pentru ca undeva in lume, exista un Ben si o mama care ar fi preferat ca el sa nu se fi nascut, iar mama aia nu sunt eu.
Am batut un pic campii pe langa poveste, dar de cand am citit-o, ma tot intreb daca eu as fi putut sa-l las pe Ben sa moara undeva intr-o institutie.
N-am gasit inca raspunsul.

A doua carte dupa cum spuneam, este continuarea primei. Aici povestea este spusa prin prisma lui Ben. Si este parca si mai trista decat prima. Bine, mi s-a parut complet trasa de par, probabil ca a fost scrisa la insistentele editorului care-a zis ca publicul a fost intrigat de prima carte si vrea sa stie ce s-a intamplat cu Ben.
Ben moare, asta e clar. N-ar fi putut continua sa traiasca, moartea era un final logic pentru povestire, insa insasi moartea creaturii sfideaza cumva logica firului epic. Pentru ca Ben este un individ rudimentar, are instincte animalice, desi incearca sa le controleze, si un asemenea individ nu s-ar sinucide, zic eu.
Sau poate ca depresia cauzata de pierderile pe care le-a suferit toata viata, plus revelatia cum ca ar fi singurul din specia lui, pot amorti instinctul de supravietuire indeajuns de mult incat sa poata sari de pe o stanca.

Citeam, citeam, si cumva ma asteptam ca totusi povestea sa se termine fericit. Ca Ben sa-si gaseasca cumva locul sub soare.
In loc de asta, povestea este din ce in ce mai deprimanta, simti ca aluneci odata cu Ben din ce in ce mai jos, pana cand -atunci cand se sinucide- te simti usurat ca s-a terminat.

Per total mi-a placut mai mult prima carte. Este micuta, nu cred ca are mai mult de 150-200 de pagini, si totusi intre paginile ei se inghesuie povestea unei familii, intinsa pe 20 de ani. Si nu povestea in sine este ceea ce umple spatiul dintre randuri, ci ceea ce am simtit eu citind-o. Raportat la cat de laconic e descris totul, ceea ce-am intuit dincolo de cuvintele scrise, ar mai putea umple vreo 2 volume de aceleasi dimensiuni.

Concluzia serii este ca-s putin trista. Ar fi trebuit sa citesc ceva de ras, nu sinistroseniile astea.
Ma uit repede la ceva comedy central si ma bag in pat.

Anunțuri

in vacanta. cica.


Vad ca azi am inceput sa miros din ce in ce mai interesant. Nici nu vreau sa ma gandesc cum o sa fie pana mi-or scoate astia gipsul, joia viitoare. Daca mi-l scot atunci..
Cred ca diseara o sa-l rog pe mascul sa ma indese in cada, ca nu mai rezist nici macar pana maine la fezandat.
Deocamdata sunt ok. Mi s-a umflat laba piciorului pentru ca (mi-a zis sor-mea) trebuie sa tin piciorul mai sus, asa ca acum stau oarecum in spagat cu cracul stang cocotat pe bratul canapelei plus patru perne, iar dreptul pe podea, ca sa tin laptopul pe el. Tot sor-mea mi-a facut si injectia in burta, dar ea are mana usoara, nu m-a durut prea tare.
Soacra-mea a trimis iar pachet cu pufuleti, eugenii si pateu. Masculul mi-a lasat niste dulciuri pe langa mine, printre care si o eugenie. Habar n-am de ce insist sa o rod. Are o crema grasa si gretoasa, biscuitele n-are niciun dumnezeu, dar daca tot am desfacut-o am zis sa incerc s-o mananc.
Imi vine sa musc peretii de plictiseala. N-am chef sa vad nimic, carti noi nu mai am decat pe Kobo- si ala are bateria descarcata, stau si frec netul aiurea.
Ce vacanta naspa! E mai rau decat daca mi-as fi dat toti banii pe bilete la mare in Mamaia, in iulie.

ain’t funny


Ce face omu’ cand n-are treaba? Isi fute articulatiile de la picior, aia face.

Azi-dimineata am cazut de pe o bordura si mi-am futut glezna stanga. Salvare, ghips, injectii in burta ca sa nu fac tromboza, vaccin antitetanic pentru ca mi-am futut oarecum si mana dreapta si m-am cam umplut de julituri, taxi si-acum acasa pe canapea cu cracii in sus.
Nu ca n-aveam nevoie de cateva zile de vacanta, dar sa-mi bag pula daca la genul asta de stat cu cracii in sus ma gandeam eu.
Cred ca dorintele mele ar trebui exprimate mai clar. Gen: sa ma aflu pe o plaja exotica, vremea sa fie frumoasa, fara furtuni, tsunami sau altele in genul asta, sa fie totul in ordine, sa fiu sanatoasa tun… etc..
Vad ca daca imi doresc doar o vacanta in care sa dorm si sa nu fac nimic, ma procopsesc cu glezne cat mingea de basket, cu injectii zilnice in burta si carje.
Ain’t funny!

week-END


Doamne, ca lung a mai fost sfarsitul asta de saptamana! Vineri am venit de la scoala, am inhatat copiii de la gradinita, am sunat la doctor sa-mi dea reteta de pastile pt tiroida ca ramasesem fara, am hranit puradeii si-am plecat cu ei de-acasa.
Trebuia sa ma duc la cabinet sa-mi ridic reteta, numai ca m-am enervat. Trimestrul asta n-am trecut deloc pe la doctor ca n-am avut nevoie. Cand am fost racita am luat niste paracetamol si mi-a trecut. Eh, vineri ar fi trebuit sa platesc cei 10 euro/trimestru la cabinet, daca vroiam sa-mi iau reteta. Asta in conditiile in care eu in 3 luni n-am trecut pe acolo, iar un rahat de reteta pentru tratamentul pe care-l iau de 7 ani, oricum doctorul doar il semna, ca de scris il scria pe hartie receptionista.
Deci nervoasa fiind, am zis ca mai bine incerc direct la farmacie sa-mi iau cateva pastile pana pe 1 octombrie cand incepe noul trimestru.
Acum 99% dintre cititori se vor declara socati de atitudinea mea, restul de 1% traiesc in afara tarii si stiu cum e sa te usture fundul pentru ca platesti sute de euro pe luna la asigurari, cand tu de fapt n-ai nicio problema serioasa, cu anii, sau daca esti urmarit de ghinion, toata viata :))
In fine, tipele de la farmacie ma stiu, stiu ca iau in mod regulat tratamentul asta si mi-au dat cateva pastile pana reusesc sa ajung la doctor sa-mi iau reteta. Toata treaba m-a costat 5 euro, adica atat cat costa o cutie cu 3 folii de pastile. Restul cutiei il iau de la farmacie cand duc reteta.
Probabil ca un neamt n-ar fi facut niciodata asta, dar eu sunt romanca, nah!
Cu aia zece euro scutiti de plimbare vineri, am fost in targ sambata dimineata si am cumparat o bucatarie de jucarie pentru pitici. Pumpkina isi dorea demult, dar n-am gasit niciodata asa ieftina, am dat doar 6 euro pe ea, si e utilata complet cu cratite, farfurii, farfurioare, pahare, paharele, tacamuri si asa mai departe.
I-am mai luat pumpkinei inca un „colier de printesa” adica ceva cu strassuri, ca pe ala de saptamana trecuta l-a purtat la locul de joaca si evident ca l-a pierdut, am mai cumparat o minge d-aia de tzopait cu manere, o palarie pt toamna tot pentru ea(foarte foarte misto), niste bluze groase pt pufu si asa s-au facut 10 euro.
Am terminat cu targul pe la 9, desi mai aveam de vazut cateva siruri de tarabe, dar masculul avea treaba.
Restul zilei nu mai stiu ce-am facut, pe cuvant. Am spalat vreo 2 masini de rufe si-am sters praful de pe sifonier, asta stiu sigur :)) Cred ca am mai racait prin casa, cu pufu agatat de gat si cu ochii pe geam, ca pumpkina se juca in fata blocului cu amorezu’ de vis-a-vis.

Azi de dimineata m-am dus cu pumpkina pana in orasul vecin, la un casting. Castingu’ pulii, ca eram sigura ca e o magarie, dupa cum aratau „modelele” de pe pagina de web. Frate, deci niste oratanii sinistre, eram sigura ca au platit ca sa fie bagate acolo, dar am zis ca nah.. hai sa mergem, poate e o suma rezonabila si are pitzipoanca mica noroc sa joace-n filme sau reclame.
Costa mai mult decat mi-am inchipuit eu, vazand cati idioti erau inscrisi pe site. 500 euro/12 luni in care ei iti postau pozele pe site si-ti dadeau in mana un portofoliu.  L-am intrebat pe nenea care incerca sa ma vrajeasca, daca garanteaza ca in 12 luni gasesc un contract pentru pumpkina. Mi-a zis ca nu. I-am zis si eu ca tre’ sa ma mai gandesc, desi s-a vazut clar pe mutra mea ce-am gandit cu privire la rudele lor decedate.
Cum peste tot era inchis, n-a avut sens sa mai stam pe-acolo, ne-am intors acasa. Masculul a disparut din nou si m-a lasat cu un castron plin de carne pentru chiftele, sa le prajesc eu. Eu! Le-am prajit, ce sa fac, ca trebuia sa hranesc puradeii la 12. Mi s-a facut rau de la mirosul de prajeala+ halit asa fierbinti vreo 3 chiftele.
Azi am impachetat rufele pe care le-am spalat saptamana asta si care asteptau frumos sub forma de maldar pe una dintre canapele. Am incercat sa fac ordine in biblioteca, da’ n-am reusit ca m-a tot zapacit de cap pufosul. Am mai spus ca la mine treaba cu biblioteca e nasoala. Cre’ ca vine noaptea un pitic si pune totul vraiste in rafturi, ca altfel nu-mi explic cum de ajunge in halul asta in doar cateva saptamani.

In fine. Am iesit pe afara cu piticii, am intrat inapoi in casa, am strans jucariile de  pe  jos si cam atat, ca se facuse tarziu si trebuia sa le dau sa manance, sa-i spal, sa ma spal si eu..
Dupa aia am citit, ca de vreo 2 saptamani ma lupt cu un monstru de carte, are 663 de pagini iar eu mai am vreo 50 pana o termin. E o colectie de povestiri de Agatha Christie, si-mi place la nebunie. Uitasem cat de mult imi plac povestile cu Poirot.
Acum inchid si eu pravalia ca maine la scoala incep modulul 4, si tre’ sa fiu fresh :)) freshly squeezed mai degraba :))

p.s. ieri seara i-am citit pumpkinei o poveste si-am inteles aproape tot ce i-am citit!!!!!! sunt happy ca fac totusi progrese, chiar daca ma ucide gramatica asta nazista.

poate ca pur si simplu sunt nebuna


Este toamna, si am asa.. niste doruri nedefinite. O exista intr-adevar melancolia de toamna, din moment ce suspin atata si-mi simt inima prinsa intr-o cusca. Nu pot sa respir, nu indeajuns de-adanc, nu-mi ajunge aerul, ma sufoc dintr-o data si habar n-am de ce. Imi vine sa-mi impachetez valiza rosie si sa plec, ma-ntelegi? Sa ma duc undeva unde marea este gri si nisipul straluceste amagitor in bataia soarelui de toamna. Sa simt stropii reci de apa atingandu-mi fata, sa stau pe o piatra si sa-mi inghete fundul, iar vantul sa-mi rascoleasca parul. Sa fiu o Medusa, cu suvite negre si serpuitoare sasaind amenintatoare catre oricine s-ar apropia. 
Sa stau acolo si sa-mi fie frig si sa nu ma intreb nimic. Sa nu ma intreb nimic. Sa nu-mi spun nimic, sa n-am nevoie de nimic. Sa-mi fie foame si sa nu-mi dau seama de asta decat atunci cand intru undeva unde oamenii rad si vorbesc, unde e cald si unde sa ma simt un pic nelalocul meu.

De ce visez cu ochii deschisi la toate astea? Este oare asta eul meu interior? M-am mintit atata amar de ani cum ca as fi o fiinta sociala si functionala? Habar n-am cum sa-mi explic. Stiu doar ca atunci cand ma doare inima si cand imi vine sa plang de dor si nu stiu de ce, intotdeauna in gandurile mele sunt singura undeva pe o plaja batuta de vant. Acolo imi simt cumva sufletul liber, si in acelasi timp inlantuit pentru totdeauna de plaja aia stancoasa si rece. 
Sunt nebuna? Am devenit nebuna? Am fost dintotdeauna nebuna? Sa cred ca intr-o viata anterioara am cunoscut locul ala la care tot visez si ca nu-mi voi gasi linistea decat cand voi ajunge acolo?

Cum naiba pot explica cuiva ca desi imi iubesc copiii ca pe ochii din cap, simt un dor ingrozitor pentru un loc in care n-am fost niciodata in viata asta? Un loc de care simt ca apartin cu fiecare celula, si pe masura ce trece timpul, chemarea pare din ce in ce mai puternica. 

Poate ca imi caut un refugiu din viata asta, pe care o iubesc dar numai usoara nu e. Poate ca intr-adevar m-am nascut intr-un loc gresit si ca pe o plaja stancoasa si rece este casa mea. Poate ca e o amintire dintr-o viata anterioara. Poate ca pur si simplu sunt nebuna.

 

lamuriri


Hai ca vad ca lumea n-a priceput de ce-s eu trista: pentru ca mi-au slabit copanele, d-aia! Si problema mea este ca daca ma ingras, pun mai intai sunci pe burta, nu carnita pe copane.
Toata viata am avut o silueta silfida dintr-un singur motiv: daca ma ingras pun in partea de sus, si nu in partea de jos, pentru ca imi place sa merg pe jos, am niste muschi de alergatoare, da’ plm.. as fi vrut sa fie si picioarele mele un picut mai rotunde pe ici-pe-colo. Adica asa cum erau pana acum cateva saptamani.

Mi-a luat foarte mult timp sa ajung sa pastrez un pic de rotunjime pe pulpe si sa ma subtiez in partea de sus. Sincer nu mi se pare ca mai arat bine la 50 de kile. Stiu ca 3 kilograme in plus nu inseamna mare diferenta, dar eu am oasele grele, asa ca fiecare kilogram in plus sau in minus inseamna ca se vede.

Ma duc acum inapoi la gradinita sa incerc sa-l culc pe pufu. Am stat azi-dimineata aproape o ora cu el, l-am lasat acolo plangand in timp ce patrulam prin fata usii, pana mi-a zis educatoarea ca nu mai plange si ca sa ma duc acasa.
Sper din suflet sa fie cuminte si sa se culce, sa se obisnuiasca cu ideea de a dormi acolo.

Gata, fug!

azi am mancat


In ultimele 2 saptamani jumate, am slabit 3 kile. Ieri in drum spre casa, m-am vazut intr-o vitrina mare si m-am oprit brusc: copanele mele s-au dus! Aveam si eu picioare, acum m-am uscat, tzatzele sunt si ele pe duca.. Si asta doar fiindca mi-a fost prea greata sa mai mananc la scoala sau cand ajungeam acasa.
Nu-i nimic, azi-dimineata am scris mare pe tabla ca in clasa pute si ca toata lumea trebuie sa se spele si sa-si dea cu deodorant. 
Mi-am schimbat si locul, m-am mutat langa geam, unde bate soarele ca la balamuc si nu merge oblonul exterior, dar macar pot deschide fereastra sa respir si nici nu pute asa rau. Nu mi-a mai fost asa rau, am putut sa mananc un iaurt la scoala, iar in drum spre casa mi s-a facut pofta de mancare chinezeasca. Intamplator in oras la noi este cel mai bun fast-food chinezesc din zona, evident ca n-am rezistat cand am auzit. A trebuit sa ma dau jos in centru si sa merg pe jos pana acasa prin soare, cocotata pe tocuri, dar a meritat. 
Am bagat la chicken chop suey in mine, de arat acum ca o somaleza :))
Dar sunt fericita ca am mancat! N-am de gand sa fac colacei pe burta, doar imi vreau copanele inapoi. 
 
Apropo de tarat pe tocuri: nu stiu de ce, dar am o doua perechi de incaltari cu toc – una super-sexy, una mai de toata ziua- care ma omoara, nu alta. Cand am cumparat perechea aia sexy, am tot purtat-o fara sa ma roada pe undeva. In sezonul urmator, a inceput sa ma roada la degetele mari, ca sunt pantofi cu peeptoe si fututa aia de margine vine exact peste pielea aia sensibila de sub unghie. La fel si sandalele cumparate anul trecut, alea in care mergeam cate 5-6 km fara probleme. Acum ma rod sub degetul mare si pe deasupra. Sunt plina de basici si n-am balerini, aia vechi s-au terfelit in ultimul hal, singura optiune ar fi flip-flopsii. Da’ si aia au o intarsie in pielea de pe talpa, si brusc anul asta au inceput sa ma usture talpile cand ii port. Anul trecut n-aveam nimic. 
Ori au luat-o razna picioarele mele, ori se intampla chestii cu incaltarile, ca din cate imi aduc aminte, pantofii vechi ar trebui sa fie mai comozi ca aia noi. 

Si ca sa termin tot cu mancarea: dupa ce am bagat zdravan pe la 2 jumate niste chinezarii, pe la 6 ma uitam la portiile ramase in frigider si-am zis ca ar mai merge o tura. Pufu s-a alaturat cu entuziasm, pumpkina a strambat din nas. Nu-i nimic, papa mami!

Seara a venit masculul cu propunerea sa eliminam orice urma de prajitura cu visine din frigider. M-am gandit din instinct la silueta si la mancatul la 10 seara, dar dupa aia mi-am adus aminte de picioare..
Sunt trista, daca incep sa arat ca o portocala pe scobitori? Daca nu reusesc sa mai rotunjesc un pic copanele, eu ce ma fac?