(in)toleranta


Zilele astea am fost acuzata ca as fi intoleranta. Cica mi-ar lipsi din ADN. M-a deranjat afirmatia asta, si m-am gandit serios daca intr-adevar asa sunt.

Poate ca sunt subiectiva, fiind vorba de propria-mi persoana, insa cred ca zilele astea tolerata este mai putin ceva cu care te nasti in ADN sau ceva ce inveti de mic in familie, si tine mai mult de sistemul tau defensiv. Daca ceva iti face rau, nu vad cum ai putea fi tolerant fata de lucrul respectiv.
Sigur ca in timp se poate dezvolta toleranta la orice, inclusiv la arsenic, insa nu asta este idealul.

Crescand, am avut colegi si vecini tigani cu care m-am inteles bine. Asta nu inseamna ca n-am invatat de-a lungul anilor sa trec pe partea cealalta a drumului daca vad o gasca de tigani venind spre mine si privindu-ma cu interes.

Nu vreau sa mai vorbesc despre experientele mele nefericite cu diverse categorii de oameni, ci despre ceea ce ne transforma din bebelusii care zambesc si intind manutele catre oricine, in oamenii care scapa cu viata pentru ca au traversat la timp pe trotuarul de vis-a-vis.

Este cam tarziu sa discutam despre toleranta in momentul in care o natiune intreaga este lipsita (la modul general) de orice urma de educatie si bun-simt. Asta este efectul comunismului, al incercarii de nivelare a diferentelor sociale, cu orice pret.
Intelectualii au fost fortati sa traiasca la un loc cu analfabetii, si asta nu cred ca a facut vreun bine culturii romane. Pe vremea cand Moldova dadea pe banda rulanta scriitori si oameni politici, fiecare isi avea locul lui bine definit in societate.
Integrarea asta fortata a celor de la tara, in mediul urban a avut urmari dezastruoase. In primul rand ca cei de la tara n-au scapat niciodata de complexul lor de inferioritate, de-asta si simt nevoia sa-si afirme „puterea” fata de intelectualii ochelaristi si inofensivi, care n-au de ales si TREBUIE sa admita ca sunt niste zerouri si ca EI, cei care-s la prima generatie de locuitori la oras, dicteaza cum sta treaba in bloc sau pe strada.

Nu toti oamenii de la tara sunt complet lipsiti de educatie sau bun simt. Tataie care a murit primavara asta, era unul dintre cei mai de bun-simt oameni din lume. Nu te-ar fi deranjat cu un fulg, si nu era o persoana culta. A invatat sa citeasca abia cand s-a facut mare, fiindca in copilarie a muncit la camp, si n-a avut niciodata maniere alese. Dar era OM.

Despre asta vorbesc eu cand mi se spune ca-s intoleranta. Ok, sunt intoleranta, dar nu fata de o anumita categorie sociala sau fata de anumite grupuri. Nu, ci la nivel individual.
Nu sunt toleranta fata de tiganii care ma fura in transportul in comun, fata de cei care ma agreseaza pe strada, fata de cei care nu muncesc si traiesc din munca mea.
Nu sunt toleranta fata de moldovenii care-si bat familiile, care asculta muzica la nivel de discoteca, care se apuca sa bage bormasina in priza la miezul noptii si care arunca gunoaie pe geam.

Daca as fi fost cu adevarat intoleranta m-ar fi deranjat homosexualii, ma gandesc. Sau oamenii de culoare, cei de alta religie, persoanele cu handicap, persoanele de alta nationalitate, ungurii, bulgarii, etc. Dar ei nu ma deranjeaza. Nu mi s-a intamplat pana acum sa ma agreseze vreunul, sau sa faca vreunul scandal si sa-mi puna muzica pana imi vibreaza plamanii in mine.

Poate ca sunt subiectiva. Este posibil, accept si posibilitatea asta, dar totusi as vrea si eu sa stiu in ce consta toleranta asta atat de frumos fluturata pe la nasul meu?

Ce presupune sa fiu toleranta cu cei care ma agreseaza? Cum pot sa fac asta fara sa imi fac singura bagajele sa ma duc la balamuc?

Later edit: n-as vrea sa se inteleaga ca oamenii care s-au nascut la tara (si prin la tara inteleg la sat, comuna sau in mijlocul padurii) sunt in vreun fel inferiori alora nascuti la oras.
M-am referit doar la exodul oamenilor scosi din mediul lor in care aveau porc, gaini, crasma si puteau sa-si bata nevasta si copiii zilnic, catre marea promisiune a orasului.
Lipsa de bun-simt nu este scuzabila prin lipsa de educatie sau cultura!

31 responses to “(in)toleranta

  1. no, lasa… ramai intoleranta…asta inseamna ca nu te calca oricine in picioare…mai ales purtand pantofi de cacao…
    apropo de pantofi…am vazt asta si m-am gandit la tine :))

  2. este exact mutra mea cand trec pe langa vitrine cu pantofi :)) de unde stiai?

  3. eh, just a feeling :))

  4. Pingback: Bune de citit: 13-19 decembrie 2010 | Dojo Blog

  5. 1. ahem! traiasca intoleranta! jos toleranta exagerata si prost inteleasa.
    2. …incep sa am o noua nedumerire. de unde diferenta atat de groaznica intre moldovenii de acum 50-70 de ani si cei de acum?
    adica inteelg ce s’a intamplat cu orasele mari. dar molima a fot tocmai navala populatiei migratoare din satele – cel mai ades – moldovenesti.
    si eu am pe la a nu’s’cata generatie niste sange de bo’er moldovean dar asta numa impiedica sa fac o statistica realista.
    si totusi… chiar erau pe banda rulanta? nu’mi vin prea multe nume remarcabile in minte, dar nici nu am o memorie buna, asa ca intreb si io.

    • …sau poate orientarile mele de cititor n’au fost in directia minunatilor moldoveni. (nici eu nu vreau sa se inteleaga ca as considera omul de la sat o molima in sine – ci fenomenul de stramutare creaza in individ niste dicstractii urate – ba chiar unul din filmele preferate este nunta muta – a lui malaele, in care vad exact acel sat idilic pe care il visez cand ma gandesc la trecutul nostru – scotand din ecuatie rusii si efectele lor prezenti / prezente in film)

    • nah, ziceam si eu: Eminescu, Creanga, Sadoveanu si multi altii

      • deci 3. dintre care sadoveanu… mie imi scartaie. si daca ma gandesc si creanga. ii vad ca povestitori nu intelectuali. nu am gasit nimic remarcabil in gandirea lor.
        eminescu imi ramane singur.
        si exact: ‘altii‘ aia… nu pot jura ca nu exista, dar pot jura ca nu mi’au atras atentia. deci nu au fost chiar varfuri de gandire.
        cum ar fi:
        eliade: bucuresti
        tutea: arges
        noica: teleorman
        paler: fagaras.
        in zona gandirii eminescu e cam singur (firesc, prin prisma limitelor mele culturale).

        • ah. nu mi’o lua in nume de rau. dar de cativa ani mi s’a pus pata rau de tot pe moldoveni. in bucuresti au devenit majoritari. si au creat un sistem cretinoid: fac tampenii (sociale) aparandu’se ca toti fac la fel. adica toti moldovenii care au invadat bucurestiul!
          orasul meu se duce de rapa printr’un algoritm peren, care se autogenereaza. imi creeaza niste reactii chestia asta…

          • nu uita de tigani. la un moment dat, din cele 27 de familii de pe scara mea, 80% erau moldoveni, restul de prin alte parti ale tarii si o famile de bucuresteni. In afara de noi.
            Iar in casele din jur, erau numai tigani sau romani cocalarizati. Si vorbim de Mall Vitan, o zona ingrozitor de scumpa.

            • da mai… chiar recitisem ce scrisesem si am realizat ca au ajuns moldovenii sa ma calce pe bataturi mai rau decat tiganii. nu credeam ca e posibil. pe aia ii invatasem deja, ii ignoram, aveam zonele separate… (mai putin explozia lor penibila in mass-media penibila de la noi).
              cei cu care se putea vorbi omeneste erau ok, intergrati, lucram cu ei fara pb. cei violeti / antisociali… acar erau vizibili. moldoveanul e pericolul invizibil – arata ca un om normal, ceea ce e mult mai periculos! =)) ah ce bolnav suna.. 😀 sunt nebuuuun! 😀 (creative monkeyz citire…)
              dar totusi. cand un tigan fluiera dupa o tipa pe strada stii motivul. il stiu si copii – si nu afecteaza atat de puternic cum afecteaza social aceeasi chestie facuta de un tip care nu arata a tigan, nu se imbraca asemeni unui tigan… ala deja devine sustinatorul regulii ‘asa fac toti‘. si mai hilar: asa fac toti bucurestenii – fiindca astea se intampla in bucuresti. nimeni nu il intreaba dac scuipa pe strada pentru ca el a crescut in colb, sau iarba, unde nu era asa o problema respectiva ocupatie. nimeni nu il intreaba daca iti tine rucsacul in spate in metrou pentru ca nu a existat o ma’sa sau un tat’su care sa’i explice ca in transportul in comun nu se face asa. mai ales la ore de varf, dar chiar si daca e gol imprejur. samd.
              cand tiganii fac lucruri naspa se stie: pentru ca sunt tigani. dar cand moldovenii fac lucruri naspa se duce vestea ca uite in bucuresti ce mizer si necivilizat se traieste! .
              ca ei nici nu au sentimentul ca ar fi acasa. drept care nu au o atitudine pozitiva fata de locul in care traiesc. isi bat joc de el.
              (din alt punct de vedere, scuze ca am tabarat pe blogul tau si l’am umplut cu comentarii. in cateva zile probabil o sa’mi treaca 😀 – acum tot gasesc subiecte comune si… nah)

              • ai dreptate, se vede ca Bucurestiul nu inseamna „acasa” decat pentru prea putini oameni.
                nu-i problema, ma bucur ca ai gasit subiecte care sa te intereseze, pe un blog de mamica 🙂

  6. si hanca o observatie. bunul simt si cultura au destul de putin in comun. cel mult cultura poate amplifica bunul simt nativ, insa nici nu il provoaca… substanta lor e diferita. cred ca fiecare poate fi un catalizator pentru celalalt, dar ele sunt in sine chestii (asta e termenul stiintific, scuze daca devin abscons in limbaj) diferite.

  7. Eminescu este din Botosani dar a studiat in Cernauti care nu a fost regiune stapanita de rusi ci de autro ungari. Oamenii din acea zona numita gresit si in ziua de azi Bucovina sunt speciali, iar Cernautiul era o bijuterie pana sa-si puna laba pe el urss ul. Eu cred ca acum este foarte greu sa faci ceva fabulos si sa ramai in memoria colectiva. Tu mai tii minte cine a inventat generatorul de particule sau cine a pus la punct celulele stem? sunt inventii al naibii de importante si utile dar acum totul merge uluitor de repede. In ultimii 70 de ani omenirea a evoluat tehnologic mai mult decat in toata existenta sa pana si carti se scot pe banda rulanta dar este foarte greu sa faci o selectie, filme nu mai zic. atunci nici limba romana nu era pusa la punct, ai citit cum vorbeau, eminescu a facut si o revolutie lingvistica nu doar poezie, eram la inceput si putini aveau studii iar din cei care aveau si mai putini talent extraordinar si initiativa. erau si atunci multi scriitori dar in memoria noastra au ramas putini ca timpul a facut si el o selectie.Romania trecea prin schimbari mari, aveam monarhie pentru prima data, scapasem de fanari aveam universitati, exista in sfarsit invatamant primar, aveam universitati totulk era wow, nu se poate compara cu situatia actuala si nu moldovenii sunt de vina si nici tiganii ci monstrii pe care i-a nascut un sistem dezumanizant si tampit. Nu cred ca segregarea ar fi fost o solutie, chiar mi se pare o idee buna ca toti copii aveau sansa de a locui la oras si de a maerge la scoala problema era ca nu-i educau. Trebuia politie pe strazi pana invatau ca nu este normal sa fie violenti. Toti hipioti faceau inchisoare si erau haituiti dar lucratorul de la uzina facea ce avea chef. Sistemul i-a lasat sa creasca si le-a dat permisul tacit sa calce tot in picioare. Minerii ce crezi ca au fost? au gasit documente ale serviciilor secrete in care studiau minerii si ii pregateau pentru a fi armata populara. au dosare comparative cu muncitorii agricoli de uzina si minerii. Pe cei agricoli i-au scos din studiu destul de devreme ca erau dezavantajati de sistem si inca gandeau singuri cat de cat. Au facut teste de inteligenta, de obedienta, reactii la indoctrinarea comunista pana la circumferinta pumnului si au zis ca minerul este ideal, cel mai dezumanizat din cauza muncii grele, izolat,vicios si abrutizat de vicii, cu un coeficient redus de inteligenta si cu cel mai mare pumn. Nici ceausescu nu stia de minunatia asta. apoi s-ua dus la mineri le.au facut blocuri si i-au dat la tv aveau si semnala afcors si bineinteles minerul fericit ca ii curge apa direct din perete si case aprinde lumina cu un buton si mai aparea si la televizor ca al doilea om dupa secretarul de partid era in delir de fericire si vesnic recunoscator. In uzine tot asta le se baga in cap ca ei au puterea, ce egalitate, egalitate tovarasi e cand noi poporul avem puterea si suntem egali intre noi restu hai sictir

    • pai s-a dorit dezumanizarea la nivel general. cum erau sa reactioneze familiile de intelectuali, inconjurate din toate partile de familii care ascultau doar manele si muzica populara si se bateau cel putin o data pe saptamana dupa ce se imbatau ranga? evident ca micile nuclee de genul asta n-au avut si nu au nicio sansa de supravietuire.

  8. am cunoscut oameni foarte de treaba muncitori in uzina deoaece sunt dintr-un oras care traia dinmetalurgie dar parintii mei au lucrat cu majoritatea fiind ingineri la acea uzina si ziceau ca uneori faceau lucruri incredibile iar mama mai tarziu a ajuns profesoara intr-o scoala care forma muncitori si s-a speriat. Orasele care au avut la baza uzine de industrie grea erau dezastruase si nu doar dpdv financiar. Ai vazut filmul balanta ,nu? Cam asa , mai putin cancer si blocuri mai curatele ,ca filmele de la noi arata totul exagerat . In tot filmul nu curge apa sau daca e este maron, mai putin cea din spital.

  9. ma refeream la oameni care din catgoria ganditorilor. intelectuali prin gandire nu prin scris sau alta arta. nu tehnici. pe care ii stim si azi, indiferent de viteze. plesu, liiceanu, paler…
    ieri tocmai am gasit unul. nae ionescu, dar pe de o parte a facut mai mult rau decat bine, pe de alta parte se par ca a copiat mult din ideile sale cu care se falea la rampa (fara sa precizeze sursa lor), pe de alta parte era prea orgolios-bataus ca sa aiba o reala intelepciune, pe de alta parte era un iubit al maselor. ori daca un intelectual apare indragit de mase… este clar ca nivelul lui e mul mai jos.

    • imi pare rau ca trebuie sa te contrazic in privinta asta, dar nu cred ca daca un intelectual este iubit de mase este neaparat mai jos decat altii. se pune doar problema de marketing si de ceea ce-si doreste individul respectiv: vrea popularitate cu orice pret? vezi coelho. nu cred ca omul e chiar asa cretin pe cat pare cand ii citesti cartile, cred ca pur si simplu a gasit o nisa: cea a pixdelor semi-telectuale, absolvente de ASE, care nu recunosc ca se uita la telenovele.
      da, e mai jos pentru mine sau pentru tine, dar cred ca e doar o perceptie distorsionata. nu ai cum sa fii iubit de mase, fara sa stii ce le misca. iar pentru asta ai nevoie de intuitie, si mai ales de inteligenta pentru a decoda corect semnele si a transpune ceea ce vrei, in ceea ce si-ar dori masele.
      altfel sunt de acord, nici mie nu-mi place Nae Ionescu, dar a avut un rol foarte important in formarea multor intelectuali ai vremii. oh, cat ar fi de discutat pe tema asta..
      btw: esti un ticalos, stiai ca n-am sa ma pot abtine sa-ti raspund :))

      • incerc sa fiu scurt (nu ticalos :P).
        pentru a place maselor nu trebuie sa ai inteligenta de a… ci trebuie sa ai lipsa de coloana vertebrala pentru a te curvasari – daca ai un anumit nivel cultural-intelectual. dar in ceea ce’l priveste pe nae ionescu… chiar materialul de la tine (care daca este corect) arata superficialitatea si poleiala de parada.
        intr’adevar, capacitatea de a magnetiza masele exista, iar asta poate fi o trasatura zonala, dar asta nu inseamna intelepciune ci o anumita maiestrie a vorbei.
        iar in ceea ce il priveste pe taticu’ lu’ alchimistu’ tre’ sa te contrazic io pe tine. l’ai citit? ca avem o problema care da pe minus in ambele variante. daca nu l’ai citit si spui parerea auzita despre el… e un minus. iar daca l’ai citit si ai aceasta parere… este tot un minus: ar arata ca de fapt nu l’ai inteles pana la capat.
        un rar atribut au cartile lui. pot fi citite atat ca povesti nemuritoare cat si ca scrieri realmente initiatice. in functie de nivelul si dispozitia cititorului cartea indeplineste unul din cele doua roluri.
        din nou am sa’l amintesc pe castaneda care scria (de la don juan, invatatorul sau) ca ii poti spune unui om adevarul ultim, daca el nu este pregatit sa il inteleaga va crede ca ti’ai batut joc de el si i’ai insirat prostii.

        • incurcate sunt cararile laptopului meu.. iti scrisesem un raspuns foarte detaliat si mai ales foarte inteligent :D, dar nu am idee unde naiba s-a dus.
          am sa incerc sa rezum, desi nu stiu daca am rabdare sa o iau de la capat cu explicatiile.

          Nae Ionescu n-o fi avut coloana vertebrala si o fi fost pompos, orgolios si mai stiu eu cum, dar nu-i poti nega inteligenta. Asta e un individ care mie personal nu-mi place, dar discursul lui capta masele de intelectuali. Ori pe astia crede-ma ca nu ii prinzi cu Coelho.
          Si acum ajungem si la taticu’ lu’ alchimistu’, care a citit niste carti si a cacat niste alte carti special ca sa se simta poporul inteligent mai ales in metrou sau in autobuz. Pentru ca initierea nu se face dupa ureche, iar Coelho nu-i un initiat. Punct. De-aia nici unul dintre personajele care-l citesc, nu-i mai luminat si mai inteligent cu cel putin 50% dupa ce termina de citit.

          L-am citit, evident, pentru ca altfel nu mi-as fi permis sa imi dau cu parerea, insa spre deosebire de tine si de altii, eu n-am luat de bun tot ce-a zis el, si-am mers mai departe. E doar marketing baby, doar marketing. Initierea nu se face cu „manuale” care pot fi vandute si pe post de povesti nemuritoare, daca cititorul se intampla sa fie complet cretin.
          Si nu intru acum in discutii despre povesti si despre importanta lor ca mediu pentru transmiterea de informatii intre generatii sau in cadrul anumitor grupuri. Pentru ca Coelho nu transmite nimic. Really. Doar enunta platitudini la fel ca orice alt trainer pe self-development, si la fel ca si restul trainerilor, face bani din prostia publicului.
          Asa cum n-as plati niciodata sa ma duc sa-mi explice unul cum tre’ sa ma simt eu mai bine in pielea mea si cum sa-mi ating telurile, nici n-as cumpara o carte care imi vinde o poveste proasta, cu iz de spritualitate de pub.
          In fine, mai spuneam si ca Coelho este un cos pe curul hermeneuticii, dupa parerea mea.
          Iar Castaneda nu-i nici el prea departe.
          Daca vrei materiale initiatice adevarate, le poti gasi peste tot pe net, daca stii unde sa cauti.
          Pari un tip inteligent, nu te lasa impresionat de papagalii astia de Coelho si Castaneda. Ei doar au racait la suprafata ceva ce nu poate fi de fapt cuprins in cuvinte dar poate fi experimentat la diverse nivele. In functie de deschidere, de capacitati si asa mai departe.

          • toate ca toate, da’ pana ajungi sa spui despre castaneda ca e varza. urmeaza sa spui despre eliade ca e varza. fin’ca si eliade in amiteste pe castaneda cu respect.
            e clar. sunt anumite directii care te depasesc complet. si atunci le negi, ca e mai usor.
            in schimb iei de bune niste mambo-jambo penibile de pe net.
            acum sunt dezamagit.

            • :)) EU iau de bune niste mambo-jambo de pe net??
              N-am zis nimic de Eliade, din cate-mi aduc aminte. Iar Castaneda a fost fix Coelho doar un pic mai emo :))

              • si acuma really, chiar te rog frumos sa-mi dai exemple de texte initiatice, ca vad ca eu sunt depasita de problema, si-as vrea sa rezolv, sa nu ma mai simt ca proasta care dezamageste publicul :))

            • hai ca m-am enervat: deci Eliade chiar a fost initiat, el a studiat mult, nu s-a asezat in cur si-a inceput sa cace povestiri ca Coielio. Si nici sa se bata cu pumnul in piept ca el este si face si drege, ca Castaneda. Si da, cacofoniile sunt intentionate.
              daca ai fi citit ceva mai mult si nu te-ai fi blocat in niste texte mediocre, ai fi putut face si tu diferenta. pana atunci N-AI DREPTUL sa imi spui mie ca anumite directii ma depasesc complet.
              eu nu ti-am spus tie ca esti redus fiindca nu pricepi ca ceea ce ai citit tu pana acum, e vax, e egal cu zero. si ca in momentul in care vei da peste o lucrare adevarata, ai sa vii aici pe blog (daca n-oi fi cumva oale si ulcele pana atunci) si-ai sa-mi spui ca-ti ceri scuze si ca am avut dreptate. daca oi mai trai pana atunci.

              • tu ai citit ca eliade il mentioneaza cu respect pe castaneda?
                oricum discutia este inutila. te faci tu mare candva.

                • oh, ai dreptate maestre :))
                  pe vremea cand era Eliade in viata, el sigur avea acces la absolut toata informatia de care ar fi avut nevoie pentru a-si face o parere obiectiva :))

      • acum neaga’ti aipiul! 😛

  10. Sunt prea multi scriitori acum, asta doream sa spun si doar timpul ii poate cerne, mai este si gustul publicului care vede ce e in afara si nu pune botul usor la orice copie, iar eminescu astazi nu ar fi avut acelasi succes fulgerator pentru ca sunt muuuuult prea multi. Sunt multi muzicieni artisti de toate felurile, pictori si oameni de stiinta. acum scoala nu mai este un privilegiu si oricine poate sa isi cultive talentul. Acum in fiecare zi se intampla ceva extraordinar. Inainte erau putini oameni care-si puteau exprima ideile deoarece multi nici nu se puteau semna . este mult mai greu sa stralucesti acum deoarece sunt multe talente si mult kkt . Iar de vina pentru mentalitatea tampita a clasei muncitoresti sa-i zic este vechiul sistem. Nu ei insisi, ei poate erau niste salbatici dar puteau fi educati, ajutati dar nu s-a vrut, in SUA cum dracu au reusit sa integreze cat de cat negrii care fusesera sclavi si erau usor salbatici dezumanizati si cu o ura profunda(de inteles). statul nu dorea oameni gentili, toleranti si educati. despre satele din moldova ai dreptate araja jalnic fata de cele din ardeal si este vina oamenilor in mare parte dar totusi se putea face ceva ca noii oameni sa fie ok si sa se inteleaga. Numai faptul ca fiecare cartier are 3 4 carciumi deschise spune ceva. Iar cu tiganii….mie mi se par tiganii de la noi foarte ciudati. Tiganii spaniolise zice ca nu muncesc si e adevarat multi sunt asistati, multi s-au integrat amestecat si nici nu se vad plus ca aici au alte trasaturi sunt mai frumosi sa zic asa, au niste trasaturi foarte frumose multi. Si cum vara toata lumea este bronzata si spaniolii din sud sunt mai inchisi la ten si imprumuta chiar trasaturi arabe, chiar nu-i recunosti. sunt relativ civilizati, fac 5 copii si traiesc din ajutor social dar stau in case, apartamente, au apa curenta isi mai trimit copii la scoala. Acum 30 de ani si ei aveau probleme cu oratanii aduse in cartier dar nu mai este chiar asa. Si cred ca cel mai important aspect este ca respecta viata,sunt tampiti cu zicala unde mananca 2 mananca si 5 dar nu-i lasa desculti, nu-i infometeaza nu-i trimit la cersit nu-i mutileaza. Ii scot la plimabre la inghetate la plaja. Paote ar fi capabili de aceleasi atrocitati ca tiganii romani nu stiu, dar legea nu le da voie. aici daca i-ai facut ceva grav copilului este dus instant la orferinat si parintele face puscarie amenzi si sistarea ajutorului.La noi umbla copii pe straza desculti si flamanzi cersind numai in maroc am mai vazut asa ceva, nici in ungaria nu am vazut asta in budapesta. Oare asa de rele sunt orferinatele in ro caeste preferabil sa traiasca precum cainii vagabonzi? stiam ca in anii 90 era jale dar acum? De tigani la noi pare ca nu se paote atinge nimeni iar ajutoarele de la stat vin alcatii etc si copii vad firimiturile. Pana cand nu va exista un sistem social care sa ia in ingrijire copii tiganilor si unul penal care sa-i pedepseasca grav situatia nu se va schimba deloc pentru ca pot. Tin minte articolul tau despre tigani , radical si pe buna dreptate, ei par ca fac legea deoarece sunt dispusi sa traiasca in conditii mizere, ei nu primesc amenzi daca merg fara bilet, daca fura toti se conformeaza malc si politia nu se bag

Lasă un comentariu