still got it

Ieri mi-am descoperit un rid pe obraz. Nu stiu cum de nu l-am vazut pana acum. Sau ma rog, stiu de fapt. Ca nu se vede decat atunci cand zambesc cu gura pana la urechi, si cum nu prea obisnuiesc sa ma scalambai in oglinda, normal ca nu l-am vazut. Ieri insa il tineam pe pufos in brate si-i aratam bebelusul din oglinda. Avea o mutrita foarte incantata, asa ca m-a facut si pe mine sa rad.
Am fost socata sa-mi dau seama inca odata ca imbatranesc. N-am sa fiu niciodata pregatita sa ma simt batrana. Nu stiu cum se descurca femeile de 50-60 de ani, eu acum cand imi dau seama ca am inceput sa am riduri sau ca nu mai pot face ceea ce faceam acum 5-10- 20 de ani, ma simt cumva tradata de propriul organism.
Pe strada probabil ca ar trebui sa ma uit dupa barbati de 40 de ani, dar nu ma tenteaza. Nu simt ca as rezona cu ei. Mai degraba imi aluneca ochii dupa unul de 20, dupa care imi dau seama ca-s prea batrana pentru asta.
Sau poate cine stie.. :)) frate-meu s-a combinat cu una de 36, de exemplu. Dar ma rog, spunea despre ea ca e d-asta fara varsta, ca mine si ca sor-mea.
Aratandu-i pumpkinei poze cu ea cand era de varsta lui bebe, a inceput sa maraie ca tati era tanar in pozele alea, si ca vrea sa il vada din nou asa. Adevarul este ca privind pozele, m-a socat sa vad cat de tanar parea  si cat de frumoasa eram eu, chiar daca pumpkina ma chinuia zi si noapte.
Nu sunt pregatita sa agat fustele mini in cui. Ba dimpotriva, ma gandeam ca abia astept sa se faca frig, sa port cizmele alea model vintage, cu fusta de piele care abia imi acopera bucile.
Sau botinele alea cu toc de 12.

Astazi mi-am pus rochita alba cu floricele multe, bleu, si mi-am cumparat o panglica de par albastra. Aratam cu vreo 20 de ani mai tanara. Lumea zambea si mai tare la vederea mea cu carutul si pumpkina dupa mine iar la supermarket casierul se rosise tot cand i-am zambit cu toti dintii si i-am urat o zi buna.
So I still got it! 😀
Atata doar, ca mi-e teama sa nu devin una din babele alea ridicole care la 50 de ani inca mai umbla pe strada pe aici, cu pantaloni atat de scurti incat par niste bikini si cu decolteu pana la buric.

 

indecisa

Aseara am trisat. M-am enervat pentru ca cartea asta pare sa nu duca nicaieri, asa ca am cautat filmul si-am vazut cateva minute la inceput, o scena la mijloc, si inca una la sfarsit.
The time traveler’s wife este o poveste mult prea lalaita, pe un subiect care ar fi putut fi mult mai bine pus in valoare daca scriitoarea n-ar fi fost o grafomana.
518 pagini cu fonturi mici. Really!
Nu citesc niciodata sfarsitul unei carti inainte de a ajunge acolo, asa ca am preferat sa vad ultima scena din film.
Acum stau in dubiu: nu pot lasa o carte citita doar pe jumatate dar pe de alta parte sa ma chinui cu inca 300 de pagini, parca nu-mi  vine.

Si azi-noapte s-a intamplat exact asa cum ma asteptam: pumpkina a inceput sa planga in creierii noptii pentru ca paturica ei nu statea perfect intinsa pe pat.
Cand am dus-o la culcare incepuse sa urle pe aceeasi tema, si i-am explicat ca paturica nu poate sta perfect intinsa peste ea toata noaptea, decat daca e o papusa de plastic, dar cum ea e o fetita, paturica nu va sta niciodata perfect intinsa. Mi-a zis ca vrea sa fie o papusa de plastic.
Nu stiu nici in cazul asta ce sa fac: sa o trimit pe ea la balamuc, sau sa ma duc eu?